Acum că dânsa se uită la Căpşunica şi eu mai am o jumătate de cafea în cană, pot să povestesc fără patimă despre Albinuţa Andrei şi despre cele două furnicuţe.
Între toţi băieţii de la grădi, doi ocupă loc de cinste în viaţa noastră. Andrei şi Luca. Nu neapărat în ordinea asta, dar pe ei îi pomeneşte cel mai des. De aceea, când i-a venit vremea să-şi facă prieteni imaginari, nu m-am mirat că unul din ei se numeşte Andrei. Aşa ar fi vrut să-l cheme şi pe frate-său. M-am mirat însă că Andrei e albinuţă. În plus e o albinuţă cam obraznică şi neastâmpărată. Răvăşeşte jucăriile, spune cuvinte interzise, nu mănâncă tot ce i se dă şi mai ales, nu doarme la prânz.
Într-o zi, când n-am mai suportat explicaţia: nu eu, mami, Andrei, albinuţa mea a făcut/zis/dărâmat/stricat, am arborat o mină foarte serioasă şi am spus:
- Andrei, ia vino încoace.
Şi cu degetul ridicat spre ochi, aproape uitându-mă cruciş, am anunţat pe un ton ferm:
- Ia ascultă, albinuţo! Dacă nu eşti cuminte, vei fi pedepsit. Şi tu, şi Irina. Am crezut că eşti prietenul ei! Păi cum eşti prieten, dacă din cauza relelor făcute de tine, Irina riscă să fie pedepsită? Te rog să fii cuminte! Ai înţeles? Foarte bine. Dacă nu înţelegi, să ştii că nu mai eşti binevenit la noi.
Am văzut-o cu coada ochiului înghiţind în sec, şi-apoi, la fel de serioasă (copiii sunt foarte serioşi când e vorba de prietenii lor) şi-a luat albinuţa invizibilă de pe degetul meu şi a început să strângă jucăriile, povestindu-i şoptit exact unde stă fiecare:
- Uite, cuburile stau aici! Trebuie să luăm ÅŸi cariocile de pe jos, ca să nu calce mami pe ele, că alunecă ÅŸi se loveÅŸte… Nu trebuie s-o-nfuriem pe mami!
Ei, de-atunci albinuÅ£a mai calcă strâmb dar nu la fel de des. ÃŽn schimb, furnicile…
Nu mi-am închipuit că două furnici imaginare sunt în stare să facă atâta zgomot.
Cu degetul mare si arătătorul de la fiecare mână lipite, Irina ţine speech-uri pe două voci: Furnica Stângă şi Furnica Dreaptă. Dialogurile furnicilor sunt năucitoare, mai mult, la masă, furnicile mi se urcă pe mână. Mai ales când miss e prea obosită să-şi ducă singură lingura la gură şi atunci, preaplecata sa sclavă (ma doare spatele, pe cuvânt) trebuie s-o servească. Hai, că se urcă pe mâna mea e una, dar uneori mă ciupesc şi de nas, sau mă trag de buze şi asta este cel mai greu de tolerat.
ÃŽn dimineaÅ£a asta, pe la ÅŸase patruzeci ÅŸi cinci, Irina ÅŸi furnicuÅ£ele se jucau cu pisoiaÅŸul Miaumiaumiau care nu voia să le ia ÅŸi pe ele la piscină ÅŸi nu le lăsa să se urce pe planÅŸa lui de “sarfing”.
- Irina, închide uşa! am reuşit să mormăi, de sub pernă.
- Ai zis ceva, mami? a întrebat una din furnici.
- ÃŽnchide uuuuuÅŸaaaaa!
- Poftiiiim? a întrebat şi cealaltă voce de furnică.
- Irina!
- Da, mami! a răspuns prompt copila, sesizând vocea 17.
- Dacă nu închizi uşa, mă dau jos din pat şi iau şi sprayul de furnici!
- E lumină, mami! Tu cât mai dormi?
Era deja în pragul uşii.
- E sâmbătă, Irina.
- Bine, hai furnicuţelor, s-o mai lăsăm pe mami să doarmă. Voi ştiţi ce-nseamnă sâmbătă? E ziua aia în care părinţii dorm mai mult.
După încă zece minute eram deja la bucătărie, puneam de cafea. Nu, încă n-am dat cu spray de furnici.
Ei, povestea despre prietenii imaginari nu se poate încheia fără ultimul episod din Saga “Costică, suflet nepereche”.
După ce s-a gândit o vreme, Irina a ajuns la concluzia că e mai amuzant să vorbească din nou cu Costică. Aşa că zilele trecute a avut loc următorul dialog între ei:
- Costică, ai cam început să te strici! De ce îţi pierzi şuruburile?
- Sunt bătrân, Irina, dar te rog eu, să nu mă duci la fiare vechi, daaa?
- Nuuuu, nu te duc! Te mai ţinem puţin. Şi când n-o să mai poţi, o să te duci într-un loc frumos, să te odihneşti.
- Vaaaai, Irina, tu vrei să mă duci la REMAT!
- Mami, ce e ăla REMAT?
- Ei, ce să fie, mamă, raiul maşinilor.
- Auzi, Costică, te duci în raiul maşinilor!
- Vaaaai, Irinaaa… Ce bine!

Apoi a observat că l-am dus pe Costică la spălat.
- Vai, Costică, ce curăţel eşti! Costică!
Costică nu zicea nimic, eram în intersecţia de la Răzoare, unde nu ştiu niciodată din ce parte mă pocneşte.
- Costică, de ce nu vorbeşti? Ţi-a intrat apă în urechi?

Ei şi din 2 dvd playere nu mai merge niciunul. Cel din sufragerie se pune singur pe mute şi nemaiavând telecomandă, e greu de convins să şi vorbească. Cel din dormitor bâzâie groaznic.
Concluzia Irinei a fost că de vină e televizorul.
- O fi ÅŸi el obosit, mami! Are ÅŸi el o viaţă…

Posturi similare:

• Mesaje de Dincolo, din Raiul Pisicilor
• Nemernica de albinuţă
• FFW

6 comentarii la “Prieteni imaginari”