De Sînziana Popescu am citit prima oară la Liternet. Atunci m-a amuzat gândul că o mămică a depus efortul să facă un site special pentru o poveste: Andilandi. Acum nu mi se mai pare doar amuzant ci o chestiune foarte serioasa, care necesită mult timp şi mulţi bani şi mai ales energie, o energie pe care n-o găsesc întotdeauna dar la care aspir. La trei ani de la lansarea ebook-ului cu neînfricatul Vlad pe Celălalt tărâm , cartea a apărut şi pe hârtie. Săptămâna trecută când pregăteam prima ediţie a programelor teatrelor de copii am văzut ca la Ion Creangă e o premieră. Astăzi. O piesă semnată de Sînziana Popescu. Apoi mi-am amintit că deşi n-am vorbit niciodată personal cu Sînziana, avem cunoştinţe comune. Şi pentru că mi se pare un eveniment important despre care n-o să citiţi în ziarele adevărate, m-am gândit să-i scriu un mail, să o întreb tot ce aş fi vrut eu să aflu înainte de a merge la o piesă de teatru şi nu aflasem deja de pe site-ul teatrului. Cinci întrebări. Ca la Hollywood. Înainte de premieră. Iată ce a ieşit.

1. De ce aţi ales acest subiect pentru piesa de teatru?
Mă tem că subiectul nu este unul original. ViaÅ£a secretă a jucăriilor ne-a fascinat pe toÅ£i, adulÅ£i ÅŸi copii deopotrivă, încă de când acestea au început să ne populeze camerele de joacă. Vă pot oferi drept exemplu doar trei titluri de care toÅ£i cititorii – mari ÅŸi mici – trebuie să fi auzit: Soldăţelul de plumb, al lui H.C. Andersen, Winnie the Pooh ÅŸi prietenii săi, creaÅ£i de A. A. Milne, ÅŸi mai
recenta serie Toy Story.

2. De ce spun jucăriile pa?
Jucăriile spun pa pentru că sunt politicoase. Politicoase, dar ferme. ÃŽi spun pa băieÅ£elului care le terorizează zilnic, Andrei, ÅŸi pleacă în căutarea unui stăpân mai… omenos. Adevărul este însă că nu spun pa decât la figurat. Nu au curajul să se confrunte cu Andrei ÅŸi fug pe ascuns, atunci când nu e nimeni acasă, după o ultimă repriză de bumbăceală complet nejustificată. ÃŽnsă planul lor – care iniÅ£ial părea simplu ÅŸi clar – se complică treptat ÅŸi urmează o mică aventură pe alei dosnice, populate cu pisici vagaboande, pe la marginea unei pieÅ£e de vechituri ÅŸi apoi prin canale, până într-o gară…

3. Cât durează spectacolul?
Sincer, nu mai ţin minte. La avanpremieră am fost atât de absorbită de jocul pasionat al actorilor, de muzica absolut superbă a domnului George Marcu, de costumele somptuoase ale domnului Viaceslav Vutcariov şi de întreaga montare fermecată a domnului Attila Vizauer încât n-am simţit cum trece timpul. Înclin să cred însă că durata spectacolului trece de o oră, cu pauză cu tot.

4. Cum e să scrii teatru pentru copii?
De scris e simplu ÅŸi foarte plăcut. Mult mai dificil e să ajungi să-Å£i vezi piesele respective jucate sau publicate. Eu am avut ÅŸansa aceasta de câteva ori ÅŸi bucuria este teribilă. După debutul pe scenă, la Teatrul NaÅ£ional din Târgu MureÅŸ, în 1997, trei dintre piesele mele pentru copii ÅŸi una pentru adulÅ£i au fost montate la Teatrul NaÅ£ional Radiofonic, în urma unor concursuri de creaÅ£ie. ÃŽn consecinţă, am avut onoarea să-mi aud replicile citite de mari actori ai scenei româneÅŸti, invitaÅ£i să facă parte din distribuÅ£ie. A fost flatant. Acum, după câştigarea primei ediÅ£ii a concursului de dramaturgie organizat în 2007 de către Teatrul Ion Creangă, în cadrul festivalului “100, 1.000, un milion de poveÅŸti”, jucăriile mele au avut ÅŸansa să urce ÅŸi pe scena acestui prestigios teatru pentru copii. ÃŽn fine, după ani de insistenÅ£e, tot în această toamnă am reuÅŸit să strâng într-un volum personal cele mai premiate ÅŸi mai jucate patru piese pentru copii. Volumul, intitulat Teatru pentru prichindei mari, mici si mititei a fost publicat recent la Editura Mediamorphosis. Tot acolo am avut bucuria să public la sfârÅŸitul lunii august ÅŸi romanul de aventuri Călătoria lui Vlad în Celălalt Tărâm, primul volum al seriei Andilandi. Ambele volume se gasesc în momentul de faţă în librăriile CărtureÅŸti ÅŸi Humanitas din întreaga Å£ară ÅŸi e un sentiment extrem de plăcut să le calc pragul ÅŸi să mă regăsesc pe rafturi. Una peste alta însă, pot mărturisi că pentru mine Crăciunul a venit ceva mai devreme în acest an…

5. La ce se gândeşte un autor înainte de premiera oficiala a spectacolului?
BineînÅ£eles că am ÅŸi eu partea mea de emoÅ£ii. Chiar dacă textul este acum publicat ÅŸi oricine poate să mă citească, succesul textului este strâns legat de receptarea spectacolului. N-am ajuns încă la insomnii, dar am ÅŸi eu griji, alături de actori, de regizor, de compozitor… De fapt, recunosc, principala mea preocupare este muzica, evident, fiind vorba despre un spectacol muzical. ÃŽn plus, cel puÅ£in aÅŸa am văzut la avanpremieră, actorii, alături de o parte dintre instrumentiÅŸti, cântă live – performanţă care sper să fie apreciată la adevărata ei valoare. Dar ÅŸtiu că le e greu. Åži am emoÅ£ii pentru ei.

Diseară, la 18.30 vom fi la Ion Creangă. Impresii, mai la noapte:)

PS: poza e de pe site-ul teatrului Ion Creangă. N-avem voie cu aparate foto, că orbim actorii cu bliţurile.

Posturi similare:

• Telegrame: Prima carte pentru copii în limba română pe Kindle!
• "Când jucăriile spun… pa!" – cronică la cald
• Aventurile lui Habarnam, la Odeon

2 comentarii la “ÃŽnainte de premieră: "Când jucăriile spun…pa!"”