Posts Tagged ‘Barbie’

A fost odată un rege care avea douăsprezece fiice şi nici o soţie care să le înveţe cum se poartă o adevărată prinţesă. Presupun că acest rege le crescuse pe fete în spiritul Attachment Parenting, fiindcă ele erau spirite libere pentru care eticheta regală şi fiţele specifice clasei căreia îi aparţineau erau puţin importante. Aşa se face că două dintre ele jucau foarte bine croquet, altele mergeau pe picioroange, una era pasionată de lectură, iar cele mai mici dintre ele nu făceau decât să picteze toată ziua. Evident, regele simte la un moment dat că fetele lui au nevoie de îndrumare. Naiv, ca orice bărbat rămas singur pe lume, o invită pe Rowena, o verişoară de-a şaptea spiţă, să-i educe fetele. Prima măsură a Rowenei e să interzică tot: culorile, muzica, dansul, pictura, alergatul pe coridoarele palatului, obiectele personale şi tot ce mai poate da individualitate unei prinţese. Le îmbracă pe toate în gri şi cam face armată cu prinţesele. În paralel, se ocupă şi cu otrăvirea regelui în exerciţiu, pe principii homeopate: trei picături de otravă în ceaşca zilnică de ceai. Prinţesele reuşesc însă să descopere o lume magică, despre care regina, mama lor, defunctă precum toate reginele din poveşti, le scrisese o poveste. Trei nopţi la rând, prinţesele se duc pe tărâmul magic şi dansează până în zori, de-şi tocesc pingelele. Rowena află şi se gândeşte să le lase în lumea dansului pentru totdeauna, deci distruge poarta. Cum scapă prinţesele şi cum îl salvează şi pe rege, aflaţi dumneavoastră din film. Nouă ne-a plăcut. Morala filmului e că toţi putem face ceva foarte important la un moment dat, oricât de mici am fi.

Vă place Disney? Mie da. Sunt fan al desenelor animate clasice, în special al celor mai vechi. Sunt mereu cu ochii pe rafturile de la hipermarket, abia aÅŸtept să iasă Mica Sirenă din Vault (dacă nu ÅŸtiÅ£i, în fiecare an, unul dintre filmele clasice intră în acest “vault” sau seif, mai pe româneÅŸte, ÅŸi vreme de ÅŸapte ani nu se mai găsesc de cumpărat pe nicăieri în lume. Ce găsiÅ£i acum se cheamă “ÃŽnceputurile lui Ariel” ÅŸi nu are prea multe în comun cu povestea pe care o ÅŸtim noi de la Gala Desenelor Animate. E o tehnică de marketing, e adevărat, Disney e un imperiu în care toate rotiÅ£ele par perfect unse). Am aplaudat din toată inima producÅ£iile traduse în limba română ÅŸi minunat ilustrate. Preferatele mele sunt Peter Pan ÅŸi Frumoasa din Pădurea Adormită. Când am recunoscut vocea lui Valentin Uritescu în rolul lui Smith am sărit doi metri în sus de bucurie. Iar melodiile din Frumoasa din Pădurea Adormită sunt cântate ireproÅŸabil. Dacă spun Mediana Vlad, puÅ£ini vor fi cei ce ÅŸtiu despre cine vorbesc. Dacă spun Aurora sau Wendy, cu siguranţă îi veÅ£i recunoaÅŸte vocea. Abia după minute bune de săpături pe internet am descoperit că în Cars, spre exemplu, vorbesc actori ca Marcel IureÅŸ, Coca Bloos ÅŸi alÅ£ii pe care pun pariu că nu i-aÅ£i mai văzut de mult pe viu, la teatru. ÃŽn comparaÅ£ie cu ororile de pe canalele de televiziune dedicate copiilor, poveÅŸtile Disney mi se par opere de artă. De-adevăratelea.

Poate de aceea, aseară, imediat după ora 12 când am deschis mail-ul şi am găsit mesajul despre conspiraţia Disney întru propăşirea pornografiei, satanismului şi pervertirea copiilor, am amuţit. Pentru cei ce au vreme, puteţi citi detaliat, în limba română, această teorie a conspiraţiei masonului Walt Disney.

Mărturisesc că eram obosită ÅŸi n-am citit cu răbdare cele 18 pagini traduse de o doamnă pe nume Eva Teodorescu. Am reÅ£inut însă că în semnătura lui Walt Disney unii vor cu tot dinadinsul să vadă ÅŸi ce nu este, ca babele ce descoperă cruci prin cartofi… că pe coperta de la Mica Sirenă apare un falus (deghizat în turn de castel), că într-un nor de praf ce apare în Regele Leu se poate citi cuvântul sex , iar preotul din Mica Sirenă are o erecÅ£ie în văzul lumii ÅŸi că Alladin îndeamă tinerii să se dezbrace. Rockerii or să râdă cu mine acum, ÅŸtim cu toÅ£ii teoriile potrivit cărora anumite melodii redate invers diseminau mesaje sataniste. Teoria explicată cu lux de amănunte îl demonizează pe Walt Disney ÅŸi-i pune în cârcă fapte care, dacă sunt adevărate, sunt grave. Cu ajutorul lui Don Pandele (care are alt fus orar) am reuÅŸit să stabilim că nu iese foc fără fum. CărÅ£ile citate în pdf există. Preotul din Mica Sirenă, în adevăr, pare să aibă o problemă, după cum se poate vedea în clipul de mai jos.

Celelalte teorii au fost demontate cu multe argumente aici. Şi poate tocmai cantitatea argumentelor îi poate face pe unii dintre noi să ridice din sprânceană.

