Posts Tagged ‘relaÅ£ii de cuplu’

Giani mă întreba ieri dimineaţă (şi eu n-am priceput chiar din prima) cum găseşti toleranţă şi acceptare pentru altcineva, după ce treci printr-un divorţ.
Dragă Giani,
N-am făcut mare caz de noua mea poveste cu happy-end şi nici nu voi face acum dezvăluiri complete. Pot spune doar că după ce ţi se cicatrizează rănile post-divorţ, după ce te aduni şi reuşeşti să găseşti un ritm suportabil de viaţă de unul singur (sau cu un copil), vine o vreme când trebuie să judeci la rece. E foarte greu să trăieşti în formula monoparentală în ziua de azi. E foarte complicat, dacă n-ai vreo 2000 de euro pe lună, care să-ţi asigure un trai decent ţie şi copilului tău. Şi în plus, e bine să ai cui deschide uşa, e grozav să ai cu cine schimba şi două vorbe reale, nu doar pe messenger, e bine să ai pe cine lua în braţe, să ai la cine te plânge şi cui spune: mi-e frig.
Cred că a doua şansă pe care o acordăm relaţiilor, după ce ne vindecăm de urâtul divorţului, trebuie să fie una raţională. În special pentru femeile care au şi un copil de crescut. Trebuie să alegi şi cu capul, nu doar cu inima. Pentru că alegi pentru doi. Nu e de-ajuns ca bărbatul care îţi place să fie o companie plăcută, amuzantă, excitantă şi dezirabilă. Dacă e aşa, norocul tău! Dar acelaşi bărbat trebuie să înţeleagă că veniţi la pachet, tu şi copilul. Aşa cum este el. Mai răzgâiat sau mai educat. O mamă singură tinde spre stabilitate, spre refacerea armoniei, dacă nu pentru liniştea ei, pentru a copilului.

Dacă vrei să vezi consecinÅ£ele absenÅ£ei unui tată în familie, urmăreÅŸte o ediÅ£ie de “Comanda la mine” pe Antena 1 ÅŸi vei înÅ£elege cât de important e să existe o figură paternă validă în apropierea unui copil.
Sigur, vei intra în relaţie cu tarele celei anterioare. Dar ţine minte că nu există garanţii, aşa cum femeia nu poate garanta nimic, nu poţi da scris că lucrurile vor merge, nici bărbatul nu are cum să se jure că va face totul. Oamenii nu au manual de utilizare, nici carte tehnică, nici carte pentru service. Suntem oameni. Nu ne schimbăm fundamental, dar ne putem adapta, ne mai dăm unii după alţii. Ce nu trebuie în ruptul capului să faci e să-l pedepseşti pe bărbatul actual din viaţa ta pentru greşelile celui de dinainte. Nu, nu sunt toţi la fel, deşi aşa pare la prima vedere. Sita pe care o foloseşti trebuie să fie ceva mai deasă, nu orice bărbat poate înţelege cât de important e pentru femeia lui copilul altui bărbat.

E o loterie. Trebuie să rişti. Să te arunci în apă şi să înoţi. Dar, mai întâi, te asiguri că-n apă nu-s balauri.

Toleranţa şi acceptarea le găseşti atunci când înţelegi ordinea priorităţilor. Orice căsnicie eşuată e un exemplu de ce să nu faci ca să nu mai dai greş. Eu am vrut să cred în ideea de cuplu, de familie, am vrut să găsesc un om care să aibă nevoie de ceea ce ofer eu şi care să-mi poată da ceea ce-mi lipsea. Am avut noroc. Acum sunt bine. Cât va fi bine? Atât cât vom face să fie bine. Nu te teme să-i priveşti cu atenţie pe oamenii din jurul tău.  Poate cel ce-ţi trebuie ţie e chiar aproape şi nu-l vezi, din cauza copacilor

Din păcate, trăim într-o Å£ară în care femeile divorÅ£ate care au un copil sunt văzute rău de mamele potenÅ£ialilor lor bărbaÅ£i. Sunt vinovate din start, oricare ar fi fost circumstanÅ£ele divorÅ£ului, culmea, mamele, femei ÅŸi ele vor gândi că “strică viitorul băiatului” sau “îl vrea doar ca să-i bage plodul pe gât”.  Dar nu e musai să fie aÅŸa mereu. Orice mamă are potenÅ£ialul de a înÅ£elege că nu vrei răul copilaÅŸului ei, chit că acel copilaÅŸ are peste 30 de ani. Trebuie doar să intri în relaÅ£ie cu conÅŸtiinÅ£a faptului că e posibil să fii judecată pe nedrept ÅŸi trebuie să treci ÅŸi peste asta. Åžansele unei femei divorÅ£ate de a-ÅŸi reface viaÅ£a sunt direct proporÅ£ionale cu limpezimea cu care gândeÅŸte acea femeie ÅŸi cu sinceritatea pe care o poate avea faţă de propria sa persoană.

