N-am nici experiența și nici pregătirea necesară, dar și eu cred că reacțiile Irinei sunt firești și ar trebui să te bucure că își exteriorizează frustrările și suferința, este modul cel mai bun de vindecare.

E chiar foarte bine că ai plâns în fața ei, că a văzut că suferi și tu, asta îi arată că e normal să sufere și ea.

Bănuiesc că e greu, nici nu vreau să-mi imaginez cât de greu, eu cred că aș fi luat-o razna într-o asemenea situație, important e să existe mereu comunicare între voi trei, Irina va înțelege încetul cu încetul și lucrurile se vor așeza pentru toți.

Va îmbrățișez cu mare mare drag!!!

dar acum am la mana bratara facuta de fi-miu chiar daca e o sarma ieftina cu niste plastice, dar e de la el

parerea mea e ca e bine ca Irina vorbeste despre lucrurile astea si poti sa ai un punct de plecare pentru o discutie, chiar daca sunt intr-un fel insamantate in minea ei de o minete mai mare decat cei 4 ani. de la mine stiu cand s-au despartit ai mei si eram mai amre am avut oarece frustrari pe care nu am putut sa le spun nimanui pentru ca nu aveam cum sa deschid discutia…
ca un copil isi doreste si al doilea partinte langa el cred ca e chestie normala dar cu siguranta isi doreste mai mult si o clameaza cu voce tare atunci cand stie ca nu se mai poate….
dar oricum ada o primavara frumoasa si cat mai putin nazuroasa….

si aici incepe cate un circ, cum face fii-mea in unele weekend-uri cand realizeaza ca bona nu vine la ea. noroc ca asta ne-a facut sa o invatam zilele saptamanii, chiar daca le stie acum doar superficial, are totusi o idee despre ele care ne-a salvat de cateva ori

in rest, iti spun ca nici prezenta unui alt barbat, mult mai implicat decat tatal biologic, nu il suplineste pe cel natural. iar aici, chiar nu inteleg… se pare insa ca ei percep lucrurile astea la un alt nivel…

Nu credeam ca Irina are astfel de reactii, credeam ca toti copiii simt ca mama este unica si ea este totul pentru ei. Se pare ca nu-i chiar asa…ei vor si un tata, chiar daca tata era aproape absent.

La multi ani!