Se întâmplă relativ des să mă trezesc în miez de noapte invadată de cea mică.
Mai întâi se aude strigătul de luptă:
- Maaaaaa-miiiiiiiiiiii!
În funcţie de cantitatea de lacrimi ghicită în fiecare vocală, reacţia mea e demnă de forţele rapide de intervenţie sau, uneori, când mi-e clar că se preface, de serviciul 112.
- Daaaa, Irina!
- Maaaaa-mi! Am visat urââââât…
Apoi apare, complet echipată: cănuţa într-o mână, pisicuţa în cealaltă mână, târşâindu-şi papuceii, uneori (din ce în ce mai rar) şi cu două degete în gură, în amintirea dulcilor vremuri ale bebeluşiei. Urmează atacul.
- Pot să dorm cu tine?
G. a zis că e ok şi-l cred. E bine să doarmă cu mine, încă nu trebuie să-mi fac griji că n-am să mai reuşesc s-o mut înapoi în camera ei.
- Sigur, hai, treci în pat.
Apoi, ca orice cotropitor care se respectă, întâi scapă un picior discret în botul pisicii (sau îl calcă pe mustăţi, funcţie de cum a aţipit şi domnia sa, Marele Alb), apoi îmi trage perna de sub cap, apoi se întinde cât e de lungă (şi are deja un metru) cu picioruţele la Apus şi mânuţele la Răsărit. Apoi se face linişte.
Ieri dimineaţă a venit din nou. Aşa că pe la cinci dimineaţa m-am trezit că împart patul cu următorii:
Divizia de Pluş, Neînsufleţite:
1. Perna albastră în formă de pisică.
2. Perna galbenă în formă de soare.
3. Un ÅŸoricel roÅŸu.
4. Pisicuţa vărgată.
Divizia de Plastic, Animabile
5. Prinţesa Ariel
6. O altă prinţesă pe care Irina o consideră Barbie, deşi nu e chiar Barbie şi mai are şi lipsă un picior pe care l-am zărit ca prin vis azi dimineaţă între noptieră şi pat.
Divizia de lemn.
7. Trenuleţul Herbert. Puiul trenuleţului Herbet
Divizia mieunătoare cu gheare
9. Mitz.
Åži peste toÅ£i ÅŸi toate, neîncoronata (pe timp de noapte) regină a tuturor, Mam’zel Zoulouf.
Recensământul l-am făcut după ce domniţa s-a urcat în pat, trecând peste mine şi lăsând jumătate din efectivele mai sus enumerate pe marginea îngustă pe care mi-a acordat-o cu maximă generozitate. Amorţisem şi nu ştiam de la ce.
Aşa cum în glumă am zis, nu ar fi de mirare într-o zi să mă trezesc cu urechi de pluş şi coadă color ataşată de ultima-mi vertebră, dovada ultimă a asimilării mele forţate, ca-n celebrul episod din Star Trek, în care Borgii puseseră stăpânire pe Enterprise.
I-am luat unul câte unul ÅŸi i-am trântit pe noptieră, fără prea multe menajamente. De la capătul patului, Mitz mă privea cu acea uitătură plină de compasiune, semn că, da, mă înÅ£elege… suferă ÅŸi el, ca ÅŸi mine.
După un şut încasat în ficat, cu spatele înţepenit, am cedat. M-am mutat pe canapeaua din sufragerie, ceva mai generoasă decât petecul de saltea pe care mă chircisem.
La şapte fără cinci, fix, a sunat iar goarna.
- Maaaaaaaaaaa-miiiiiiiiiii.
- Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
Nu. N-am strigat decât în gând. În realitate am zis aşa:
- Da, Irina.
10, 20, 30, 40….
- M-aaaaaaaam treziiiiiiit.
- Ce bucurie! Bună dimineaţa, Irina.
- Bună dimineaţa.
- Ţi-e foame?
- Da!
- Dacă vrei să mănânci, fă bine şi ia-ţi toate jucăriile din patul meu. Acum!
- Păi mami, le luasem cu mine ca să nu viseze nici ele urât!
- Foarte interesant. Ce mai găsesc în pat se mută la coşul de gunoi cam în două minute.
- Nuuuu, mami! Le strâng!
A plecat lipăind pe hol. Apoi am primit un nou comunicat important pentru ţară.
- Maaaaa-miiii.
- Ce mai e?
- Pisicuţa a zis că vrea să rămână cu tine!
- Bine!
- Da’ maaaaaaaa-miiii…
- Da?
- Şi Ariel vrea să rămână la tine în pat.
- Aaaaa! Ştii ce!? Ia, afară, toată lumea!
- Bine, mami!
În dimineaţa asta n-a mai avut loc nicio invazie.

Posturi similare:

• Barbie Twinkle Toes
• Jurnal de vacanţă la Buni, decembrie 2010
• Lucruri frumoase

8 comentarii la “Resistance is futile”