Curaj, Giani!

… în care nu pot decât să stau ÅŸi să mă uit la oameni cum trec senini sau împovăraÅ£i pe lângă mine. Fără să mai încerc să le ghicesc secretele, ori poate bucuriile, sau întristările. Dar ÅŸi zile în care poveÅŸtile lor îmi sar în braÅ£e ÅŸi se cer mângâiate, ca niÅŸte pisici în căutare de stăpâni.

Am fost la cumpărături. ÃŽn faÅ£a mea, la casă, un domn cu un coÅŸ plin, deasupra căruia tronau mai multe buchete de lalele ÅŸi câteva zambile în ghiveci. Peste 50 de ani ÅŸi chiar domn, după aparenÅ£e. A umplut rapid banda rulantă cu cele obiÅŸnuite: cafea, multe sticle de vin, apă, zahăr vanilat, bicarbonat, cele necesare pentru torturi făcute acasă. Văzând florile ÅŸi ingredientele, am bănuit o aniversare, era prea devreme pentru cumpărăturile de PaÅŸte. Poate soÅ£ia lui are nume de floare… Apoi a pus pe bandă pampersi pentru adulÅ£i. O mamă bătrână poate, în orice caz un părinte de care iată, cineva se ocupă.

Am încercat să mi-l închipui sosind acasă cu braţele pline de flori, cu ingredientele pentru tort puse deasupra celorlalte cumpărături, aşa cum le aranjase cu grijă pe bandă. Am încercat să mi-o închipui pe femeia care avea să planteze zambilele, probabil într-o curte şi nu doar într-o jardinieră. Am gândit o casă caldă şi luminoasă, din care nu lipseşte nimic, din ce se judeca după coşu-i de cumpărături. Apoi am văzut-o pe soţia lui. Spre cincizeci de ani. În cărucior cu rotile. Şi toată povestea care mi se împletise printre gânduri ca un pui de pisic vagabond în căutare de stăpân, a stuchit brusc spre mine cu ghearele scoase.

Am privit-o lung, nu cu milă, doar cu curiozitate. Am căutat pe faţa ei ceva care să-mi spună că există pe lume şi femei care dacă ajung în scaunul cu rotile la vârste nu foarte înaintate, sunt în continuare ocrotite şi răsfăţate cu flori şi tort de Florii, chiar dacă sub flori sunt pachete cu pampersi pentru adulţi.

Era liniştită. Îşi ajuta soţul să ordoneze cumpărăturile. Nu doar dând indicaţii, ci chiar ordonând ea produsele în plase.

Se poate. Åži asta mă face să mă simt mai bine. Nu toate căsniciile sunt rele. Nu toate soÅ£iile sunt scorpii. Nu toÅ£i bărbaÅ£ii sunt porci. Există. “La bine ÅŸi la rău” nu e doar o expresie.

(nu, nu sunt cei din poză, cei despre care vă vorbesc erau mult mai tineri, dar păreau la fel de senini)

Am să încerc să păstrez un ton glumeÅ£ pentru acest post, în speranÅ£a că puÅ£inii mei cititori de sex masculin nu mă vor urî foarte tare. De ce îl scriu? Pentru că am un program care îmi spune ce caută lumea pe blogul meu ÅŸi asta a fost o întrebare de la o cititoare. “Cum să-l fac să-l doară inima”. Nu ÅŸtiu cum o cheamă ÅŸi nici câţi ani are, nu ÅŸtiu care este povestea ei de viaţă, dar pot doar să presupun că XX, cititoarea mea, trece printr-o pasă foarte proastă din pricina lui XY, care, probabil, la rândul lui, i-a frânt ei inima.

