Posts Tagged ‘viaÅ£a după divorÅ£’

Una dintre cele mai apreciate cărÈ›i din biblioteca Irinei este “Povestea celor doi pui de tigru numiÈ›i Ninigra È™i Aligru”. Revine periodic la ea, o amuză pe de-o parte versificaÈ›ia, pe de alta ilustraÈ›iile foarte frumoase. Cartea asta este, însă, o capcană pentru mame. Povestea curge aÈ™a de frumos È™i e atât de bine împărÈ›ită pe capitole, cât să rămâi cu suspansul în dinÈ›i, mai ceva ca telenovelele, încât mereu pornim de la regula “un capitol pe seară” È™i când colo, ajungem la minim cinci, cât să nu se ducă la culcare cu vreo imagine de mlaÈ™tină periculoasă sau de maimuÈ›ici ticăloase.

Așa am pățit și aseară. Am citit până mi s-a uscat gura, sau, cum se zice în popor, până am cerut apă. Dar seara nu s-a încheiat pașnic, pentru că Irina, identificându-se imediat cu Ninigra, a mai tras o alergătură prin casă cu prințul ei, care e de fapt leu (în distribuție: Laur), și leii fiind un fel de tigri fără dungi, putea ușor să fie confundat cu Aligru. Cu greu am reușit s-o potolim, după ce și-a amintit că nu mai are apă în cănuță, mai are o vânătaie și încă o bubă, n-o dau cu o cremă, ceva, să-i treacă? Dar până la urmă a răpus-o oboseala și a rămas în pat să viseze la Partipri, papagalul salvator.

ÃŽn dimineaÈ›a asta, însă, alergătura de aseară s-a resimÈ›it zdravăn. Citeste mai departe »

Pun pariu că habar nu aveați. Dacă ați trecut printr-un divorț, știți deja ce importantă hârtie este sentința definitivă, sau hotărârea de divorț, în original, timbrată fiscal și legalizată. E genul de hârtie de care ai nevoie în cele mai neașteptate momente, de la refacerea actelor, la plecarea în vacanță cu copiii.

Pun pariu că nu știați că nu e de-ajuns să dețineți această sentință în minim 1 exemplar (cel mai safe e să cereți vreo cinci copii, ca să nu bateți prea des drumul până la tribunal), ci, după ce rămâne definitivă, trebuie să mergeți la biroul de căsătorii al primăriei unde a fost încheiată căsătoria cu pricina și să anunțați că acea căsnicie a fost desfăcută. Vi se eliberează un alt certificat de căsătorie, pe care se pune o ștampilă în care se specifică faptul că ați divorțat. Abia după ce radiați prima înmatriculare, sunteți din nou oameni liberi. Ca atunci când cumpărați sau vindeți o mașină.

A bon entendeur, salut!

Mă înspăimântă grozav numărul mare de familii care se destramă. Desigur, în România se trăieÈ™te de-a dreptul psihedelic, deci nu mă mir că oamenii au din ce în ce mai puÈ›ină răbdare unii cu alÈ›ii, din ce în ce mai puÈ›ină toleranță unii față de alÈ›ii, din ce în ce mai iute aleargă la avocat (sau, mai nou, la notar). Zilele pre È™i post divorÈ› sunt amare È™i greu de suportat de către toate părÈ›ile (cu excepÈ›ia celor care divorÈ›ează în vâltoarea vreunei aventuri care le-a luat minÈ›ile). Se aruncă vorbe grele (celebrul “Cine te mai ia pe tine”), se trag concluzii de neconceput cu puÈ›in timp în urmă (“Cred că, de fapt, nu m-a iubit niciodată”) se pleacă dramatic È™i iraÈ›ional la mama, cu copiii târâți de-o mână È™i geanta făcută în grabă. Oamenii se torturează unii pe alÈ›ii cu rafinament, ceea ce te face să te întrebi dacă, oare, chiar s-au iubit vreo clipă în viaÈ›a lor.

Eu nu înțeleg cum ajung familii aparent normale, cu câte doi copii, trei credite și teren pe care urmau să-și ridice casa visurilor lor, să se facă zob în decurs de câteva luni. Dar cel mai tare mă întristează atitudinea femeilor din aceste familii, care, cuprinse brusc de un fior de demnitate exacerbată, lasă tot și pleacă la mama și se jură că lor nu le mai trebuie bărbat. Mă gândesc la ce scriu acum de vinerea trecută, de când am stat de vorbă cu o femeie aflată în această situație. Dincolo de șocul psihic prin care trece și de tot procesul de negare a ultimilor 7 ani sau mai bine din viața ei, e complet debusolată și speriată de ce urmează. Pentru ea și pentru altele ca ea m-am gândit să scriu azi, pe puncte, exact cum poți ieși din mocirla destrămării familiei, fără să rămâi gol pe dinăuntru pentru eternitate.

