Nici nu ne-am aşezat bine, că trebuie iar să ne mutăm. Nu acum. Nu mâine. Probabil înainte sau după Paşte.
ÃŽn visele mele cele mai nebuneÅŸti, fiecare mutare (sunt deja la a noua casă, eu personal, Irina va fi la a treia în curând) este penultima. Apartamentele pe care le găsesc cu greu din pricina condiÅ£iilor pe care le caut (să fie goale, să fie curate, să nu fie la mama dracului) sunt halte înainte de “casa noastră”.
Irina îşi aduce aminte de camera în care a locuit trei ani. Când vorbeÅŸte despre ea, spune: “La căsuÅ£a veche jucăriile mele încăpeau într-o singură cameră, toate. La căsuÅ£a veche aveam leagăn pe hol. La căsuÅ£a veche ne uitam pe geam ÅŸi aÅŸteptam să vină tati. Mami, când o să avem ÅŸi noi căsuÅ£a noastră?”.
Asta e una dintre întrebările cele mai grele.
Casa noastră ne-aşteaptă undeva. O vom construi, după ce vom câştiga la loto sau o vom cumpăra prin nu ştiu ce minune, când băncile din România se vor dezticăloşi.
Pe Berthelot e o casă veche. Trec pe lângă ea zilnic, e mică, are un petec de curte, cât încape sub un copac bătrân, are un garaj acoperit cu tablă şi o poartă din fier forjat. N-am văzut niciodată lumină în casa asta. Dar în garaj e o maşină veche. Mă gândesc uneori că e părăsită. Mi-ar plăcea să-i găsesc proprietarul şi să-l rog să mi-o împrumute. Mi-ar plăcea să îngrijesc casa asta. Să-i deschid geamurile, să schimb aerul, s-o fac din nou caldă şi luminoasă, s-o umplu cu tropăitul picioruţelor Irinei şi cu graţia regală a domnului Mitz.
Dar asta se întâmplă în filme şi noi trăim în realitate, nu-i aşa?

Posturi similare:

• La ce visezi tu
• Instantanee
• Miaule, Nora, Lia, Irina

10 comentarii la “O casă pentru Irina”