Circulă o prejudecată potrivit căreia copiilor nu le plac legumele pentru că sunt verzi. Sau pentru că nu-s dulci.

Am să vă spun un secret. Copiii nu ştiu că nu trebuie să le placă legumele. Aşa că dacă îi luaţi din pripă şi îi diversificaţi cu toate legumele posibile, desigur, respectând etapele, ca să nu le daţi burticile peste cap, e posibil să vă treziţi că micuţii cer singuri spanac, dovlecei, broccoli sau fasole verde.

Trebuie doar să vă pricepeţi puţin la marketing, clienţii sunt mofturoşi şi nu pun “botul” chiar la orice. Dacă vă imaginaţi că “vine avionul, deschide hangarul” e destul, aflaţi că sunteţi depăşiţi. E nevoie de mai mult.

Pe când Miss avea doar vreo doi ani, mesele se serveau mereu cu cântec.

Iată cântecul:

“Papă-ne, Irina, papă-ne Irina,

Şi pe noi, măzăricile,

Şi pe noi, fasolicile,

Şi pe noi, ardeiaşii roşii/verzi/galbeni…

Papă-ne, Irina, papă-ne, Irina,

Şi pe noi morcoveii portocalii

Că suntem hazlii”

D’a capo!

“Papă-ne, Iriiiinaaaa”

Irina râdea şi îi păpa. De pe la trei ani am început să inventăm istorii.

Dovleceii cu caşcaval ras sau umpluţi erau submarine. Tu ştii ce-s alea submarine? Stai să-ţi povestesc! Fii atentă, submarinele sunt nişte vapoare aşaaaa, mai mici, de forma asta şi uite,

au geamuri rotunde care se cheamă hublouri, hai să facem un hublou, ia papă tu hubloul ăsta, şi ele au misiunea să exploreze oceanele şi mările, hai să zicem că la tine în burtică e un ocean şi trimitem submarinul să-l exploreze, deschide guriţa, maaaare să intre submarinul, aaaa nu intră, trebuie pe bucăţi, hai, să ne grăbim, că se întunecă.

Spanacul (clasic) întărea muşchii, ai văzut ce muşchi are Popeye? (a propos de spanac, e mai bun cu puţin usturoi şi câteva firicele de orez, care, desigur, pot fi perluţe, hai să căutăm perluţele, whoaaa, fii atentă câte sunt!)

Morcovii sunt şi ei buni pentru că te ajută să vezi la maaare depărtare şi dacă mănânci destui, e posibil să vezi chiar şi o sirenă. Iar mazărea şi fasolea verde îţi fac ochii verzi! Desigur, ca smaraldele. Cum, ce-s smaraldele? Smaraldele sunt un fel de diamante (eh) dar verzi, aşaaa ca mazărea. Capisci? Hai, deschide gura. Uite avionul cu smaraldeeee (ok, ok, merge şi cu avionul, dar nu DOAR cu avionul.)

Broccoli? Conopida? Pfff, nimic mai simplu. Irina, azi o să fim muma pădurii. O să mâncăm păduri întregi. Ia uite ce de copăcei am. Am şi albi, am şi verzi, tu pe care îi vrei, că-ţi dau doar de o singură culoare. Nu, nu se poate din amândouă. Dar dacă mă rogi, poate mă mai gândesc… De fapt, nu, nici nu e voie, doar verzi sau doar albi, alege, haide, mai repede, că mă grăbesc, am de mâncat păduri… Eu sunt o mumă a pădurii mai bună ca tine. Pui pariu?! Pe-un năsturel de ciocolată. Eu câştig!

Cât despre piureuri…

Avem piure cucurigu (morcovi cu cartofi, pasaţi împreună sau separat) – se serveşte cu onomatopeea de rigoare, veţi avea nevoie de Strepsils după.

Avem piure pentru copiii de căpcăuni. Adică piure de cartofi + dovlecei + ierburi, o minunăţie verzuie cu care cresc copiii căpcăunilor, ai văzut ce puternici sunt căpcăunii? Ia uite Shrek şi Fiona ce de copii au crescut cu acest tip de piure.

Avem piure lacul lebedelor – cu un strat de smântână deasupra, ia uite cum alunecă lebedele pe laaaac, uiiiii, deschide guriţaaa, haaaaaap! Excelent!

Budincile… Cele cu brânză dulce şi stafide. Mmmmm. Nu, acestea NU sunt pentru copii. Buni a făcut budinca asta special pentru mine, tu nu ai voie. Nu, nici nu mă gândesc. Poate, dacă mănânci şi felul 1 şi felul 2 şi bei şi sucul. Hai, îţi dau de la mine. Dar nu muuult. Doar o felie. Tu n-auzi că nu e pentru tine? E a mea! Cum, mai vrei?

Griş cu lapte. Yuck. Mâncare de bebeluşi… La patru ani, exclus, o să ziceţi – Da’ de unde. Grişul cu lapte, doamnelor şi domnilor, este cremă de biciclit! Vrei să mergi cu bicicleta? Păi, trebuie forţă ca să dai din pedale! Cum să pedalezi tu, dacă n-ai forţă! Ia, hai, că te cunosc şi te iubesc, m-am gândit să te ajut niţel. Ia la mama castronelul ăsta, dar vezi, mai lasă şi pentru mai târziu. Haide, măi, Irina! Chiar aşa? Mâine ce-ţi mai dau? Altul!? De unde, tu crezi că se găseşte pe toate drumurile crema de biciclit?

Probabil că aş putea scrie până mâine toate balivernele pe care i le torn, doar, doar o mânca. Sunt sigură că şi voi le aveţi pe ale voastre şi m-aş bucura să le aflu, mereu poţi învăţa ceva nou de la colegele de suferinţă.

Trebuie să ştiţi, însă, că n-am insistat niciodată să mănânce, mai mult de zece minute. M-am plimbat prin casă foarte rar cu mâncarea după dânsa. Şi

regula de aur este: mâncăm la bucătărie, fără televizor, iar apa sau sucul se beau doar după masă. Hai, poţi să iei o gură, dar mică. Dacă nu vrea şi nu vrea să mănânce, mă gândesc că nu-i e foame şi, poate, va mânca mai târziu, când sigur i se va face foame. Desigur, dacă nu îi e foame de mâncare, nici de bomboane nu are cum să îi fie foame. Deci nu primeşte nici dulciuri, până după următoarea masă. Seara, nu-i dau bomboane, nici ciocolată, poate să se roage de mine cu cerul şi cu pământul, eu vreau să doarmă, deci nu-i stimulez niciun “sugar rush”.

Dar despre zahăr şi efectele lui, cu altă ocazie.

Poftă bună, copii!

PS: există momente în care mi-amintesc de o serie de reclame pe marginea cărora am râs mult în trecut. Se cheamă Maybe it’s your cooking.