Citeste mai departe »

Giani mă întreba ieri dimineaţă (şi eu n-am priceput chiar din prima) cum găseşti toleranţă şi acceptare pentru altcineva, după ce treci printr-un divorţ.
Dragă Giani,
N-am făcut mare caz de noua mea poveste cu happy-end şi nici nu voi face acum dezvăluiri complete. Pot spune doar că după ce ţi se cicatrizează rănile post-divorţ, după ce te aduni şi reuşeşti să găseşti un ritm suportabil de viaţă de unul singur (sau cu un copil), vine o vreme când trebuie să judeci la rece. E foarte greu să trăieşti în formula monoparentală în ziua de azi. E foarte complicat, dacă n-ai vreo 2000 de euro pe lună, care să-ţi asigure un trai decent ţie şi copilului tău. Şi în plus, e bine să ai cui deschide uşa, e grozav să ai cu cine schimba şi două vorbe reale, nu doar pe messenger, e bine să ai pe cine lua în braţe, să ai la cine te plânge şi cui spune: mi-e frig.
Cred că a doua şansă pe care o acordăm relaţiilor, după ce ne vindecăm de urâtul divorţului, trebuie să fie una raţională. În special pentru femeile care au şi un copil de crescut. Trebuie să alegi şi cu capul, nu doar cu inima. Pentru că alegi pentru doi. Nu e de-ajuns ca bărbatul care îţi place să fie o companie plăcută, amuzantă, excitantă şi dezirabilă. Dacă e aşa, norocul tău! Dar acelaşi bărbat trebuie să înţeleagă că veniţi la pachet, tu şi copilul. Aşa cum este el. Mai răzgâiat sau mai educat. O mamă singură tinde spre stabilitate, spre refacerea armoniei, dacă nu pentru liniştea ei, pentru a copilului.

Dacă vrei să vezi consecinÅ£ele absenÅ£ei unui tată în familie, urmăreÅŸte o ediÅ£ie de “Comanda la mine” pe Antena 1 ÅŸi vei înÅ£elege cât de important e să existe o figură paternă validă în apropierea unui copil.
Sigur, vei intra în relaţie cu tarele celei anterioare. Dar ţine minte că nu există garanţii, aşa cum femeia nu poate garanta nimic, nu poţi da scris că lucrurile vor merge, nici bărbatul nu are cum să se jure că va face totul. Oamenii nu au manual de utilizare, nici carte tehnică, nici carte pentru service. Suntem oameni. Nu ne schimbăm fundamental, dar ne putem adapta, ne mai dăm unii după alţii. Ce nu trebuie în ruptul capului să faci e să-l pedepseşti pe bărbatul actual din viaţa ta pentru greşelile celui de dinainte. Nu, nu sunt toţi la fel, deşi aşa pare la prima vedere. Sita pe care o foloseşti trebuie să fie ceva mai deasă, nu orice bărbat poate înţelege cât de important e pentru femeia lui copilul altui bărbat.

E o loterie. Trebuie să rişti. Să te arunci în apă şi să înoţi. Dar, mai întâi, te asiguri că-n apă nu-s balauri.

Toleranţa şi acceptarea le găseşti atunci când înţelegi ordinea priorităţilor. Orice căsnicie eşuată e un exemplu de ce să nu faci ca să nu mai dai greş. Eu am vrut să cred în ideea de cuplu, de familie, am vrut să găsesc un om care să aibă nevoie de ceea ce ofer eu şi care să-mi poată da ceea ce-mi lipsea. Am avut noroc. Acum sunt bine. Cât va fi bine? Atât cât vom face să fie bine. Nu te teme să-i priveşti cu atenţie pe oamenii din jurul tău.  Poate cel ce-ţi trebuie ţie e chiar aproape şi nu-l vezi, din cauza copacilor

Din păcate, trăim într-o Å£ară în care femeile divorÅ£ate care au un copil sunt văzute rău de mamele potenÅ£ialilor lor bărbaÅ£i. Sunt vinovate din start, oricare ar fi fost circumstanÅ£ele divorÅ£ului, culmea, mamele, femei ÅŸi ele vor gândi că “strică viitorul băiatului” sau “îl vrea doar ca să-i bage plodul pe gât”.  Dar nu e musai să fie aÅŸa mereu. Orice mamă are potenÅ£ialul de a înÅ£elege că nu vrei răul copilaÅŸului ei, chit că acel copilaÅŸ are peste 30 de ani. Trebuie doar să intri în relaÅ£ie cu conÅŸtiinÅ£a faptului că e posibil să fii judecată pe nedrept ÅŸi trebuie să treci ÅŸi peste asta. Åžansele unei femei divorÅ£ate de a-ÅŸi reface viaÅ£a sunt direct proporÅ£ionale cu limpezimea cu care gândeÅŸte acea femeie ÅŸi cu sinceritatea pe care o poate avea faţă de propria sa persoană.

Curaj, Giani!