Am să încep prin a spune că nu cred în răzbunare, deşi am simţit de câteva ori în viaţă nevoia să răspund cu aceeaşi monedă. Am şi făcut-o, în câteva rânduri. Problema cu setea de răzbunare e că după ce i-o tragi şi tu celui ce te-a enervat, nu te simţi deloc mai bine, ba dimpotrivă, nu faci decât să perpetuezi tensiunea şi negativitatea şi starea de rău. Aşa cum i-am explicat Irinei, cuvintele urâte şi gândurile negre au darul de a se transforma într-un soi de pâclă deasă şi neagră ce poate să întunece până şi lumina soarelui. E doar o metaforă, evident, dar e o metaforă bună.

Deci, dragă XX, dacă după argumentul de mai sus tot simţi nevoia să afli cum se frânge inima unui bărbat, metode există mai multe. Şi cine altcineva poate să te înveţe mai bine decât o femeie care a trecut relativ recent printr-un divorţ? Poate doar un bărbat.

1. Fă-l să simtă că nu crezi în el

Am reuÅŸit să văd tot DVD-ul lui Mark Gungor, pe care e un seminar foarte interesant, numit “How to stay married and not kill anybody”. Nu am aflat de acolo adevăruri tulburătoare, ci doar lucruri de bun simÅ£, puse într-o ordine logică ÅŸi frumos explicate. Atunci când vine vorba de frânt inima unui bărbat, cea mai uÅŸoară metodă e să nu crezi în el. Calcă-i mândria în picioare, zi-i mereu că nu e în stare de nimic, spune-i zilnic că e prost ÅŸi inutil ÅŸi ai toate ÅŸansele să îl pierzi definitiv. Pentru că asta se va întâmpla, dacă îi frângi inima bărbatului.

Ca să zâmbim puÅ£in, aÅŸ spune că inima bărbatului nu stă niciodată într-un singur loc, de aceea e greu de străpuns cu cuÅ£itul. Uneori e în cap, uneori e la locul ei, alteori mai jos, între picioare, dar, oriunde s-ar afla, Inima Bărbatului e bine ascunsă sub un strat de mândrie împletit cu cel de orgoliu. BărbaÅ£ii au o părere foarte bună despre ei. ToÅ£i ÅŸtiu de la mama lor că bărbatul trebuie să fie doar puÅ£in mai frumos decât Dracul. Åži, văzând dânÅŸii doar obiectele, nu ÅŸi legătura dintre obiecte, iau această zicere ad literam. Rar vei vedea bărbat care să treacă prin chinurile Iadului doar ca să încapă în pantalonii de la costum înainte de nunta celui mai bun prieten. Rar vei vedea bărbat care să întoarcă dezgustat privirea de la o vitrină în care i se reflectă propria imagine. Rar vei vedea bărbat care să te ia în serios dacă îi spui că barba de 5 zile nu mai e sexy, ci doar înÅ£eapă. BărbaÅ£ii au mereu încredere în calităţile lor fizice, n-au abonament la tortura rafinată denumită “cabinet de cosmetică”, nu aruncă mii de lei pe creme ÅŸi alte prostii, bărbaÅ£ii ÅŸtiu că (nu) mărimea contează (după caz), atitudinea schimbă totul.

Dar bărbaÅ£ii au mereu nevoie de oglinzi, de martori la tot ceea ce fac, martori care să le confirme că e bine, că planul lor a fost, desigur, bun, dar circumstanÅ£ele nu au fost favorabile, că ei sunt cei mai buni amanÅ£i, cei mai extraordinari taÅ£i, cei mai buni conducători de clan ÅŸi, desigur, primul, unicul ÅŸi ultimul dintre cei pe care îi primeÅŸti. Când sunt siguri că tu eÅŸti martora vieÅ£ii lor, atunci încep să se deschidă. Atunci spun. Ce visează. Ce plănuiesc. Ce li se pare. Nu trebuie decât să-i asculÅ£i. Vrei să îi frângi? Sapă-i. Sapă-i ÅŸi pierde-i, pentru că după colÅ£ e altă gazelă care abia aÅŸteaptă să bată din gene ÅŸi să spună “Vai, cât de puternic, cât de inteligent, cât de unic ÅŸi măreÅ£ eÅŸti.”

