Posts Tagged ‘Timp împreună’

Un copil a primit în dar o clepsidră.

Nu e o clepsidră obişnuită, ci e una care-i aminteşte mămicii lui că timpul zboară.

Nu că mama n-ar şti, dar uneori mămicile au nevoie de un întreg arsenal de obiecte vrăjite, care să le facă viaţa mai uşoară sau mai frumoasă.

Clepsidra asta e magică. Dă timpul înapoi, în fiecare zi câte puţin.

Mama scrie: “timpul chiar zboară … o Å£in mereu la vedere, astfel încât de câte ori trec pe lângă ea, o întorc ÅŸi îmi aduc aminte când ÅŸi de ce am primit-o… dacă desfăşor orice altă activitate ce nu îl implică pe junior, o pun in stand-by ÅŸi mă duc la el pentru a mai fura puÅ£in din timpul ăsta ce trece mai mult pe lângă noi decât cu noi.”

Să-ţi fie cu folos, Martha!

Vin vremuri grele, aşa că m-am gândit să fac o listă cu cadouri necostisitoare pentru copiii noştri. Sper că această listă le va fi de folos celor ce lucrează mult. Şi vom lucra din ce în ce mai mult.

Cel mai frumos cadou pe care i-l poţi oferi unui copil (mai ales unuia pe care nu-l vezi prea des) e timpul tău. Iată ce nu costă:

1. O îmbrăţişare.

2. Un pupic.

3. Câteva minute în care te interesezi de-adevăratelea ce mai face copilul, cum e la grădi, cum îi cheamă pe prietenii copilului, cu cine se joacă.

4. O vorbă bună.

5. O mângâiere.

6. Un “voi fi mereu tăticul tău, orice s-ar întâmpla”.

7. Un “Mami te iubeÅŸte”. Un  “EÅŸti minunea mea.”

8. O poveste citită cu răbdare.

9. Un “Bravo!” la momentul potrivit.

10. O ieşire în parc, la plimbare, doar de dragul de a vă ţine de mână.

Cei mai mulţi dintre copiii de azi au foarte multe jucării. Mai multe decât pot duce, mai scumpe decât ne putem imagina. Dar există cadouri ce costă puţin şi valorează foarte mult:

1. O lanternă subţire, cu un buton pe care se apasă uşor. Caută cu leduri, durează mai mult. (Tati ţi-a adus un băţ fermecat. Are un buton aici, pe care dacă apeşi, o mie de licurici încep să dea din aripioare şi se face lumină. Hai să-ţi arăt. Ia uiteeee!) 10 ron, 20 cu tot cu baterii

2. Aripi de zână, coroniţă ÅŸi baghetă – se găsesc în pieÅ£e. Pune-i-le, încoronează-Å£i fetiÅ£a ÅŸi roag-o să danseze, aplaud-o, fii fanul ei! DansaÅ£i împreună.  15 ron

3. O minge cu care să jucaţi fotbal. Şi fetele joacă fotbal. 10 ron

3. Un zmeu pe care să-l înălţaţi împreună 15 ron

4. Cretă colorată cu care să desenaţi împreună. (Hai să desenăm un avion/o maşină/ un tren)

5. Soluţie pentru baloane de săpun 2,5 ron. Există şi pistoale de făcut baloane de săpun, copiii sunt în delir când au aşa ceva. Costă tot  15 ron.

6. Un bilet de trenuleţ electric (3 ron)

7. O maşină cu telecomandă, pe care va trebui să o manevraţi împreună.

8. Două maşinuţe de fier pe care le puteţi trimite de la unul la altul.

9. O jucărie de pluş cu care să adoarmă (Irina a primit un dragon de pluş, însărcinat s-o păzească de visele rele). 20 ron

10. Un avion de hârtie, o bărcuţă de hârtie, un pahar de hârtie. Dacă hârtia e colorată, e cu atât mai bine. Asta costă chiar doar câţiva bănuţi.

Nu uitaÅ£i: Nimic nu se compară cu o îmbrăţiÅŸare ÅŸi un “te iubesc” spus din tot sufletul. Absolut nici o jucărie din lume nu poate lua locul unei îmbrăţişări.

