Când era mică, pe pereţi îi pusesem steluţe fosforescente. Se vedeau frumos după ce stingeam lumina şi pentru un copil de un an, doi, trei, orice urmă de lumină e importantă. Avea ea un felinar chiar în dreptul geamului, nu era beznă. A fost o întreagă aventură, mai întâi să găsesc destule, apoi să găsesc scotch-ul dublu adeziv, apoi să le  pun destul de sus să nu le mai dezlipească domnişoara cu gheruţele, de teamă să nu le înghită. Atunci când ne-am mutat, am dat jos toate steluţele, a fost ultimul lucru pe care l-am făcut în casa aceea de care m-am despărţit cu mare greutate.  Le-am luat pe toate, una n-am lăsat, şi le-am pus într-o cutie.

Abia când am ajuns în Drumul Taberei, Irina a redescoperit steluÅ£ele. Nu-ÅŸi aminteÅŸte că erau pe pereÅ£i, dar a inventat un joc interesant. Se numeÅŸte “De-a Universul”. Le împrăştie pe covor ÅŸi nimeni nu are voie să calce pe “cerul ei” sau să le răvăşească în vreun fel.

ÃŽn dimineaÅ£a asta, pe când Ana se pregătea să ascută toate creioanele colorate (peste 100 de bucăţi) din dotarea Irinei, domniÅŸoara a întrebat “Bine, ÅŸi eu cu ce mă joc? Sau pot să aranjez Universul?”

“Aranjează-l, Irina. Să vedem ce iese.”

Am plecat la serviciu, am păşit la rândul meu într-un Univers deloc primăvăratic, populat de mii de steluţe de nea. Ningea la orizontală când am ieşit în dimineaţa asta. Mie mi se pare nedrept, atâta iarnă n-o mai pot duce eu nici pe ghete, nici pe umeri, dar ce să facem, trebuie.

Când am venit acasă, mă aÅŸtepta Cerul Irinei întins pe jos.  E frumos, am zis să vi-l arăt ÅŸi vouă. Mi-ar plăcea să pot să interpretez cumva dorinÅ£a ei de a aranja Universul, să pot să-i ghicesc în stele. Dar nu pot decât să mă bucur ÅŸi să calc cu grijă peste cerul ei, să nu-i răscolesc constelaÅ£iile, să nu-i răvăşesc cometele…  Am să o rog să îmi spună o poveste despre Universul ăsta, să văd ce poate să scornească.

Posturi similare:

• Aer!
• Vârfurile aripilor păsărilor albe de pe tapel
• DomniÅŸoara Goe Popescu

7 comentarii la ““Mami, pot să aranjez Universul?””