Încă nu ştiu în ce măsură teoria conspiraţiei şi demonizarea lui Disney şi a imperiului său au baze reale. Ştiu că am rămas cu un gust amar. Peste acest gust amar s-a suprapus vestea că aceeaşi companie (Disney) se pregăteşte să dea înapoi banii celor ce au cumpărat DVD-uri cu Baby Einstein, în speranţa că proptirea fiului sau fiicei de câteva luni în faţa televizorului, cu ochii la filmele cu pricina, îi va transforma în genii. (Detalii veţi citi pe larg despre acest subiect în Ziarul Copiilor, o prietenă mă ajută cu traducerea articolului din NY Times. Sper că mâine va fi online.)

Ce am învăţat de la Irina în această privinţă e că anumite desene animate (sau chiar clipuri video aparent complet neviolente) îi pot speria pe copii. Mi-o amintesc refugiindu-se în braÅ£ele tatălui ei când căluÅ£ul dintr-unul din filmele Baby Einstein mânca o floare. MiÅŸcarea cu care căluÅ£ul hăpăia petalele florii era bruscă ÅŸi însoÅ£ită de un zgomot puternic ÅŸi asta o speria. Mai târziu, când a descoperit-o pe Barbie, i-a fost frică mai întâi de căpcăunul din “Barbie ÅŸi al ei Pegasus Magic” ÅŸi apoi de celebrii schyzite, monÅŸtrii care le pândesc pe zânele fluture, să le mănânce.

N-am sperat niciodată că dacă se uită la Baby Einstein, Irina va fi un geniu. Am sperat doar la un răgaz de 20 de minute, cât să fac un duş. Sau de 30 de minute, cât să apuc să stau cu soţul meu la o vorbă, în bucătărie. M-am folosit de filmele de la Baby Einstein cu neruşinare, în exact acest scop, să cumpăr puţin timp. Iată, însă, că Societatea Pediatrilor Americani recomandă ca până la vârsta de doi ani, copiii să nu fie DELOC expuşi la TV. Este până la urmă alegerea oricărei mame. Noi am învăţat multe din acele filme. Am învăţat să ne jucăm, să privim, să ascultăm. Să ne uităm la detalii.

Când Irina a crescut şi putea vedea un film de o oră şi ceva, am profitat iar de basmele de la Disney ca să-i umplu seri ploioase sau zile cu febră. Şi da, am observat că dacă vede mai mult de două filme (se mai întâmplă, rar, dar se întâmplă) tendinţa ei de a rămâne pe canapea şi a nu face nimic, creşte.

Cu toate astea, Irina nu şi-a pierdut inocenţa privind la filmele Baby Einstein şi nici la basmele clasice de la Disney. Ba chiar a învăţat despre Ceaikovski, despre Balet, despre Lacul Lebedelor. Iar eu, privind alături de ea aceste dvd-uri, am aflat că prea mult talent poate însemna un chin extraordinar. Cred că e bine ca fetiţele să crească aspirând să devină prinţese şi nu Hanna Montana (care tot de Disney e promovată). Prefer s-o văd dansând prin casă în rochia lui Belle şi cerând aripi ca ale Mariposei, decât agitându-se în costume ce imită pielea, cu microfoane inexistente în mână. Mi se pare absurd s-o cresc cu fetiţele power puffs sau cu Bratz. Şi vreau să creadă în magie, vreau să creadă în zâne, ea e convinsă că eu însămi fac vrăji cu ciocolată, mai are puţin timp la dispoziţie să creadă, mâine-poimâine începe şcoala şi o să afle. Şi despre Moş Crăciun. Şi despre zâne. Deja trucul cu moneda ascunsă când într-o mână, când în cealaltă nu mai ţine la domnişoara. Dar gândul că Mickey Mouse în ucenicul vrăjitor e un nemernic de satanist, mă înfioară.

Sigur, nu toate filmele de desene animate SUNT pentru copii. Madagascar spre exemplu. Nici o treabă cu copilăria. Acolo da, sunt poante deocheate, sunt dialoguri pentru oameni maturi, treaba e pe faţă. Dar lăsaţi-mă să mai cred în Mickey Mouse şi în Minnie Mouse şi să mă încânt de rochiile prinţeselor din basmele clasice de la Disney. Am şi o scuză, nu că aş căuta neapărat una. Pe vremea mea, desenele animate erau o dată pe săptămână. 15 minute, sâmbăta. Erau evenimentul săptămânii. Pentru că de Bălănel şi Miaunel şi de Mihaela mă cam săturasem. Gala Desenelor Animate, cu Tom, Jerry şi mici secvenţe din Albă ca Zăpada lui Disney au fost copilăria mea. Ei bine, s-au găsit oameni care să spună că Tom şi Jerry promovează violenţa. Păi, da. Se cam caftesc. Şi Sylvester cu Tweety se fugăresc. Şi Wile E Coiotul cu Road Runner. Toţi se fugăresc şi caută metode să-şi vină de hac. Să le interzicem deci, lăsaţi să intre în arenă monştrii, roboţii, alienii, bratz şi power puffs, ce atâta Bugs Bunny. Ce atâtea prinţese! Nu. Hanna Montana! Dar staţi, Hanna e din aceeaşi gaşcă, diferă doar vârsta celor din target. Mai bine închidem teveul. Cel mai bine!

Îi mulţumesc lui Oaki, de la care am primit pdf-ul despre Disney. Mi-a dat o temă de reflecţie. Mă mai gândesc dacă Disney e Mason şi unealtă a Illuminati-lor. Vă rog citiţi şi spuneţi-mi, voi ce credeţi. Vă mulţumesc.