Posts Tagged ‘locuri bune de mers cu copilul’

Sâmbăta asta am fost la mall, să căutăm un cadou pentru un bebe pe nume Katia. Cu bebe Lia în wrap, supraîncălzită de căldura mamei, a wrapului și a costumașului catifelat în care o scot de obicei afară. N-am luat în calcul că la mall e cald. Ei, și-am trecut și pe la Mothercare, căutând anumite consumabile specifice perioadei pe care o trăim, consumabile mai rentabile ca preț decât cele de prin hypermarket-uri.

Și-am descoperit cu mare plăcere că la Mothercare există o cameră pentru alăptat. Cu balansoar, cu chiuvetă, masă de înfășat, È™erveÈ›ele umede È™i… cel mai important lucru: cu ușă care se închide. Minunat. O oază de liniÈ™te pentru mame È™i bebeluÈ™i. Lia a fost mulÈ›umită, se făcuse ora de masă È™i deja socoteam minutele până ajung să-i dau copilului să mănânce. ÃŽn cursul aceleiaÈ™i zile, am mai trăit experienÈ›a alăptatului într-o debara, stând pe o navetă de cola, È™i-n maÈ™ina personală, pe locul din dreapta, cu Lia înfășurată într-o păturică. Cel mai mult mi-a plăcut pe balansoarul din camera de alăptare.

Merci, Mothercare.

(Post nepublicitar, just FYI)

Sunt sigură că dacă ați trecut pe-acolo măcar o dată, postul ăsta vă va stârni nostalgii.

Pentru că Verde Cafe se mută din grădina frumoasă, încă nu știm unde, sper că la mai bine. Scriu postul ăsta pentru Claudia, care a trecut prin vremuri nu tocmai limpezi și care nu are nevoie de îndoieli în ce privește Verde Cafe, ci de certitudini.

Una dintre certitudinile pentru Claudia trebuie să fie asta: în ultimii doi ani, Verde Cafe a făcut parte din viața familiei mele și o parte din istoria noastră comună s-a scris acolo.

La Verde Cafe am avut prima întâlnire cu Mafia Mămicilor, în 2010. Și a doua întâlnire tot acolo a fost.

La Verde Cafe au fost expuse primele lucrări “plastice” ale Irinei, după cursul de la FundaÈ›ia Calea Victoriei.

La Verde Cafe am fost la botezul Degețicăi și m-am bătut cu pisoiul Obama pe ultima felie de tort de la Agapitos. I-am smuls-o de sub mustăți.  Deci, acolo am descoperit spumele dulci de la Agapitos.

La Verde Cafe a avut loc lansarea de carte a lui Mirel Bănică.

La Verde Cafe am serbat pe 11 august 2010 vestea că o vom avea pe Lia. Eu aflasem de dimineață. Laur știa de numai câteva ore.

Era o după-amiază toridă, în care am cumpărat căpșuni și vișine de la magazinul de peste drum și ne-am răcorit cu limonadă cu miere.

Căpșunile noastre au stat cuminți la frigiderul lui Verde Cafe.

Obama deja dispăruse.

Poza e făcută în grădină, sub smochin, ca să nu uităm cum eram când am aflat-o pe Lia.

La Verde Cafe i-am invitat pe Tata și pe Tracey la o bere la umbră. Pisicile cele mici se făcuseră de-acum mari și nu mai stăteau la jughineală.

La Verde Cafe am fost la ziua Măriucăi. Acolo, copiii au putut mereu să alerge liberi prin toate camerele, nu se supăra nimeni pe ei.

La Verde Cafe am fost la târgul organizat de Delia și am vândut jucării, cot la cot cu Max al Marei W.

Pentru Irina, Verde Cafe e grădina în care se putea juca în voie, grădina pe care nu i-o putem oferi acum. Irina tânjeÈ™te după “o inkă, la Verde Cafe”.

Deci, Claudia, așteptăm adresa nouă.

Mi-a scris Beatrice, o cititoare a acestui blog, să mă întrebe de o pensiune în care şi copiii sunt bine primiţi. Iată ce caută ea:

“Draga Ada

Scriu sa cer ajutor intr-o chestiune in care memoria mea m-a lasat si nu stiu cum sa caut in timp informatia pe care am citit-o acum o vreme la tine pe blog (sa fie vreun an???) despre o minunata vacanta pe care tu siI rina ati petrecut-o undeva intr-o pensiune la munte (sa fi fost sinaia, busteni sau ceva mai pe langa brasov???)stiu precis ca laudai acea pensiune pentru ca era “children friendly” ceea ce e un lucru extrem de rar in turismul romanesc, ca sa nu zic in ansamblul societatii noastre.Crezi ca ai putea sa imi reimprospatezi memoria – cine, unde, cum ii zice locatiei?

