Posts Tagged ‘casuÅ£a de turtă dulce’

Căsuța de turtă dulce. Ați făcut? E foarte distractiv, în principiu e una din acele povești  drăguțe pe care copiii să le spună nepoților când le-o veni lor rândul, e ceva de făcut și pentru soț. Toată familia se strânge în jurul mesei de la bucătărie și decorează minunea de turtă dulce și ce frumos miroase, dragii babei, e ceva de basm.

Teoretic.

Practic… După “aproape-eÈ™ecul” de anul trecut, eram hotărâtă să uit de căsuÈ›ele de turtă dulce, pentru totdeauna. Da. Ce atâta turtă dulce… Pe lângă că durează mult să o faci, e nevoie de ingrediente exotice gen cuiÈ™oare È™i nucÈ™oară È™i melasă È™i alte chestii de care n-a auzit nimeni la alimentara din colÈ›, iar dacă eÈ™ti un bucătar nu foarte priceput, sigur-sigur pereÈ›ii ies prea groÈ™i È™i sunt greu de lipit È™i cu ce să-i lipeÈ™ti È™i mai bine lasă, o luăm prin pădure È™i-am terminat discuÈ›ia.

Prin noiembrie, însă, s-a întâmplat să găsesc la Ikea un kit de căsuță de turtă dulce, numai bun de asamblat și de decorat. Și cum să te abții de la așa ceva? Căsuța de turtă dulce inginerește calculată de designerii de la Ikea. Trebuie doar asamblată și nici nu e nevoie de veșnicele imbusuri. Așa că am luat-o, am pitit-o și-ntr-o cinstită zi de duminică (adică ieri) am scos-o de la păstrare. Am convocat inginerul, i-am explicat că e un proces de bonding familial, deci musai să participe că noi oricum nu ne pricepem la asamblat chestii de la Ikea. El la început a zis că e inginer cu fire electrice, nu cu construcții, pe urmă am insistat pe ideea de bonding și s-a lăsat convins.

E bine să lucrezi cu bărbaÈ›ii, ei au idei foarte bune. Ca de exemplu: să topim zahărul cu care urma să lipim pereÈ›ii într-o tavă de cozonac, aÈ™a încât pereÈ›ii să poată fi înmuiaÈ›i cu uÈ™urință în lipicul lichid. Zis È™i făcut. Copilul tropăia pe lângă zahărul fierbinte, atât de fierbinte încât orice picătură ajunsă pe piele n-ar mai fi ieÈ™it de acolo decât cu bucățica de epidermă ataÈ™ată. Inginerul comenta că ne miÈ™căm prea lent È™i se face zahărul ca de sticlă. Eu încercam să par zen, învârtind în caramelul meu. SecvenÈ›a se relua la fiecare etapă de lipire. Copilul tropăia, inginerul blestema, eu amestecam zahărul să nu se întărească. ÃŽn cele din urmă, lucrurile au evoluat. Ne-am mutat lângă aragaz, unde am pus tava de cozonac direct pe foc (not very smart, dar e prea târziu). Copilul a început să-ntindă degetele să culeagă de pe hârtia de copt rămășiÈ›ele de zahăr care deja se caramelizase È™i se întărise pe hârtie. Dar degetele ei treceau periculos de aproape de lingura de lemn cu care inginerul retuÈ™a diverse colÈ›uri (aÈ™a-s inginerii, perfecÈ›ioniÈ™ti). Zahărul, din ce în ce mai puÈ›in, se întărea din ce în ce mai repede. Drept pentru care bondingul familial a însemnat o serie de “iamânadă-temaiîncolohaimairepedetunupricepicăfrigepleacăde-aici!’ care au culminat cu exilarea copilului în camera lui până la 18 ani È™i promisiunea că n-are decât s-o decoreze, cu mătuÈ™’sa când o veni, că pe mine nu mă mai interesează căsuÈ›a de turtă dulce în vecii vecilor, Amin!

Când a venit mătuÈ™a, am descoperit că nu există în casă zahăr tos pentru glazură, că Dobbie iar a ascuns creioanele de decorat căsuÈ›e de turtă dulce È™i că tot el, probabil, a halit toate M&M-urile pe care le dosisem fix în acest scop. Dobbie e un spiriduÈ™ care e responsabil cu toate trăznăile din casă. Deci, sigur, Dobbie a făcut toate astea. Trimis copil cu mătuÈ™a la Mega. Se-ntorc după juma’ de oră cu un plic de 80 de grame de zahăr tos (de ce unul singur? pentru că aÈ™a pățeÈ™ti când trimiÈ›i doi copii lamagazin) È™i o pungă de M&M. Și exact când mă pregăteam să le las să-È™i facă de cap, aflu că infanta nr. 1 a luat pe deget zahărul scurs dintr-o pungă pe un raft din magazin È™i l-a lins de parcă n-ar fi pus gura pe ceva dulce de când era foarte mică. Drept pentru care mătuÈ™a i-a luat un Milky Way ca să nu mai lingă zahărul de pe rafturi. Asta după ce de dimineață își ceruse È™i primise ciocolățica din calendarul de Advent, ceruse È™i primise bomboane din pomul de Crăciun È™i după ce cam zilnic în pacheÈ›elul ei există un răsfăț dulce, o ciocolățică, un barni, o napolitănuță, ceva cu zahăr.

Ah, fulgerele È™i trăznetele È™i uraganul Catrina au fost nimic pe lângă ce am făcut eu cu “bietul” copil dependent de zahăr. Dar despre asta în alt film, cu È™i despre adicÈ›ia la dulciuri.

Revenind la căsuță. Din 80 de grame de zahăr n-a ieșit o glazură suficient de albă cât să imite zăpada. Dar adevărul e că nici la noi nu ninge. Așa că am dat repede cu glazura aia aproape transparentă pe toți pereții, am presărat colorici și am declarat proiectul căsuța de turtă dulce încheiat. Mai jos, the making of. Unele poze sunt mișcate sau ușor cețoase pentru că subiecții nu stăteau locului și-n bucătărie era cald și mi s-a aburit obiectivul.

[Show as slideshow]

[View with PicLens]

Ce e de reținut de aici:

1. La Ikea există kituri de căsuțe de turtă dulce (sau cel puțin existau, nota bene pentru anul viitor). Nu mai știu cât a costat, dar nu mult, undeva sub 30 de lei. Tot acolo am găsit turtă dulce, în formă de inimioare și de steluțe, făcută anume pentru a fi atârnată în brad.

2. Căsuța de turtă dulce este un proiect de familie. Copiii nu trebuie să lucreze cu zahăr topit.  Dar nu vă apucați de căsuța asta cu așteptări mari de momente frumoase numai bune de imortalizat pe film, pentru că lucrurile se precipită și evoluează după propriul lor plac, nicidecum după ce așteptări avem noi.

3. Mirosul de zahăr brun prelins pe turtă dulce persistă ore bune în casă și este foarte plăcut.

4. Oricât de mult zahăr le-ați da copiilor, nu e niciodată de-ajuns.

5. Calendarele de Advent – cele cu ciocolățele – creează un obicei prost – acela de a mânca zilnic ciocolată. Acest obicei e greu de dezrădăcinat după o lună de zile cu ritual de dimineață.

Despre M&M nu zic nimic, l-am ascuns, dimpreună cu toate bomboanele de pom și restul dulciurilor din casă. De azi începe embargoul pe zahăr rafinat. Howgh.

De când o am pe Irina, mă străduiesc să fac o căsuţă de turtă dulce. Asta pentru că în copilăria mea mică a existat o mamă a unei prietene, care în fiecare an de Crăciun făcea turtă dulce şi mă invita şi pe mine la decorat. Nu se apuca ea chiar de căsuţe, dar am pictat o mulţime de brăduţi, ciuperci şi floricele, ani de zile pictatul ăsta a fost parte din sărbătorile mele.

Am încercat când Irina avea trei ani. Nu mi-a ieÅŸit. Aproape din acelaÅŸi motiv din care era să ratez ÅŸi anul ăsta proiectul meu cu căsuÅ£a de turtă dulce: majoritatea reÅ£etelor de turtă dulce presupun cel puÅ£in 300 de grame de miere sau melasă. Am mereu miere în casă, dar mereu sunt borcane gata începute. Melasă n-am văzut pe aici. Apoi e nevoie de coloranÅ£i alimentari, de marÅ£ipan ÅŸi alte chestii pe care doar marile cofetărese ÅŸi prăjiturese le deÅ£in în mod constant prin dulapurile lor. Eu nici dulapuri nu prea am, darămite marÅ£ipan…

Anul trecut am primit o căsuţă de turtă dulce de la Ale, făcută după reţeta asta. Ei. Dacă Ale poate, pot şi eu, mi-am şoptit mărunt în barbă şi am început să tai tipare. Sunt multe tipare pe net, aşa de multe că atunci când m-am hotărât să şi scriu despre căsuţa de turtă dulce, m-am rătăcit printre linkuri. Nu mai găsesc exact adresa de la care am printat tiparul ăsta, aşa că nu vă supăraţi, va trebui să vă descurcaţi cu Moş Google.