2. Umileşte-l în public

Asta cu siguranţă va fi un semnal puternic că vrei să îi frângi inima, desigur, prin învăluire, atacându-i întâi stratul de orgoliu împletit cu mândrie. Doar tu ÅŸtii cel mai bine ce-l calcă pe nervi. Fă-o, cu cruzime, nici nu te gândi prea mult la consecinÅ£e, în fond, scopul tău nu e să-l bucuri, ci să-l frângi, să-l serveÅŸti gata stricat pentru cea care îţi va urma, măcar să aibă ÅŸi ea cu ce să se lupte: cu toate rănile pe care tu i le-ai creat, răni pe care următoarea proastă va trebui să le vindece, cu răbdare, cu înÅ£elegere, cu tact – adică toate acele calităţi pe care, poate, ÅŸi tu le-ai avut la început, dar ai obosit să le mai pui la bătaie. Lasă, să sufere ÅŸi altele, de ce doar tu? Doar nu-Å£i închipui că următorul pe care-l vei alege să-Å£i plătească apa plată cu lămâie va veni ca scos din pachet? Nu. Åži pe acela, cel puÅ£in o altă femeie l-a frânt, măcar o dată în viaţă. Depinde acum de norocul tău, dacă a fost doar una înaintea ta (poate chiar mama lui) sau mai multe. Dacă au fost mai multe, ÅŸansele ca el să fie un ticălos cinic sunt foarte mari ÅŸi atunci puteÅ£i să vă sfâşiaÅ£i ca de la egal la egal, doar ÅŸtim bine că în amor e ca-n război, să crape, să crape Romeo, să moară!

3. Ia-te de mama lui

Mama e sfântă. Aşa ar trebui să fie. Deci, dacă vrei să-i frângi definitiv inima, atacă-l la rădăcină. Zi-i de mă-sa. Că e rea şi proastă. Că e încuiată şi împuţită. Că e o viperă şi că abia aştepţi să dansezi la moartea ei. Dar nu uita, XX, toţi avem o mamă. Şi mamele sunt fiinţele acelea care ani buni ne-au şters nasul, fundul, urechile, ne-au pupat bubele, ne-au pansat tăieturile, ne-au dat aripi sau ne-au călcat pe cap, ne-au luat temperatura şi ne-au ciuruit fundul cu supozitoare, mamele, dragă XX, indiferent că-s de fete sau de băieţi, ar trebui să nu fie făcute teme de discuţie, pe cât posibil, şi ştii de ce? Nu doar pentru că şi tu ai o mamă. Ci pentru că într-o zi vei fi şi tu mamă.

4. Distruge-i obiectele favorite

Cd-urile. DVD-urile. Maşina. Casa. Calcă-le în picioare, pentru că ştii, diferenţa între bărbaţi şi băieţi e preţul şi mărimea jucăriilor pe care le vor şi şi le cumpără. Tratează cu dispreţ chitara lui iubită, trece-ţi degetele peste corzile ei ca şi cum e dreptul tău să le zdrăngăni, chiar dacă tu nu ştii nimic despre chitare, despre tensiunea corzilor, despre cum şi cât se apasă pe fiecare, zdrăngăne ca un copil de cinci ani, zâmbeşte şi ai să vezi, el nu va face nimic, doar va strânge din dinţi. Aruncă-le pe toate pe geam, a la Italienne! Abia când vei fi şters orice urmă a trecerii lui prin casa ta, abia atunci vei simţi golul şi nu uşurarea, doar golul rămas în urma celui pe care l-ai izgonit.

5. Încurcă-te cu prietenul lui cel mai bun

Nu, asta nu le va distruge prietenia pe termen lung, bărbaţii se leagă unii de alţii cu altfel de fire decât o facem noi, femeile. Dar e de-ajuns să scapi aşa, ca din greşeală, că XZ e mai rezistent la efort decât XY, sau uită-ţi ceva important acasă la celălalt, asigură-te că XY vede şi pricepe. Se va simţi trădat, nu doar de tine, ci şi de cel mai bun prieten al lui, nu doar îi vei frânge inima, ci îl vei aliena total de cel cu care poate împărtăşea detalii care pe tine nu te-au interesat niciodată. Şi dacă nici asta nu-l îndepărtează, atunci, prostuţo, XY chiar te iubeşte. Dar ce să mai faci tu cu un bărbat frânt?