Pentru că joi spre vineri domnişoara a făcut un pic de febră, aşa cât să ne trezim din 40 în 40 de minute peste noapte, am petrecut ziua de vineri acasă. Ea luându-şi teritoriul în stăpânire, eu traducând atât cât poţi traduce cu un copil ce te strigă la fiecare 10 minute. Peste noapte febra i-a dispărut ca prin minune (am observat că reacţionează foarte prompt la oscillococcinum). Sâmbătă am reintrat în rutina noastră. Ea s-a trezit la 6.30, s-a jucat foarte cuminte până pe la opt şi la opt a intrat în dormitor să mă roage să-i dau o pensetă pentru mărgelit.

Adio somn, mi-am zis, şi după ce penseta n-a mai ţinut-o ocupată decât vreo 10 minute, am cedat ispitei cu desenele animate. Am instalat-o pe locul meu de pe canapeaua din sufragerie (e o canapea-colţar, cu perne cam prea bombate pentru gustul meu, dar se creează culcuşuri interesante pe acolo) şi i-am pus cel mai lung film cu Barbie care mi-a căzut în mână.

Aşa am mai furat o oră şi jumătate de somn. După un mic dejun cu soldăţei şi o şuetă prelungită cu bunica, am scos bicicleta la aer şi am luat-o spre parcul Circului, care e chiar la capătul străzii noastre.

Eu n-am ştiut că există astfel de grădini în Bucureşti. Pentru că aşa îmi place s-o numesc. O grădină în care primăria a investit 1 milion de euro, din ce am citit pe net, milion care, după părerea mea, se vede. M-am simţit tare bine, am admirat cu gura căscată lotuşii egipteni şi copacii cu trunchiuri ciudate, ca nişte fustiţe, ne-am bucurat de răţuştele ce se afundau în labirintul de frunze şi tulpini de lotus şi de fântânile arteziene.

E atât de frumos ÅŸi de curat ÅŸi de nou ÅŸi de vesel, cum din păcate nu te aÅŸtepÅ£i în BucureÅŸti. E aer curat ÅŸi liniÅŸte.  Statuile sculptate în trunchiuri de copaci sunt acolo unde le ÅŸtiÅ£i, aleile sunt refăcute, locurile de joacă pentru copii sunt absolut minunate, băncile cele noi sunt foarte elegante, am văzut un ponei cu trăsurică, saltele, leagăne, tobogane ÅŸi minunea minunilor, căluÅŸei…

Pe calul negru dintr-una din imagini îl cheamă Amadeus. Nu mă întrebaţi de ce, aşa a zis Irina.

Eu m-am bucurat mai tare decât ea de tot ce am văzut. Înainte să mă mut, îmi părea rău de parcul Moghioroş. Nu l-am iubit niciodată, vă spun cinstit. Era vecinul de care nu aveam cum să mă feresc, gălăgios şi mereu cu prea mulţi oaspeţi care-i lăsau coji de seminţe pe jos. Dar aveam nevoie de parcul ăla, pentru Irina. Mă bucuram de el în timpul săptămânii, când nu era atât de populat. Făceam bagajele şi mă gândeam că îmi va lipsi păduricea de copaci bătrâni din faţa blocului, Drumul Taberei este un cartier foarte verde, în comparaţie cu Sebastianul sau cu Militariul. Dar după plimbarea de azi prin Parcul Circului nu pot decât să-mi zâmbesc şi să-mi spun ia te uită, deci există, se poate să ai şi-n Bucureşti câte o grădină minunată şi nu foarte aglomerată. E de mers în Parcul Circului, au leagăne pe sub arţari, nu ştiu cum arată în plin soare, dar am trecut pe lângă o mulţime de arbori bătrâni, la vederea cărora am zâmbit recunoscătoare. E frumos. Sunt bucuroasă şi vreau să vă bucur şi pe voi. Să vă spun că dincolo de blocurile gri, e un colţ verde. Pe care deja îl iubesc.

[Show as slideshow]

[View with PicLens]