Posts Tagged ‘trasee montane pentru copii’

După somnul de prânz al Irinei am descoperit că locuim într-un hotel bântuit de fantome orange care fac “muuu” ÅŸi merg precum zombie, dar se liniÅŸtesc repede dacă le momeÅŸti cu napolitane. A durat cam trei minute să o conving să revină la forma umană, dar am reuÅŸit să capturez în poză dovada faptului că fantomele orange există ÅŸi pot fi momite cu napolitane. Am zis.

Aveam întâlnirea de după-amiază cu Sofia ÅŸi Gheo, tatăl lor mă momise la o cafea, aÅŸ fi băut una, recunosc, dar Ana era în tren ÅŸi spusese că a trecut de Comarnic, deci speram să nu aibă întârziere. Mi-am făcut calculul că ajungem nu foarte târziu ÅŸi la întâlnire, aÅŸa că am luat-o spre gară. Deja drumul până în centru ÅŸi înapoi ni se pare floare la ureche, aÅŸa se întâmplă cu cărările bătute.  Am ajuns chiar la fix la gară, promiţându-i că luăm soluÅ£ie de baloane la întoarcere, ca să nu se agite, chiar discutasem cu doamna de la care cumpărasem ÅŸi cu o zi în urmă cu trei lei, să ne pună trei tuburi deoparte, plănuiam un concurs de baloane de săpun pentru mai târziu. ÃŽn gară am aflat însă că trenul are întârziere (toate trenurile care merg pe Valea Prahovei întârzie măcar o oră, se lucrează zdravăn pe traseu, nu e moft) aÅŸa că ne-am căutat de lucru încă patruzeci ÅŸi ceva de minute. Prilej cu care Irina s-a dat cu ATV-ul de jucărie prin parcul oraÅŸului (3 lei tura de parc, cam cât piaÅ£a Universităţii, la fântână…) ÅŸi am descoperit că la librăria de lângă gară soluÅ£ia de baloane costă 1 leu, deci, luaÅ£i aminte, există preÅ£uri pentru turiÅŸti ÅŸi preÅ£uri pentru cunoscători.

Am pornit în formaţie completă spre Sofia şi Gheo, dar am fost deturnaţi la colţ de gaşca de cu o seară înainte, care la vederea Irinei a izbucnit în urale de necrezut după o prietenie lungă de nici 24 de ore. Am rămas pe străduţa ce dă spre pădure, judecător de pace între cinci căpriţe şi-un băiat dolofan, cu prinţesa Denisa, în vârstă de patru ani, pe post de protejata tuturor. Gheo nu se vedea pe nicăieri, avea să apară mult mai târziu.

ÃŽn calitate de judecător de pace a trebuit să rezolv un conflict iminent între gaÅŸca de la BucureÅŸti ÅŸi băştinaÅŸi ÅŸi-am reuÅŸit să dezamorsez situaÅ£ia propunându-le să tragă la sorÅ£i cine e ÅŸeful, ÅŸi ÅŸeful să se schimbe la fiecare 15 minute. Nu am avut cum să nu triÅŸez, am profitat cu neruÅŸinare de faptul că ei nu prea au noÅ£iunea timpului, aÅŸa că am schimbat de fapt ÅŸeful la fiecare 10 minute, ca apoi să reduc perioada de domnie absolută la cinci minute. Până să ajungă ÅŸi băiatul (îmi scapă numele) la putere, deja gaÅŸca se cam spărsese, unele fete fuseseră chemate pe la casele lor, prinÅ£esa Denisa era fascinată de “bauanele” cu care încercam să-l Å£in ocupat pe Gheo, cât se dusese tata la colÅ£, să rezolve criza scutecelor de unică folosinţă. Gheo se entuziasmează când nimereÅŸte să le spargă ÅŸi toată bucuria asta costă 1 leu, aviz mamelor care nu mai ÅŸtiu cum să-ÅŸi distreze pruncii.

Am rămas de pomină cu “bauanele”, tot drumul până la vila în care stăm copiii au făcut baloane de săpun, iar azi dimineaţă, când m-a văzut, în loc de bună dimineaÅ£a, Gheo a zis “Veau bauane”. “Tu crezi că eu sunt  fabrică de bauane?” l-am întrebat. Cu toată sinceritatea din lume, el a răspuns “Da”. A trebuit să trecem peste momentul de sevraj, am vizitat camera Sofiei ÅŸi l-am rugat să-mi facă un castel. A fost de acord. ÃŽntre timp, fetele se apucaseră de desenat. Irina nu mai desenează decât curcubee, e comod, simplu ÅŸi colorat, nici nu durează mult. Era fascinată de patul suspendat în care doarme Sofia ÅŸi până nu s-a cocoÅ£at ÅŸi ea la etaj, nu s-a lăsat. Sofia e însă un artist serios, s-a apucat să deseneze un peisaj de vară, pe care l-a lăsat neterminat cam cu jumătate de inimă, chiar dacă i-a luat doar 2 secunde ca să se hotărască să iasă cu noi.

Azi am reuşit să beau şi eu o cafea adevărată, la ibric, dozată corect, din căni de uriaş, privind spre munte, de la fereastra Sofiei şi a lui Gheo. Superbă privelişte, nu m-aş mai fi desprins de-acolo. Dar ne chema muntele.

Am pornit tot din poieniÅ£a de după barieră. De data asta, am luat-o pe drumul spre Gura Diham. Nu vă închipuiÅ£i că am ÅŸi ajuns la Gura Diham, doar am mers prin altfel de pădure decât ieri, pe poteci umblate dar nepietruite, coborând văi abrupte de-mi stătea inima când vedeam cum se duce Gheorghe cu fruntea înainte. Fetele au Å£inut musai să se fotografieze pe o stâncă acoperită de muÅŸchi, ÅŸoricelul nu s-a lăsat nici el “Veau ÅŸiiiiiooooo”, aÅŸa că ne-am lungit până am rămas fără baterii în aparat. Am făcut popas într-o poiană lângă DN1, unde am deschis o tarabă ad-hoc de împletit coroniÅ£e ÅŸi brăţări. A lui Gheo a ieÅŸit cea mai frumoasă pentru că am împletit-o la final, când deja îmi intrasem în mână. Pe drumul înapoi spre casă, Gheorghe a reuÅŸit să intre iar cu ambele ghetuÅ£e în apă. S-a lăsat rău, ca să citez un cântec de pe vremea mea, dar am depăşit cu bine momentul.

M-am văicărit din toate puterile când m-am trezit în faţa pantei pe care o aveam de urcat. Irina m-a ţinut de mână o bună bucată de vreme.

- Nu vreau să mori, mami, încă mai am nevoie de tine…

- Şi când n-o să mai ai nevoie, ce-o să faci? Mă duci la gunoi?

- Nu! O să am grijă de tine.

- Ai să-mi dai şi mie un pahar cu apă?

- Da! Åži-o cafea!

- Ştii tu să faci cafea?

- Da. Se pune o cană cu apă, două linguriÅ£e de cafea…

- Pune trei, să iasă bună.

- Bine, trei de cafea, pe urmă se pun două de zahăr, pe urmă se pune pe foc ÅŸi se fierbe. Åži când se fierbe, se amestecă ÅŸi se mai pune o dată pe foc, dar să nu dea pe răscoale…

Nu, nu toate expresiile Irinei sunt moÅŸtenite de la mine, unele sunt ale bunicii, altele le ia de prin filmele cu Barbie. Dar un lucru e cert, va avea cine să-mi facă o cafea, la bătrâneÅ£e. Åži ce-ÅŸi poate dori mai mult o mamă? Mie mi-e de-ajuns…

[Show as slideshow]

[View with PicLens]

Seara trecută am reuşit să ne întâlnim cu Sofia şi cu Gheorghe, motivul principal pentru care am ales Buşteniul în loc de orice altceva. Se spune că orice copil are darul de a-şi face prieteni, mai ales dacă nimereşte între alţii, de vârste apropiate. Irina nu mai tolerează atât de bine copiii mai mici. Întâlnirea cu fetele pe care le agăţasem pe stradă (Maria şi Bianca) şi pentru care ne-am pregătit cu daruri dulci n-a mers aşa cum anticipasem. Maria şi Bianca şi Ştefănuţ sunt mai mici decât Irina, deci nu prea mai prezintă interes. Am încercat. Dar n-a fost să fie. Exact când mă ajunsese din urmă viaţa de la Bucureşti (de ce mi-oi fi luat mobilul cu mine), Simi ne-a pescuit de pe stradă. L-am recunoscut pe Gheorghe, noroc cu el. Ei, cu Sofia (mai mare decât Irina) şi copiii cu care se juca ea pe o stradă ferită, ce se termina în pădure, clickul Irinei a fost instant.

Seara târziu ne-am întors acasă, după nenumărate ture de “SticluÅ£a cu otravă” ÅŸi “Să tragă, să tragă mâţa de coadă ÅŸi ÅŸoarecele de urechi…”, strigate din toÅ£i rărunchii. Gheorghe a învăţat să spună “Ai muÅŸcat din caÅŸcaval”. E incredibil de dulce ÅŸi de hotărât pentru un băieÅ£el de doi ani, neaÅŸteptat de puternic ÅŸi de  încăpăţânat atunci când îl ajunge oboseala…E prietenul meu, i-am spus o poveste cu Tata Con, Mama Con, Sofia Con ÅŸi Gheorghe Con. Poate voi avea vreodată vreme s-o spun ÅŸi în scris, ca pentru mintea unui copil de doi ani.

Apoi, în dimineaţa asta, Irina s-a trezit plângând. Visase că a găsit un job pentru Ana. Ana nu are job şi chiar dacă Irina nu ştie exact ce e ăla, m-a auzit vorbind cu Ana şi încercând s-o liniştesc, şi cumva, nu ştiu cum, toată spaima şi tensiunea şi nefercirea Anei au ajuns în visul Irinei. Irina găsise undeva pe jos două joburi şi unul mi-l dăduse mie, pe celălalt  i-l dăduse Anei şi Ana avea şi ea o fetiţă şi fetiţa l-a scăpat pe jos şi l-a spart. Era 6.30 când îmi povestea toate astea.

- Irina, ce e aia job?

- Nu ÅŸtiu.

- Job înseamnă serviciu. Loc de muncă.

- A! Atunci nu un job găsisem ci două diamante frumoase de sticlă roÅŸie…

Am ţinut-o cu greu pe loc până la o oră mai politicoasă în vremuri de vacanţă, dar la 8 am cedat nervos.

- Mami, vino repede să vezi ce frumos se vede muntele pe geamul de la baie.

Asta m-a dat jos din pat. Prin fereastra mică de la baie (iubesc băile cu ferestre spre munte) se vedeau vârfurile aurii ale munţilor, proiectate pe cerul de un albastru ireal, cu nici măcar o urmă de ceaţă atârnându-le de stânci. Am avut şi azi parte de o vreme superbă.

După un mic dejun minunat (cu brânză afumată prăjită în tigaie, fără ulei) ÅŸi o cafea leÅŸinată (mi-e dor de o cafea tare, adevărată), după ce am pus Å£ara la cale cu Ana, am plecat în prima excursie prin pădure din viaÅ£a Irinei. Nu se pune excursia cu grădi, atunci s-au dus să se dea cu sania. Dar azi a mers pe jos, am făcut două trasee, unul până la o băncuţă construită în spatele unei troiÅ£e, într-o poiană mică, al doilea până la un izvor. Azi Irina a învăţat să sară peste buÅŸteni, să se cocoaÅ£e pe pietre, să aibă încredere în partenerii de drum. Sofia a spus tot drumul “Dă-mi mâna, ai încredere”. Am urcat cu un copil, m-am întors cu altul…

