Posts Tagged ‘Philip Zimbardo’

Vă propun să vă rupeţi 10 minute din rutina zilnică pentru a urmări acest clip. El conţine informaţii foarte interesante (dar insuficiente în opinia mea) despre cât de important este pentru viaţa noastră şi a celor dragi felul în care ne raportăm la timp.

Pentru cei ce nu cunosc engleza, iată un rezumat infim:

Există oameni care se concentrează asupra trecutului, alţii care pun preţ pe prezent şi încă o categorie care se uită mai degrabă spre viitor. Cei ce se concentreazăasupra trecutului sunt şi ei de două feluri: unii care se gândesc la lucrurile frumoase, care se hrănesc din amintiri şi care le şi colecţionează în acest scop. Alţii se gândesc doar la ce a fost rău şi cât de greu le-a mers şi ce lipsiţi de soluţii au trecut prin viaţă. Oamenii care se concentrează pe prezent sunt oarecum hedonişti. Caută plăcerea şi evită durerea. Aceştia sunt cei ce consideră că totul e scris şi orice ar pune la cale, soarta va decide şi pe ce parte a patului se dau jos dimineaţa. A treia categorie, cei ce trăiesc pentru ziua de mâine, sunt cei ce fac planuri şi muncesc  să le transforme în realitate. Oamenii au ajuns să se enerveze foarte tare dacă lucrurile durează prea mult. Nu mai au răbdare. Până şi timpul în care porneşte computerul trebuie să fie sub un minut. Enervarea pune stăpânire pe oameni dacă trebuie să aştepte, dacă trebuie să stea la coadă. Aşteptarea e o pierdere de vreme. Dar uneori, nimic nu se întâmplă, dacă oamenii nu fac planuri. Tocmai pentru că nu fac planuri.

O informaţie interesantă este că din ce în ce mai mulţi copii se concentrează pe prezent. În America (mi-e teamă să mă gândesc la România) la fiecare 9 secunde un copil renunţă la şcoală. Explicaţia este foarte interesantă. Atunci când ajung să se lase de şcoală, au deja la activ cam 100.000 de ore petrecute la computer. Şcolile în care ne trimitem copiii încearcă să-i înveţe să facă planuri, să proiecteze acţiuni pentru viitor, să aştepte. Ori ei nu mai au răbdare. Ei trăiesc la secundă. Computerul le reorganizează creierul în aşa fel încât, pentru ei, o acţiune în care nu deţin controlul (citeşte joystick-ul) nu prezintă interes. Renunţă la şcoală pentru că se plictisesc. Copiii nu mai poartă ceasuri de mână, pentru că acestea fac un singur lucru: arată ora. Au o singură funcţiune. Şi pentru ei, obiectele cu o singură funcţiune sunt inutile sau neinteresante.

Unul dintre motivele pentru care aceÅŸti copii reuÅŸesc să stea suta de mii de ore la computer este că din ce în ce mai rar, familiile iau masa împreună. Din ce în ce mai rar, familiile petrec timp împreună făcând ceva. ÃŽntrebaÅ£i cum stau cu timpul, cei mai mulÅ£i adulÅ£i se plâng. “N-am timp, sunt din ce în ce mai aglomerat. Muncesc enorm, n-am vreme să fiu cu ai mei sau să fac ceva ce-mi place, n-am nici o satisfacÅ£ie, muncesc ÅŸi atât. Dacă aÅŸ avea o zi în plus, aÅŸ munci ÅŸi-n ziua aia.”

Concluziile, doamnelor şi domnilor, vi le trageţi singuri. A propos, cum staţi cu timpul?