Posts Tagged ‘ExpoziÅ£ia de TrenuleÅ£e de la Sinaia’

Am povestit pe larg despre excursia noastră la Sinaia, de astă vară, la expoziţia de trenuri în miniatură. Azi vă oferim o galerie de imagini cu ce puteţi vedea la această expoziţie.

Irinei i-au plăcut foarte tare dioramele, în special cea care poate fi butonată de copii. Cea mai vie amintire a ei este însă a tatuajelor pe care le-a primit ca premiu. E fetiţă, deci poate fi iertată că din toată minunăţia de acolo ea a ţinut minte nişte steaguri de la campionatul mondial. Pentru ea, acel tatuaj era un PREMIU, nu trei dungi colorate.

S-a bucurat de cea mai bună ciocolată caldă din lume (mi-e frică să mă gândesc acum cât zahăr şi câtă grăsime e în pliculeţele alea, dar atunci, pe moment, a fost minunată).

Eu m-am bucurat să văd copii mari şi mici jucându-se şi să mă joc eu însămi de-a Gulliver printre trenuri.

E una din cele mai frumoase amintiri ale vacanţei acestui an şi o destinaţie excelentă pentru o sâmbătă dimineaţă.

Poate chiar pentru dimineaţa voastră de mâine.

Dacă n-aveţi de gând să mergeţi acolo cât de curând, nu le arătaţi copiilor pozele astea

[Show as slideshow]

[View with PicLens]

Mi-e inima atât de plină de dimineaÅ£a asta frumoasă (ÅŸi ziua încă nu s-a terminat) că nici nu ÅŸtiu cu ce să încep. Suntem într-un oraÅŸ în care oamenii îşi iau la revedere fără să uite să spună “Doamne-Ajută!” ÅŸi-s buni cu copiii, buni până la lacrimi. Mai ÅŸtiu să le zâmbească, nu iau bani pentru biletele lor de maxi taxi, le fac porÅ£ioare potrivite, nu-Å£i bagă mâna în buzunar, nu dau să te păcălească… Dar nu, nu e bine aÅŸa, s-o luăm cu începutul adevărat. Cu seninul de la prima oră ÅŸi soarele scăldând crestele Caraimanului? Poate de acolo trebuie început. Ne-am trezit cu soarele-n ferestre.  Cu Irina de mână redescopăr BuÅŸteniul, oraÅŸul taberelor mele din  ÅŸcoala primară, ÅŸi mi-amintesc de învăţătoarea mea. Cu ea am venit aici, pe străzile astea am mers împreună. Sigur, sunt multe schimbate, dar Biserica e tot acolo, poÅŸta e tot unde o ÅŸtiam, până ÅŸi cabinele pentru convorbiri interurbane, în faÅ£a cărora făceam coadă câte 20 de minute ca să putem vorbi acasă, cu taxă inversă, cu inimile mici strânse de teamă că poate părinÅ£ii nu-s acasă ÅŸi nimeni n-o să răspundă. Uite, Irina, de-aici trimiteam eu vederi acasă, când eram în tabără.

Am cumpărat vederi ÅŸi de data asta. Textele pe care mi le-a dictat Irina sunt superbe. ÃŽi e dor de toÅ£i ÅŸi tuturor le spune că speră că o să le placă prea frumosul timbru cu vază… Cartea poÅŸtală pentru Buni ÅŸi Tati le bate de departe pe toate. Irina are un umor involuntar grozav. “Dragă Buni ÅŸi dragă Tati, pe spate o să vedeÅ£i un frumos timbru cu varză…”

- Cum “cu varză”, măi, Irina?

- “Cu vază”, măi, mami!

…ÅŸi-ncheie cu “Mult Noroc”, se semnează ÅŸi linge cu voluptate timbrele.

Am făcut azi cunoÅŸtinţă cu Sissi, vedeta din reclama de la Whiskas, am descoperit-o într-o vitrină, s-a lăsat fotografiată, Irina nu se mai dezlipea de la geamul ei, dar după doar doi paÅŸi am dat de Max, teckelul cu ÅŸepcuţă, un câine gata să te pupe pe nas, mai iute decât te poÅ£i tu retrage ÅŸi, uite-aÅŸa, le-am făcut ochi dulci pisicilor, dar ne-au pupat căţeii… Microbuzul spre Sinaia, condus de un ÅŸofer amabil, ne-a dus în doar 20 de minute până la destinaÅ£ie: ExpoziÅ£ia de trenuleÅ£e. Am aflat de ea de la Silvana ÅŸi de dimineaţă am mai găsit aici un comentariu entuziast, aÅŸa că am mers glonÅ£.

N-am să vă stric surpriza, am conspirat cu o mămică din Cluj să facem un articol mare pentru Ziarul Copiilor, am fotografii superbe, dar legătura mea la net e execrabilă, abia dacă pot încărca o poză la 10 minute… Le păstrez pentru întoarcerea la BucureÅŸti. Tiza mea din Cluj are ÅŸi filmuleÅ£e, abia aÅŸtept să le postez. Ce pot să vă spun e că am târât-o pe Irina afară dintre trenuleÅ£e, după vreo două ore, un quest, vreo 200 de fotografii ÅŸi cea mai bună ciocolată caldă din lume.

Merită să veniţi la Sinaia fie şi doar pentru această expoziţie, credeţi-mă, până şi fetele au ce face, iar Liliana, curatorul expoziţiei, e o persoană luminoasă, cum demult n-am mai văzut aşa, din întâmplare.  Amănuntul cel mai amuzant e că biletele se vând la metru. Copiii care nu au un metru în înălţime nu plătesc.

Întoarcerea i s-a părut Irinei nesfârşită. Obosise, îi era şi somn şi foame, dar tot a trebuit să ne mai oprim să cumpărăm suc şi dulciuri pentru vizita din după-amiaza asta. Munţii însă sunt superbi, plimbarea pe străzi, pur şi simplu, e în sine o minune pentru bucureştencele de noi. Prea rar apucăm să ne plimbăm doar de dragul de a ne plimba şi cum să te plimbi în aerul ăla fierbinte şi poluat? Dar veniţi la Buşteni, lăsaţi DN1 în spate, urcaţi spre munte şi-o să descoperiţi că se poate respira şi afară, nu doar în mall-uri.

A mâncat cu şantaj, cu rugăminţi şi ameninţări, dar a meritat, am făcut-o până la urmă să mănânce toată supa cu tăiţei de casă, chiar şi din felul doi a reuşit să ia câteva furculiţe. Acum sforăie, şi fără poveste, şi fără şantaj, doar cu Shangri-La şi Mark Knopfler.

Mă simt bine, deÅŸi nu e o vacanţă de cinci stele. Pentru o mamă ÅŸi un copil însă, trei stele ÅŸi mâncare ca la mama acasă, bilete de tren ÅŸi de maxi taxi, plăceri mici de nivelul unei îngheÅ£ate pe o bancă din centru, cu faÅ£a spre munte, sunt mai mult decât suficiente. E bine. ÃŽi e bine. S-a colorat în obraji, doarme dusă, nu mai are febră, nu-i mai curge nici nasul…

Azi am aflat de ce copiii nu sting niciodată becurile. Pentru că ştiu că ei sunt lumina casei.