La treizeci: Astăzi sunteţi foarte frumoasă
Am avut pe vremuri un coleg care ne spunea nouă, fetelor, pe vremea aia mai tinerele ÅŸi ceva mai odihnite decât acum: “Astăzi sunteÅ£i foarte frumoasă”. Invariabil, asta ne făcea să zâmbim. Cel puÅ£in pe mine mă binedispunea pentru toată ziua. E de-ajuns să te vadă aÅŸa o singură persoană, ca să te uiÅ£i cu mai multă atenÅ£ie la tine. Şi dacă nu e destul, mai avem ÅŸi muzică.
Cineva, mai demult, mi-a văzut adevăratele culori ÅŸi a putut să se oprească pe loc ÅŸi să mă privească, să-mi spună “Doamne, ce frumoasă eÅŸti! Rămâi aÅŸa!”…
Ei, da, cum să rămân aÅŸa, când afară plouă ÅŸi eu sunt meteodependentă. Când mă apucă depresiile, când mi se adună frustrările, când îmi vine să Å£ip de nervi, tare, tare, sau poate nu-s nervi, poate e doar oboseală, poate e doar singurătate, poate e doar răzvrătire… Mi se întâmplă mai ales în week-end, week-end-urile sunt cele mai grele.
Când mi-e greu
Când mi-e urât
Când n-am cu cine să vorbesc
Când n-are cine să mă în braţe
Când n-am pe cine săruta
Mi-amintesc de cântecul ăsta şi de momentul în care l-am primit cadou. Îl ascult, mă scutur de plictiseală, de disperare, de singurătare, de tot ce nu e bun în mintea mea, le dau jos din toate colţurile şi cânt.
I can see your true colors
Shining through,
I can see your true colors
And that’s why I love you,
So don’t be afraid to let them show
Your true colors,
True colors are beautiful,
Like a rainbow…
Trebuie să rămân aşa şi atunci fac tot ce ştiu. Mănânc o tabletă de ciocolată. Bine, două. Nu trei. Trei e prea mult. Plasez copilul prin vecini. Mă urc în maşină şi plec spre Piteşti. Mi-ar fi plăcut să plec spre Sinaia, dar numai să ieşi din Bucureşti e un coşmar, deci plec spre Piteşti. Dau drumul la radio. Cânt, tare. Nu depăşesc, mă las depăşită. Nu trec de 90 la oră. Bine, recunosc, pe autostradă am şi 110. Da, se poate, oameni invidioşi pe un Tico bătrân, poate şi cu 120, dar vă trebuie paraşută. Nu piţipoancă, paraşută de mătase sau scaun cu auto-eject. Deci am şi 110. Nu mereu. Nu, nu mă duc până la Piteşti, nu cunosc pe nimeni la Piteşti. Şi răbdarea prietenilor e limitată.
Mă întorc la timp să duc copilul la culcare. Şi după o astfel de escapadă, pot s-o iau de la capăt. Cântând în minte I can see your true colors!
Aşa se face. Cântând. Râzând. Fugind de nori negri.
Să nu uităm vorba asta: “Astăzi sunteÅ£i foarte frumoasă”.
Dupa vrajile de toamna din postul trecut credeam ca ai adormit cu Irina in brate in miros de dovleac copt si deja visati ….. poate chiar era nevoie de un drum spre Pitesti ca sa poti dormi linistita si, poate, chiar visa frumos. Eu astept aici ploaia sa-mi rasara my true colors ca un curcubeu. Noapte buna!
Noapte buna , ceska.
M-ai făcut să zâmbesc. Un pic trist – aÈ™ vrea să nu ai parte de stările astea de răzvrătire nervoasă, deloc, chiar deloc. Dar am zâmbit pentru că mă recunosc. Am pățit È™i eu culori din astea, de luat la fugă.
Și, ca să vezi că nu există neapărat motive în singurătate, pățesc și acum. Când mă ajunge rău oboseala. Și mă lichefiază rutina domestică. Lichefiat până la fierbere.
Doar că eu n-am unde să fug. Și n-am unde lăsa copiii.
Și-atunci mă refugiez la el în brațe.
Dar zău c-ar merge È™i-un pic de fugă …
Alina, sa fugim!
Al meu are o vorba – cu trei “ghiulele” de picioare, mai fugi daca poti!
)
Merg si eu cu voi! Ma luati?
da, ia-ti bocceluta!
Mda..te inteleg perfect Ada!Si desi este trist, totusi ma simt mai bine cand stiu ca este o stare normala in conditiile date.Uneori ma gandesc ca nu este normal sa ma simt asa, dar totusi …oameni cu mai multa exp de viata zic ca este.Si daca ei zic ca este, atunci asa e.dar cat mai e pana se termina?Cate luni..cati ani..cate vieti?We asta a fost ploios si urat si pt mine.Imi umbla mereu ganduri prin cap, cum a fost, cum o sa fie, si daca nu era asa, si daca faceam asa, si cum o sa fac mai departe, bla bla bla.Uneori asta se intampla si in vis.La mine s-a declansat iar o stare din asta fix cand credeam ca ma simt mai bine, ca am culori mai frumaose, fix in seara cu concertul Cesariei.Nu stiu ce a apucat-o sa bage bis-ul ala de la final.A fost “foarte urat” din partea ai
….Azi insa incepem o saptamana noua, sa avem culori frumoase! Te pup
Da, eu azi sunt cu putin mov:)
Eu am pus un afis mare pe frunte si am si strigat, ca sa fiu sigura ca toata lumea intelege: vreau sa fiu putin sigura. Nu am fugit, doar am inchis usa la dormitor dupa mine, si am stat cat sa ma ia frigul si apoi caldura somnului. 15 minute. Alea 15 minute m-au facut ca sa am o zi f buna azi. Si cred ca or sa-mi ajunga toata saptamana. Culorile se intensifica dupa ploaie. Dar ploaia inseamna nori. Si suntem frumos colorate cu tot cu norii nostri. Eu asa zic.
Biiineeee… Tie o sa-ti spun povestea cu printesa de rozbombon.
aÅŸa e! trei tablete de ciocolată e prea mult! eu nu conduc, dar când am stări din astea o iau de aiurea pe străzi… cel mai bine mă calmez în CărtureÅŸti; îmi iau o carte (două, trei, cinci
ÅŸi gata, m-am calmat!
o zi frumoasă, şi ţie, şi Irinei
a, am uitat să-ţi spun: astăzi sunteţi foarte frumoasă!
Et vous aussi, Madame!