Rezervă-ţi exemplarul !

Pentru că mulţi prieteni au spus că vor 3-4 exemplare din “Poveştile Domnişoarei Firicel” am făcut o înţelegere cu Alina de la Aramis să putem crea o listă de rezervare, aşa încât sigur să găsiţi cartea cu CD la stand (lansarea e duminică, 29 noiembrie, ora 12.30 – după cum figurează în programul târgului). Vă rog, deci, să lăsaţi aici un comment cu numele şi numărul de cărţi pe care doriţi să vi le rezervăm. Cartea se va vinde cu preţul de 16 lei, presupun că va exista şi o reducere fiind noi la Târgul unde se întâmplă reduceri minunate.

Veţi putea ridica exemplarele imediat după lansare. La lansare vom avea ciocolată de la Heidi  şi animaţie asigurată de Compania de Întâmplări fabuloase, Unice şi Irepetabile Zurli.

Pentru cei ce nu pot participa în carne şi oase la întâlnirea noastră de duminică, vom avea video streaming live pe internet, prin bunăvoinţa lui TIM

Puteţi comanda cartea şi pe site-ul editurii Aramis. Livrările se fac atât în România cât şi în străinătate. Trebuie însă să achitaţi pe lângă costul cărţii şi taxele poştale. Linkul de comandă este acesta.

Aici găsiţi Poveşti de ascultat şi de colorat, cu audiobook. Preferata mea e aceasta.

LE: “Poveştile Domnişoarei Firicel” este cartea săptămânii pe situl Editurii Aramis ! Multumim !

Posturi similare:

GD Star Rating
loading...
GD Star Rating
loading...
Category: In joaca
You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.
50 Responses
  1. Smilla says:

    Felicitari pentru carte, Ada >:D<

    Rezerv doua exemplare, te rog! Vin sa le iau de la targ si sa te/ va vad! Vine si Irina la targ, nu?

    Pup :*

  2. ajnanina says:

    buna idee…
    io vreau 3!

  3. Crina says:

    4 pentru mine. Pentru inceput :)

  4. Crina says:

    Am uitat, neaparat una cu autograf pentru Rareș!

  5. Te rog sa nu uiti de link. Eu as vrea sa o cumpar online. Mersi mult! :)

  6. alina says:

    Spune-mi si mie, Ada, eu cum pot comanda? De rezervat, rezerv eu un exemplar, dar cine mi-l(o) trimite in Australia? Cum fac?

    • alina says:

      Hai ca abia acum am vazut ca ai scris – va putea fi comandata cartea si online, inclusiv strainataturile … :P . Astept cu nerabdare!!

  7. Alé says:

    Baga 10 si la fata. sarna

  8. Ti-o trimit eu, Alina! O iau de la targ, tu imi dai adresa si eu ti-o trimit. Va fi cadoul meu pentru fetite! Ce zici?

    Ada, eu vreau 4, te rog! Multumesc!

  9. mamabatranafarabraudelana says:

    Pune deoparte pentru Mos Nicolae 3 exemplare te rog, cu 2 autograf: pentru amicul Luca si piticul Tudor!
    Sa auzim de bine!

  10. corina says:

    si eu vreau 3
    multumesc

  11. Si eu vreau tot patru si toate cu autograf, of course. Daca se poate. Ca vad ca e cerere, nu gluma. Minunat cadou de Mos Nicolae pt pitici …

  12. roxana stan says:

    vreau si eu un exemplar cu autograf, vin sa il iau de la targ. multumesc :)

  13. zmeura says:

    si noi vrem un exemplar. multumim.

  14. cristina says:

    si eu vreau un exemplar; multumesc

  15. GERMINA says:

    Eu vreau 10 bucati. Cu autografe toate.
    Si o sa mai cumpar pentru Aniela, o sa-mi spuna ea cate.

  16. GERMINA says:

    Gata, 2 carti pentru Aniela, una cu autograf!
    Deci eu ridic 12 bucati.

  17. oana says:

    10 ada, stii…merci

  18. Monica says:

    Felicitari!

    Astept lansarea si ma inscriu cu trei bucati ! Pt autografe iti spunem acum ce si cum, sau mai bine atunci, la targ?

  19. Mai bine atunci, va rog. Nu am cum semna cartile in avans. Si sincera sa fiu inca nu am gasit stiloul ala special de dat autografe. Inca il mai caut. Oricum sunt coplesita. Ale, te iubesc. Stii tu de ce.

    • Cristina says:

      Ai o voce superba. Nu am mai rezistat pana pe 29 si am cumparat-o. Felicitari Ada ca ai reusit. Abia astept sa vad ce zice Alexandra mea. Pupici si BAFTA!

  20. laura says:

    si eu vreau una :)

  21. Eu vreau 5 acum! Plus 1 pentru Alina, deci 6 la mine! Cine da mai mult? :)

    Doamna-mama de caprite, dati un email cu adresa sa stim unde trimitem. Mai stiti emailul?