Nu vă imaginaÅ£i bucuria cu care s-au trântit pe iarbă ÅŸi ce frumos s-au jucat de-a v-aÅ£i ascuns printre brazi, nici ce complicat e jocul ăsta la noile generaÅ£ii… Mai întâi, unul din copii stă cu spatele ÅŸi altul îl atinge cu un deget. Cel ce a fost atins trebuie să ghicească exact cu ce deget a fost atins ÅŸi pentru orice încercare ratată, e penalizat cu încă 10 pe care trebuie să le numere. Apoi, cu pumnii încruciÅŸaÅ£i se hotărăşte dacă numără repede sau încet. Abia după ce tot ritualul a fost îndeplinit începe jocul propriuzis. Până ÅŸi Gheorghe “s-a pus”,” unu doi patu gataaa vine lopataaaa”, m-a certat că nu mă ascund ÅŸi eu, “Unde e Fofiaaaa?” “Unde e Iiiinaaa?”. Răsuna muntele de râsetele lor.

Pe urmă am pornit spre râu. Am mers printre brazi, printre fluturi albi ÅŸi cafenii ÅŸi libelule ce săgetau prin aer trecând razant pe lângă nasul nostru. Am păşit peste ouă de broască, prin pârâiaÅŸe ascunse pe sub frunze, ape repezi ÅŸi reci pe care le-am simÅ£it iute invadându-mi ÅŸosetele, pe sub trunchiuri de copaci căzute oblic, cât să te poÅ£i strecura, dar cu multă atenÅ£ie, să nu te prindă de păr, peste trunchiuri de copaci, ca pe tobogane rotunde ÅŸi neobiÅŸnuite, ai încredere, Irina, ai încredere în oamenii cu care pleci pe munte, nu pleca pe munte decât cu cei în care ai încredere…

Două lecţii mari am învăţat azi privind trei copii: doi fraţi crescuţi la aer şi un copil singur crescut pe balcon.

Prima lecÅ£ie: fraÅ£ii mai mici sunt mai iuÅ£i, mai hotărâţi ÅŸi fascinaÅ£i de tot ce face primul copil. Gheorghe e incredibil. A Å£inut pasul. Nu s-a cerut în braÅ£e. Ce făceau fetele, musai să facă ÅŸi el. VorbeÅŸte, se joacă jocuri de copii mari, e obiÅŸnuit cu muntele, e ca un cuÅ£ pe urmele surorii mai mari, e îndrăgostit iremediabil de ea, Fofia e soarele…

A doua lecţie: Copilul singur, crescut, pe balcon nu-i înţelege pe cei mai mici, dar se camuflează fantastic într-un mediu pe care instinctiv îl simte benefic. Irina şi Sofia au mers doar de mână. Au inventat jocuri doar ale lor în care nu l-au primit şi pe Gheorghe decât după insistenţe uriaşe. Irina şi Sofia s-au mai văzut de două ori în viaţa lor, numai bine cât să ţină minte Sofia că Iri avea codiţe împletite. Dar prieteniile Irinei cu copiii mai mari sunt mai interesante decât cu cei mai mici. N-are răbdare cu ei. Nu-i vrea. Nu-i place.

Îi spuneam şi Alexandrei azi la telefon: e incredibil aerul ăsta. Îmi vine să plâng numai când mă gândesc că trebuie să mă întorc la oraşul meu, pe care-l iubesc, dar acum îl şi urăsc, pentru simplul motiv că aerul lui e otrăvit. Dar m-am hotărât. Anul viitor o lună din vară sunt aici. Găsesc eu o gazdă care să mă tolereze într-o cameră, cu acces la bucătărie. Măcar pentru aer şi verde. Şi pentru că azi am plecat pe munte cu un copil alcătuit dintr-un mănunchi de frici şi m-am întors cu unul care se declară etern înnamorat de pădure.

Mâine avem alt traseu. Nu ştim unde. Dar nici nu-mi pasă. Important e să nu plouă.