Ea nu prea ştie cum vine treaba cu scuzele. Sau se preface că nu ştie.
Îşi cere scuze că pleacă la munte şi-i pare rău, dar nu mai are timp, n-o să mai vină la grădi, trebuie să plece, se grăbeşte să se dea pe munte ca pe tobogan şi să sară direct de pe munte într-un copac de la marginea drumului, pentru că asta ştie ea să facă aşa, mai periculos.
Ce ştie, de bună seamă şi stăpâneşte la perfecţie este arta scosului din minţi. Ea se urcă pe scăunelul ei din spate cu planul gata făcut:
“Am să vă pun o mie de întrebări, pe unele de mai multe ori, numai aÅŸa, pentru că pot să fac zgomot dar pe voi vă păcălesc că mă interesează ÅŸi că vreau să ÅŸtiu când mie îmi place doar să mă aud ÅŸi să văd cât vă Å£ine, hai, mai rezistaÅ£i, de câte ori îmi puteÅ£i da aceeaÅŸi explicaÅ£ie la aceeaÅŸi întrebare pe care v-am mai pus-o ÅŸi acum treizeciÅŸiÅŸapte de secunde, cum, doar atât ÅŸi gata, recurgeÅ£i la violenÅ£a verbală ÅŸi la ameninţări? Cum adică, leocoplast pe gură. De ce să nu-mi mai bag degetele în gură? De ce să nu ling fereastra? De ce să nu-mi pun picioarele pe hăinuÅ£ele lui Costică, eu fac toate astea pentru că pot. Åži ce-s ăia microbi ÅŸi de ce trebuie să îmi pese mie? Mami, mi-arăţi ÅŸi mie microbii când ajungem acaasăăă?
Pe urmă tati o să mă întrebe dacă vreau la Medonald ÅŸi eu am să spun că da. Vezi cifra de la medonald? E frig ÅŸi plouă ÅŸi nu mai e nimeni la medonald, nu mai sunt copii, nu se mai joacă nimeni ÅŸi nu mai mănâncă nimeni, nimic. Dar mami, mergem la munte? Ai o surpriză pentru mine? De ce nu? Am să ajung acasă ÅŸi am să văd că ai. Åžtii ce am visat eu aseară? Că se întorsese Alexandre la grădi. Să ÅŸtii că Alexandre a murit. A plecat la altă grădi ÅŸi n-o să mai vină niciodată. Åži Sofia a murit. Åžtiu eu. Mi-a zis mie Iacob. Mami, a zis Iacob că mă dicstruge. Vine el cu niÅŸte moÅŸtrii ÅŸi mă dicstruge, aÅŸa a zis. Hai, lasă, nu-l spune lui tati, o să facem o excecÅ£ie. Ex—- cum? Dar, nu pot să spun. Bine, încerc. Ex-ceeec-p-Å£ie.”
La ora la care citiţi acest post, noi facem bagaje. Şi dacă nu cade pe lume o ploaie cu spume şi Irina se ţine de promisiunea că nu ne va înnebuni pe drum cu întrebările, apăi să ştiţi că exact pe la a doua voastră cană de cafea, cea de pe la prânzişor aşa, Irina se va uita în sus spre Muntele Mare sau spre Marele Munte şi nu va mai şti ce să spună. Decât, poate: M-ai adus la muntele de sare! Mulţumesc, mami!
De unde să ştie ea că Muntele de Sare de care povestea mama lui Luca e mult mai departe? Încă nu ne-am hotărât dacă să-i spunem sau nu că ăla nu e muntele de sare.

Posturi similare:

• Desenează-Å£i familia
• No more "I love you"s
• Două stele, cu vedere spre plajă

4 comentarii la “Scuză-mă. Dar plec la munte.”