6. Nu face nimic din toate astea. SOLUÅ¢IA MAB

Uite. Să presupunem că ai dreptate. Să presupunem că a fost un porc ticălos pe care vrei să-l joci în picioare numai aÅŸa, ca să te descarci, ca să poÅ£i merge mai departe. Dar ÅŸtii ce? Mai simplu decât să încaleci porcul, să-l Å£ii la pământ ÅŸi să-l calci pe rât, e să laÅŸi porcul în cocina proprie. Să-i întorci spatele ÅŸi să pleci, fără să te mai uiÅ£i vreodată înapoi. Să-l uiÅ£i. Să-Å£i vezi de viaÅ£a ta. Să te gândeÅŸti nu doar la cât rău Å£i-a făcut ticălosul, ci la ce ai fi putut face tu altfel. E un exerciÅ£iu util, pentru următoarea ta relaÅ£ie. Pentru că, da, învăţăm din greÅŸeli. Dar dacă repetăm greÅŸelile la nesfârÅŸit ÅŸi mereu ne regăsim în aceeaÅŸi situaÅ£ie, atunci buba nu e la partener, ci la noi. Trebuie să evoluezi. Trebuie să depăşeÅŸti nevoia de a scoate ÅŸi tu dintele celui ce Å£i-a scos ochiul. Trebuie să-l laÅŸi în urmă pe cel ce nu a ÅŸtiut să te preÅ£uiască, nu te-a văzut aÅŸa cum eÅŸti, n-a ÅŸtiut să te păstreze, vorba cântecului, frumoasă ÅŸi senină. Sau poate nu ai ÅŸtiut tu să fii mereu frumoasă ÅŸi senină, ori ai fost doar frumoasă, poate doar senină, când omul avea nevoie de o furtună ÅŸi de o mână de fier… Astea au trecut. Stai pe loc. GândeÅŸte-te. Åži Å£ine minte: Pe Mab, vrăjitoarea cea rea, oamenii au înfrânt-o doar întorcându-i spatele. “Nu poÅ£i să te lupÅ£i cu noi, Mab, ÅŸi nici să ne sperii. Pur ÅŸi simplu, nu mai contezi pentru noi. O să te uităm, Mab! Mergi lângă sora ta din lac ÅŸi pe veci fii uitată!” i-a strigat Merlin ÅŸi apoi i-a întors spatele. El ÅŸi odată cu el, toÅ£i oamenii.

În lupta cu un bărbat care ţi-a frânt inima nu merită să te arunci. Inima lor nu e niciodată într-un singur loc. Fii Merlin. Nu fi Mab!

Vreau să mă joc astăzi de-a nebunul care aruncă piatra în apă şi-apoi se uită la cercuri şi la oamenii buni şi drepţi care fac eforturi să scoată piatra din apă.

Trăim vremuri foarte interesante. În aceste vremuri:

Femeile au dreptul să păstreze o sarcină sau nu.

Suntem stăpâne pe trupurile noastre. Suntem stăpânele destinului nostru şi avem drept de viaţă şi de moarte asupra pruncilor noştri nenăscuţi. Asta înseamnă că uneori bărbaţii care ne iubesc nici nu află că le purtăm pruncii. Pentru că noi, ca stăpâne ce ne aflăm, putem să le spunem sau nu. Apoi putem folosi această informaţie ca mijloc de şantaj, de constrângere, monedă de schimb. Şi ni se pare bine. Ni se pare bine să amânăm momentul concepţiei, ni se pare bine să muncim cot la cot cu bărbaţii şi ceva în plus acasă, ni se pare bine că avem măcar acest drept. Să alegem dacă păstrăm sau nu copilul pe care din întâmplare, din accident, din calcul, îl ducem cu noi câteva săptămâni în pântece.

Bărbaţii au voie să accepte un copil sau nu.

Cei mai mulÅ£i refuză să poarte prezervativ. Pentru că nu simt la fel. Pentru că îi jenează. Pentru că luăm noi pastile. Pentru că se pot controla. Dar când se întâmplă, dacă se întâmplă, ei pot să plece. Ba, mai cinic, ne ÅŸi anunţă. “Ascultă, eu nu vreau să am de a face cu acest copil. Eu am să plec. Nu conta pe mine. Te descurci singură. Sigur, te iubesc. Te-aÅŸ mai iubi din când în când. Dar nu pe copilul tău. M-aÅŸ culca ÅŸi acum cu tine. Dar nu Å£i-aÅŸ ÅŸterge pruncul la fund. Vrei să-l faci, fă-l. Te pup.” Åži nu există nici o constrângere morală. Există test ADN. Există dat în judecată pentru pensie alimentară (datul în judecată costă ÅŸi durează). Dar conÅŸtiinţă? Obraz? Onoare? Demnitate? Nu.