Era cât pe ce să renunÅ£ ÅŸi ieri seară, dar săpând după reÅ£ete pe net, am găsit una care presupunea doar o ceÅŸcuţă de miere ÅŸi vreo 200 de grame de zahăr brun. Bucurie mare! Am aruncat în maÅŸina de copt toate ingredientele (adăugând niÅŸte lapte ÅŸi un ou – de la altă reÅ£etă) ÅŸi am lăsat-o să frământe vreo jumătate de oră. Turta asta dulce e lucru mare… trebuie să fie destul de dulce ca să le placă prichindeilor s-o roadă. Destul de aromată, dar nu prea! Prea mult ghimbir o poate face iute. Prea multă scorÅ£iÅŸoară îi dă un gust greu pentru papile mititele. Åži-apoi, coca trebuie lăsată la frigider de pe o zi pe alta, ca să poată fi cu adevărat bună. Ei, spune-i copilei că o să faceÅ£i căsuÅ£e, dar durează două zile, să vezi circ…

AÅŸa că am pregătit aluatul pe furiÅŸ, după ce dânsa s-a băgat să-ÅŸi asculte povestea de seară. I l-am arătat doar când am văzut că se adună corespunzător, în bila binecunoscută de la plăcintele mele englezeÅŸti. L-am ÅŸi gustat. Nu e nici prea dulce, nici prea picant. Avem acum în frigider două bile de cocă din care vom construi pereÅ£i, coÅŸ, acoperiÅŸ ÅŸi alte minuni. Sper să-mi iasă. Pentru decor vom folosi bombonele ÅŸi glazură de zahăr. Cât de complicat poate fi? Zic ÅŸi eu…

Well…

E gata. Atât putem ÅŸi nu mai mult. Dar a fost o dimineaţă interesantă! Nu ÅŸtiu dacă vom repeta experienÅ£a, de data asta ne-am distrat. Am găsit prin dulapuri ÅŸi creioanele de decorat de la Dr. Oetker ÅŸi zahărul tos pentru royal icing. E o treabă foarte migăloasă, dar acoperitul căsuÅ£ei cu “zăpadă” e amuzant, pentru că se face cu degetele. N-am avut suficiente bomboane, însă Irina e încântată. Acum decorează brăduÅ£i, să-i plantăm pe lângă casă.

A propos de cât de greu poate fi… Dacă faceÅ£i pereÅ£ii prea groÅŸi, veÅ£i avea nevoie de scobitori ca să-i proptiÅ£i unii în alÅ£ii. RezervaÅ£i-vă însă o zi întreagă pentru curăţat bucătăria.

E exact cum am visat-o. Destul de mare pentru noi două. Cu un brad numai bun de împodobit în curte, cu o curte în care să încapă ÅŸi Costică. Dacă ne străduim, putem înghesui ÅŸi cuÅŸca lui Bozo, viitorul nostru câine. Cel mai mult la căsuÅ£a asta îmi plac ferestrele, laaaargi aproape cât peretele. E o minune, vă spun eu. M-am gândit deja să-mi fac biroul în pod. Voi pune să se taie o fereastră rotundă, pe care o voi acoperi cu un geam cu vitralii colorate, care să îmbrace tot podul în lumină portocalie. Camera Irinei va fi cea mai ferită, o văd caldă ÅŸi luminoasă ÅŸi destul de mare cât să-i încapă în ea toate jucăriile ÅŸi să mai rămână puÅ£in loc.  De la fereastra din bucătărie voi vedea leagănul Irinei ÅŸi peticul ei de curte în care se va juca nestingherită, departe de toate relele lumii. Poate va vrea să plantăm flori! Sau o să putem ridica o fântâniţă, unde să poposească păsările măiastre. Dar cel mai important! ÃŽn casa asta vom avea loc ÅŸi pentru o pisică! De când mă ruga Irina să luăm o pisică! Ei bine, acum va avea ÅŸi ea unde să stea. Deja o văd pe marginea ferestrei…

Casa face parte dintr-un cartier rezidenţial construit după planurile unei doamne arhitect care ne e prietenă. E şi ea mamă, deci înţelege nevoile unei familii cu copii. Deşi nu am văzut-o încă pe dinăuntru, sunt sigură că prizele sunt deja asigurate şi că întrerupătoarele din camera copilului, de la baie şi de la bucătărie sunt puse la înălţimea perfectă pentru braţe nu prea lungi.

De când îmi doream o casă aÅŸa… Åži am primit-o. De fapt, visul meu s-a materializat, e drept, că momentan e din turtă dulce. Dar e primul pas! MulÅ£umesc, Ale! Ai toată admiraÅ£ia mea că Å£i-au ieÅŸit căsuÅ£ele din turtă dulce.