  22. alexandra says:

    si pentru noi una, te rog. multumesc mult.

  23. Orianna says:

    Buna Ada.
    Felicitari pentru carte. Sa fii mandra de tine.
    N-am sa ajung duminica dar as vrea tare mult cartea. Cand ai linkul de la editura te rog da-mi-l sa pot face comanda.
    Multumesc si bafta mare la lansare

  24. adelamaria says:

    Eu vreau 3 carti. Mai sunt? Vreau neaparat sa ajung la lansare, vad eu cum fac! :)
    Felicitari din suflet!

  25. adelamaria says:

    Revin cu inca o comanda: inca 2 exemplare pentru o prietena! Deci in total 5 bucati! :) Multumim!

  26. Ana says:

    Ada, te citesc de mult. Esti minunata! Apreciez mult felul in care o cresti pe Irina si felul in care muncesti ca sa iti realizezi visele! Noi nu ne cunoastem si eu nu ti-am mai scris pana acum, dar imi doresc din tot sufletul sa te felicit pentru carte! Bravo! Si sa dea Dumnezeu sa repeti experienta! Mult succes duminica. Voi fi si eu acolo!

  27. Ana says:

    Si eu una, te rog frumos! Cu autograf pentru Eva daca se poate. Deci Germina ridica 13 carti.
    Si multe felicitari! Abia astept sa vad cartea!

  28. Diana says:

    as vrea si eu una, cu autograf pentru Diana, daca se poate:)

  29. livonia says:

    as dori si eu trei carti pentru ca desi eu nu sunt mamica sunt absolut sigura ca va fi un cadou minunat pentru copiii prietenilor mei.Din pacate eu o sa astept linkul pentru a comanda cartea on line.spun din pacate pentru ca mi-ar fi placut sa fiu prezenta la lansarea Domnisorei Firicel.Distanta bat-o vina.Oricum tin din suflet sa te felicit pentru carte si la cat mai multe experiente de acest fel

  30. adina says:

    ada, as vrea si eu un exemplar pentru mariuca. venim la lansare, o luam de acolo.

  31. oaki says:

    Ok, am gresit postul unde am scris ca vreau:P
    Deci:) vreau si eu un exemplar ^_^ dar nu stiu daca am sa pot ajunge la lansare:(
    Il pot gasi in librarii? Sau daca nu, save me one, please!

  32. petraluca says:

    Yuppie ! Link-ul e activ
    http://www.edituraaramis.ro/carte/povestile-domnisoarei-firicel–i17884

    si am comandat deja carticica. Si vine repede….

    Am fi venit cu ea la lansare dupa un autograf :) dar suntem cam departe si mereu racite de cand am inceput gradinita.

    Multumim Ada, e un cadou minunat.

  33. oaki says:

    gata, o comand de pe site! Vai cat de bine, o sa fie o lectura minunata de Craciun, imi va aminti de copilarie:)

  34. Sper ca asta sa fie numarul final: 7 bucati pentru mine plus una pentru Alina, deci voi ridica 8 de la lansare. Se poate? sau sunt prea multe? Multumesc, Ada!

  35. Lizi Diaconu says:

    Buna,

    Felicitari si mult succes in continuare.As dori si eu un exemplar, multumesc.

  36. ileana says:

    Ada, comand si eu doua. o sa vina o prietena sa le ia, se numeste Simona. Participa si ea la targ si e mai usor sa o rog pe ea sa le ia pentru mine. Multumim mult de tot!

  37. Ok, Ileana. O sa am laptop la mine cu toate cererile nu mai fac liste separate.

  38. Laura Frunza says:

    Buna, Ada, vreau si eu doua, te rog, abia astept lansarea, e sigur duminica, da? Ca sambata nu pot sa ajung :-(

  39. Andreea says:

    Ada, felicitari pentru carte. Eu o voi comanda online, de abia astept sa o citim seara!

  40. julie says:

    vreau si eu doua exemplare, le voi cumpara dupa 20 dec cind ma intorc in ro, multumesc mult

  41. ceska777 says:

    Noi o sa tinem pumnii sa mearga transmisia pe net duminica, altfel nu putem fii langa voi.
    Negociem cu matusica cine si cate exemplare comanda.
    Si mai asteptam macar de fiecare Craciun o carte, da?

  42. Gabriela says:

    Buna,

    vrem si noi o carticica,sigur va fi un cadou frumos pentru Craciunul acesta.O sa venim la targ,cu mic,cu mare.Citim deseori pe aici,abia astept sa vad carticica.
    Felicitari pentru reusita!

    Log in

    This text will be replaced by the flash music player.


  • Comanda o carte

  • Trăieşti cu un gamer?

    Coltul nevestelor de gameri
  • Gazda noastra…

    Seed
  • Gradi Smiley

    Gradi Smiley
Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes