Am ieşit din casă. Nu mai aveam lapte, nu mai aveam pâine, ştiţi voi cum e când te trezeşti încuiat în casă fără preaviz, se termină toate ca prin farmec. Aşa că azi am îmbrăcat fetiţa şi ne-am dus la Cora. Acolo am trecut rapid printre rafturi, am evitat cât am putut raionul de jucării care este, iarăşi, imens, plin de tot felul de lucruri de plastic vopsit numai cu ei ştiu ce.

Am căutat un puzzle frumos. Am găsit o prostie de la Noriel, singura mai acceptabilă ca preţ, au o serie întreagă cu aşa zise imagini din basmele clasice, dar nu, nu sunt personajele cu care ne-am obişnuit de la Disney. L-am luat, are 100 de piese, culorile sunt cam sumbre, dar în circumstanţele date, asta e.

Cumpărătura zilei a fost însă Comoara lui Piticot, varianta 3D. Piticotul clasic nu l-am luat, avea pe el un Piticot cam urâcios. Nu mi-a plăcut de el. Am zis hai, până la urmă tot trebuie luat un joc d-ăsta de jucat în 2-3, la Luca a jucat cu succes Cărarea Pierdută.

Bon. Ajungem acasă după încă o vizită la doctor, stat la uşă, scos limba la doamna pediatru, ascultat plămânii. Era deja trei. Facem un târg mişelesc. Dacă tot am ieşit, hai, cinci minute în leagăn. Apoi culcarea.

A dormit copila până la 6, neîntoarsă. Dar la şase, a venit şi a zis: Hai să jucăm Piticot!

Doamnelor ÅŸi domnilor, lupul ăla, care te tot sperie de ajungi din nou la 2, trebuie împuÅŸcat pronto. Jocul e făcut foarte inteligent, cu niÅŸte rampe care te urcă sau te coboară, toată ÅŸmecheria e să pui tabla pe ceva drept, că bilele pleacă singure ba în sus, ba în jos. Zarul e încuiat într-o sferă de plastic, n-ai cum să triÅŸezi. Problema e cu Lupu’. Sau, ok, n-am eu noroc la zaruri. Nu ÅŸtiu ce să zic. Jocul a durat o oră. Până m-am hotărât s-o las să câştige. Nu de alta, dar deja se plictisise, o frustrau personajele care o tot dădeau înapoi, începuse să bată din picior ÅŸi-am zis ok, hai… Să nu plictisim copilul din prima. Åži adevărul e că nu mai puteam. Am ajuns la start de 9 ori. Ba m-a speriat Lupul, ba Cenuşăreasa m-a trimis să-i caut pantoful, ba Motanul încălÅ£at mi-a făcut vânt pe tobogan… Åži sunt 2 căsuÅ£e, 34 ÅŸi 59, vă zic eu, alea sunt moartea, te trimit direct la start. A cincea oară când m-am trezit la start, mi-am pus mâinile în cap ÅŸi m-am prefăcut că plâng. AÅŸa de convingătoare am fost, că fetiÅ£a a simÅ£it nevoia să mă mângâie ÅŸi să zică “Nu plânge mami, că eu nu mă supăr!”

Chestia care mi s-a părut cea mai sadică (nu vă mai povestesc de Capra cu trei iezi care nu poate să şi-i caute decât cu tine de mână, sau de delfin care vrea musai să se ducă la Ariel şi te ia cu el) e că la ultima căsuţă, cea cu numărul 84, purceluşul cel leneş te trimite înapoi la 66. Cumplit.

Altfel foarte drăguţ joc. Şi trucul cu zarul încuiat în sferă mi s-a părut genial.

35 RON. Excelent pentru familiile cu doi sau trei copii. Le daţi jocul şi-i lăsaţi să se păruiască. Scapă cine poate.

Posturi similare:

• Jocuri pentru È™ase ani
• Comoara piraÅ£ilor ÅŸi steaua de aur
• Alte vrăji de toamnă pentru zile ploioase

14 comentarii la “Piticot 3D sau reÅ£eta sigură pentru frustrare”