Divorţurile se pronunţă relativ uşor.

Divorţul meu a durat 7 minute. Din clipa în care dosarul nostru a fost pe rol, pentru că ne înţeleseserăm asupra tuturor aspectelor (pe care judecătoarea nici nu s-a mai obosit să le analizeze), pentru că era un divorţ de comun acord, a durat 7 minute. După 7 minute, am ieşit din sala de judecată. Am fost recunoscătoare pe moment. Sunt recunoscătoare şi acum, în cazul nostru nu mai exista soluţie. Dar sunt oameni care divorţează din ambiţie sau din prostie. Se mânjesc din prostie şi din egoism. În alte ţări, mai întâi te separi. În perioada în care eşti separat, mergi la consiliere. Atunci când divorţezi, în funcţie de situaţia fiecăruia dintre cei doi soţi, există în continuare responsabilităţi. În România, un bărbat poate cere partajarea apartamentului de două camere în care locuiesc fosta soţie şi copilul lor. Femeia e obligată să vândă casa şi să-i dea jumătate din bani. Femeia şi copilul rămân pe drumuri. Bărbatul cu pricina îşi cumpără o maşină nouă, de valoarea jumătăţii din casa în care i-au locuit fosta soţie şi copilul. Pe acel bărbat nu-l interesează unde va locui copilul. El are drepturi. Şi potrivit legii, e ok.

Părintele care îşi părăseşte copilul are doar drepturi, obligaţiile lui sunt formale, nu există pedepse împotriva părintelui ce-şi abandonează copilul în fapt, nu şi de drept.

Mii de copii abandonaÅ£i de părinÅ£i se pierd în sistem ÅŸi nu pot fi adoptaÅ£i, pentru că potrivit legii, interesul superior al copilului e să crească în familia biologică. Nu contează că mama ÅŸi tata l-au lăsat la pubelă sau l-au abandonat în spital. Ei au drepturi. Oameni care nu pot avea copii, dar tânjesc să adopte un copil, n-au cum să ofere o casă, masă, dragoste ÅŸi atenÅ£ie acestor copii, fără să le ţâţâie fundul că “naturala” va veni la uÅŸa lor să le ceară bani, sau, mai rău, să le ia copilul. Un tată ce pierde custodia copilului său, dar nu-ÅŸi respectă obligaÅ£iile financiare de plată a unei pensii alimentare lunare, nu poate fi constrâns decât prin cerere de executare silită a bunurilor personale. Dacă tatăl nu munceÅŸte, nu are venituri, nu poate fi obligat nici să se angajeze, nici să se ducă la psiholog. Nu există instrumente legale de constrângere. Nu există.

Părinţii au doar obligaţii faţă de copii. Copiii au posibilitatea să-şi raporteze părinţii la poliţie.

Copiii sunt învăţaţi de la şcoală că au drepturi. Copiilor li se dau numere de telefon la care pot suna dacă sunt abuzaţi sau se simt în pericol. Copiii nu cunosc şi nu-şi asumă nici un fel de obligaţie. Puţini copii îşi ajută părinţii. Puţini copii fac ceva pentru ei înşişi. Cei mai mulţi dintre adolescenţi nu cunosc valoarea banului, nu au idee despre timpul în care banii se câştigă şi nici nu-şi pun problema că ar putea face ceva, orice, ca să câştige bani. Copiii şi adolescenţii consideră că totul li se cuvine. Pentru că ăsta e mesajul care li se transmite din toate părţile. De la bunici, până la ONG-uri.

Şi vin şi-ntreb câteva lucruri:

În condiţiile în care familiile se întemeiază atât de greu şi se sparg atât de uşor, ce şanse mai are familia să existe?

Boul care trage, părintele care NU pleacă, ăla care doarme 5 ore pe noapte ca fi-su să poată pleca în tabără în Franţa şi să aibă Iphone că aşa au toţi copiii, el ce drepturi are?

Cine ne apără de copiii noştri?

Cine ne apără pe unii de alţii?

Astea au fost pietrele mele. Vă rog să le scoateţi din apă, că sunteţi cu mai multă minte decât nebunul.

(foto: Lorand Peli)