Am promis ieri că vă ofer înregistrarea din conferinţa de presă cu psihoterapeuta Anda Păcurar. Are 7 minute şi nu este prelucrată în nici un fel, va fi ca şi cum aţi fost acolo.

Eu cred că aveţi ce afla. Deci, cu sonor, daţi click.

De asemenea, dacă aveţi nevoie de idei de cum să valorificaţi mai bine timpul pe care îl petreceţi împreună cu copilul, găsiţi aici câteva sugestii.

Dimineţi împreună

Drumul spre grădiniţă sau şcoală

Seri împreună

Week-end

Vacanţa, la bunici sau cu părinţii

Sper să vă fie de folos.

Motto: “Tot nu-mi revin… doar 2 ore jumate stau cu copiii si facem ce le place…”

V-am întrebat astăzi câte ore petreceţi pe zi cu copiii şi ce faceţi în timpul acela. E un exerciţiu pe care şi eu l-am făcut azi, eu cu mine, cu ochii la o clepsidră care curge invers. Adinuca a spus că stă doar două ore şi jumătate cu copiii în fiecare zi şi asta a fost un şoc din care nu prea reuşea să-şi revină. Dar ce să facem, doamnelor şi domnilor, e criză, femeile sunt egale cu bărbaţii, puterea de cumpărare e aceea pe care o ştiţi, facturile sunt mari, totul costă, când să le faci pe toate? Să luăm cazul meu.

De la vârsta de doi ani şi şapte luni, Irina lipseşte de acasă de luni până vineri, de la 8 la 18. Cam zece ore pe zi în care nu suntem împreună decât 50 de minute cât durează drumul de dimineaţă şi poate tot atât, uneori mai mult, cel spre casă. De aceea, de câte ori pot, o iau să doarmă acasă, chit că asta înseamnă că eu nu mai lucrez nimic în plus în ziua aceea.

Sunt printre românii care nu pot trăi dintr-un singur salariu. Trebuie mereu să fac ceva în plus pentru a-mi asigura fondurile necesare vieţii de zi cu zi. Nu am economii, dar nici împrumuturi. Ziua mea de lucru începe la 9 dimineaţa şi se termină, destul de des, spre 2 noaptea. Asta pentru că după ce am petrecut câteva zile bune tot plantându-mi copila la filme cât eu dădeam zor să-mi termin traducerile, am ajuns la concluzia că nu e fair faţă de Irina să n-o bag în seamă măcar atunci când este acasă. Şi-aşa nu prea este pe acasă. Mi-am dat seama că am timp, trebuie doar să vreau să i-l acord. Sunt printre cei norocoşi, care au înţeles că timpul nu creşte în pom şi nici nu e ceva ce se poate găsi la ofertă. Poţi cumpăra timp sau poţi să ţi-l faci cu propriile tale mâini, evident, acceptând ideea de compromis.

Nu, casa noastră nu străluceşte ca un pahar. Hainele nu-s aliniate în dulapuri şi nici prosoapele nu sunt aproape niciodată călcate. Fac tot ce pot, atât cât pot, când pot, fără să îmi fac un scop în viaţă din a menţine suprafeţele strălucitoare. Îmi place să deschid larg ferestrele şi să am în fiecare zi haine curate, pe cât posibil călcate, îmi place să o am pe Irina veselă şi senină, să nu-i lipsească nici ceea ce pofteşte să mănânce, nici jucăriile cu care poate şi mie mi-ar fi plăcut să mă joc atunci când eram mică.

De multe ori mă trezesc în faÅ£a unor rafturi Å£inând în mână jucării prea scumpe, făcând calcule complicate menite să degreveze suma necesară cumpărării ÅŸi acelei jucării. Dar realitatea este că acasă Irina se joacă destul de rar – cât vremea ne permite hălăduim prin parcuri, la aer, ieÅŸim cu bicicleta, mergem în locuri noi, le vizităm pe cele vechi fie ÅŸi doar ca să vedem ce s-a mai schimbat. Când afară e urât, jucăm domino sau Comoara PiraÅ£ilor sau Piticot. Uneori ne uităm împreună la filme, mai ales la cele noi. ÃŽmi place să le văd cu ea, să ÅŸtiu la ce se uită.

