Sunt poveşti pe care nu le pot spune. Chiar dacă las impresia că dau tot din casă, nu e aşa. Am poveşti pe care n-am să le fac publice niciodată. Unele-s prea urâte, altele sfâşietoare, câteva dintre ele sunt prea frumoase ca să fie scoase în lume. Nu-s toate poveştile mele. Sau doar ale mele.

Să nu vă supăraÅ£i că acest blog nu e un “reality show”, ci doar un jurnal de creÅŸtere, a mea ÅŸi a Irinei, albumul cu poze cu zimÅ£i. Nu veÅ£i găsi aici nici poze cu căprioara de la BuÅŸteni, nici poze cu Irina pe păturică, nici poze din categoria “yola” ci, mai degrabă, poze care arată mici minuni, care pun culoare amintirilor mele despre “cum era când era” ÅŸi “cum făcea când încă nu ÅŸtia”. Dar nu pot scrie despre cât de adânc se duc răutăţile ÅŸi cruzimile copilăriei ei, nici despre ce urme uriaÅŸe îmi lasă pe suflet, vreau să păstrez doar bucuriile, momentele de mirare, cumpenele ÅŸi rezolvările lor. N-am să vă spun cum mă judecă, nici cum mă pune la colÅ£, nici cum mă face să plâng. N-am să vă povestesc despre bărbaÅ£ii din viaÅ£a mea, nici despre părinÅ£ii mei – mai mult decât e necesar. Åži despre Irina va trebui să mă opresc din scris la un moment dat, ca să nu o pun în situaÅ£ia imposibilă de a da socoteală pentru fapte ce ar fi trebuit să rămână între noi. Sunt foarte conÅŸtientă că a avea un blog implică expunere publică. Nu vreau să rănesc pe nimeni, nu vreau să supăr ori să mânjesc pe cineva. Tocmai de aceea sunt poveÅŸti pe care nu vi le pot spune ÅŸi vă mulÅ£umesc că înÅ£elegeÅ£i.

Ce pot să spun e că piesa de mai sus, acum doi ani, m-ar fi făcut să plâng în hohote, pentru că aşa sunt eu, îmi dau lacrimile când îmi văd imaginea ori viaţa reflectate în oglinzi neaşteptate sau atipice. Azi spun cu bucurie că piesa de mai sus nu este despre mine. Că inima mea nu e frântă şi nici învinsă, a fost luată cu delicateţe de pe jos şi cusută de mâini ce ştiu să facă asta: să repare, se protejeze, să ţină.

Tuturor celor ce sunt acum în pragul unei alegeri, celor ce le e frică să se desprindă de pietrele în jurul cărora s-au încolăcit deşi instinctul le spune că se vor scufunda împreună, le pot spune atât: viaţa poate fi şi altfel. Frumoasă. Senină. Simplă. Bună. Nu vă înecaţi. Nu foloseşte nimănui. Keep Sailing, as I do!

Posturi similare:

• Videoteca InJoacă
• Rockabye Baby
• 3 filme de neratat: The Fountain, The Secret, The Shift

13 comentarii la “Nu vreau să vorbesc despre asta”