“… Orăşenii, pe trotuare,
Merg ţinându-se de mână,
Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână,
De sub vechile umbrele, ce suspină
Åži se-ndoaie,
Umede de-atâta ploaie,
Orăşenii pe trotuare
Par păpuşi automate, date jos din galantare.

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Nu răsună pe trotuare
Decât paşii celor care merg ţinându-se de mână,
Numărând
În gând
Cadenţa picăturilor de ploaie,
Ce coboară din umbrele,
Din burlane
Åži din cer
Cu puterea unui ser
Dătător de viaţă lentă,
Monotonă,
Inutilă
Şi absentă…

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Un bătrân şi o bătrână -
Două jucării stricate -
Merg Å£inându-se de mână…”

N-am prea  multe a vă spune, decât că totul e conform planului cu răceala mea ÅŸi că azi oraÅŸul meu a fost parcă desprins din “Acuarela” lui Minulescu. De parcă nu mi-ar fi ajuns porumbeii, vecinul meu taragotist (deÅŸi nu pot să jur că e taragot instrumentul la care cântă) repetă zilnic, cu tenacitate, diverse pasaje din piese ce par să fie manele, sau mai degrabă muzici populare sau… nu e muzică clasică, în orice caz. El repetă undeva lângă dormitorul meu, mi-e greu să-mi dau seama la ce etaj este, de câte ori ies pe hol, fierbând, hotărâtă să-i bat la uşă, trilurile taragotului se pierd, nu-mi dau seama din care apartament vecin se strecoară insinuos spre timpanele mele. CredeaÅ£i că zgomotul de bormaÅŸină e deranjant? Ha! ÃŽncercaÅ£i o repetiÅ£ie obsesivă la taragot sau orice alt instrument de suflat. I-am lăsat un bilet în lift ÅŸi unul la avizier. Pe amândouă am scris aceleaÅŸi lucruri: “Vă rog nu mai repetaÅ£i în orele de liniÅŸte. Măcar sâmbăta ÅŸi duminica…” Nu de alta, dar cel mai tare se aude-n dormitor. Åži n-ai unde să fugi. Nu poÅ£i trăi cu dopuri în urechi, să mă ierte Dumnezeu dar mi se pare tortură.

Afişele au dispărut, dar repetiţiile n-au încetat. În fiecare zi, de la 15.40 până seara târziu (într-o noapte s-a oprit la 22.55) taragotistul de serviciu îşi face gimnastica pentru degete şi buze. La etajul patru locuieşte unul dintre marii violonişti români, care cântă la Operă. El mi-a mărturisit azi în lift că taragotistul nostru nu e chiar afon, execută corect. Mi-a promis că o să-l sune pe administrator.

Azi la cursul de la Fundaţia Calea Victoriei, Irina şi Ana au modelat lut. Irina a modelat un melc. Pe drumul spre casă, privind pe geamul lui Costică şi morfolind un corn cu ciocolată, mi-a zis că i-ar plăcea să aibă oraşul aripi.

- Ce idee! Şi să se mute de colo, colo?

- Da.

- Mie nu mi-ar plăcea.

- De ce?

- Păi ia gândeÅŸte-te! Dacă are aripi ÅŸi se mută de colo, colo peste noapte, ÅŸi eu într-o dimineaţă vreau să mă duc la plajă, că ÅŸtiu că oraÅŸul meu e la mare ÅŸi mă trezesc că el s-a dus la munte ÅŸi dau cu nasul de zăpadă…

- Te uiţi pe fereastră înainte să ieşi din casă, zice copila. Mie mi-ar plăcea să se mute din loc în loc. Ba chiar şi de pe o planetă pe alta. Şi ca să afli unde eşti, dimineaţa te uiţi pe geam. Dacă eşti pe planeta roşie, să nu-ţi uiţi tubul de oxigen. Altfel n-ai să poţi să respiri.

Irina are 4 ani, 8 luni, 4 săptămâni şi o zi. Am să-i fac muffins cu ocazia asta.

Posturi similare:

• Sexgods and the city
• DiscuÅ£ii, ca-ntre fete
• LecÅ£ie deschisă

3 comentarii la “ÃŽn oraÅŸu-n care plouă de trei ori pe săptămână…”