O invit să mă ajute. Întindem rufe împreună. Punem la spălat hăinuţele de peste săptămână. Gătim. Uneori explorăm cutiile cu jucării şi ne aducem aminte de cutare păpuşă şi cutare roboţel, de maşinuţa gri şi de locomotiva de lemn. Povestim mult. Ascultăm muzică. Mergem în vizite şi primim musafiri. Eu şi Irina suntem norocoase. Eu am norocul că încă e mică şi mai pot să-i spun lucruri, ea are norocul că mama poate fi lângă ea şi îi poate răspunde la zecile de întrebări pe care le are în fiecare zi.

Aş fi putut avea un job mai bun, de la 9 la 17 sau de la 10 la 19, poate acel job mi-ar fi adus mai multă notorietate şi mi-ar fi oferit o viaţă mai uşoară, poate aş fi avut casa mea şi o maşină ceva mai nouă, ori Irina ar fi mers la Scoala Americană. Dar timpul, timpul de care amândouă ne bucurăm, e un privilegiu. Adunate, minutele de dimineaţă (de la 7.30 la 9) cu cele de seara (de la 18 la 21, uneori 22) fac patru ore şi jumătate minim, pe care le avem în fiecare zi împreună. Uneori sunt mai multe. Nu mă laud cu asta, doar afirm un compromis. Am înţeles că de pe la zece ani în sus, copiii încep să se retragă în cochilii ce se întăresc pe măsură ce trec lunile. Am înţeles că de pe la 12-13 ani în sus, contează mai mult ce spun prietenii decât ce spun părinţii. Aşa că aleg acest compromis al dormitului de la 2 la 7 în fiecare seară, pentru privilegiul de a o mai avea puţin lângă mine, cât timp ceea ce îi spun eu încă mai contează, încă mai înseamnă ceva.

Astăzi am aflat că 49% dintre copiii din România petrec mai puÅ£in de o oră cu părinÅ£ii lor în fiecare zi. Astăzi am văzut trei clipuri video care mi-au tăiat respiraÅ£ia. Fac parte dintr-o campanie socială intitulată “Copil, caut timp. De petrecut cu părinÅ£ii mei”, realizată de Romtelecom. Vi le arăt ÅŸi vouă.

Get the latest Flash Player to see this player.

Get the latest Flash Player to see this player.

Get the latest Flash Player to see this player.

Ni se spune mereu că timpul curge, se scurge şi s-a dus. Nu poţi da timpul înapoi. Am primit o clepsidră atipică. Atunci când o întorci, nisipul o ia de jos în sus şi nu de sus în jos, aşa cum te-ai aştepta. Clepsidra asta măsoară doar câte trei minute. Mă face să mă gândesc la toate minutele în care, deşi eram în aceeaşi casă, nu eram lângă ea, ocupată fiind să fac bani. La toate dimineţile în care, epuizată de lucrul peste noapte, am abandonat-o la televizor, la Minimax şi la toate filmele pe care am dat banii-pe care-munceam noaptea-până spre ora 2-ca să îi am-să îi pot cumpăra tot ce îmi închipui eu că îi trebuie.

Copiii nu au nevoie de tot ce ni se vinde. Poate că îşi doresc să aibă tot ce văd, dar cu adevărat au nevoie să îi vezi, să îi auzi, să îi atingi, să-ţi simtă căldura, apropierea, să ştie că se pot baza pe tine. Voi, cei ce citiţi aici, aşa cum spunea acum câteva ore Adina, ştiţi lucrurile astea. Dar ştiaţi că sunt copii care sună la un număr Romtelecom pentru că nu au cu cine să vorbească? Ştiaţi că mersul la cumpărături nu e printre activităţile favorite ale copiilor mici? Eu am aflat azi dintr-un studiu şi, după ce am văzut clipurile, m-am oprit cu ochii la clepsidră şi am continuat să o întorc, compulsiv, şi s-o privesc. Am timp.

Dacă voi nu aveţi destul timp sau vreţi să vă faceţi ceva mai mult, puteţi afla cum.

Mâine vă ofer un fişier audio înregistrat la conferinţa de presă: Psihoterapeutul Anda Păcurar vorbeşte despre cât de important e timpul petrecut cu copilul în perioada 0-9 ani şi de ce.  Şi tot mâine, vă spun unde o puteţi găsi. Până atunci, întrebarea rămâne: Aveţi timp? Timp împreună, zic.