Tocmai ce mă lamentam că am o existenţă atât de banală că uneori simt cum mă sufoc în banalitate, când Ăl de Sus s-a gândit să-mi tragă prietenos preşul de sub picioare, ca să nu mai zic că mă plictisesc.
AÅŸadar, pe la ora 20 am avut mirobolantul dialog de ora 20 cu Irina.
- Ce vrei să papi?
- Mâncarea mea preferată.
- Adică?
- Mămăliguţă cu brânză.
- Nu mai avem mălai.
- Păi de ce nu cumperi?
- La ora asta? De unde să cumpăr?
- De jos.
Are dreptate, e un magazin la parter, ce mă costă să trag o fugă.
- Bine, te bagi în cadă şi stai cuminte, mama se duce până la parter şi vine.
- De-acord!

Acum mamele puritane or să sară în sus ÅŸi or să facă valuri a l’americaine, cum laÅŸi copilul singur în casă, ba mai mult, în cadă, ÅŸi pleci, să vină DPC-ul, să ia măsuri. ÅžtiÅ£i ce? Eu ÅŸi vecina mea de la parter, ÅŸi ea văduvă ÅŸi cu copil mic, am ajuns la concluzia că uneori n-ai încotro, trebuie.
Aşa că am pus copilul la murat, am tras pe mine blugii, înşfăcat banii şi am tăiat-o ca vântul şi ca gândul la parter, după mălai, să-i fac prinţesei mâncarea ei preferată.
Dupa 3 minute eram înapoi.
- Irina! Ai oprit apa?
LiniÅŸte.
- Irina!
Nimic.
Mă reped spre baie. De dincolo de perdeaua secretă, miss vorbea cu raţele.
- Măi! Tu n-auzi când te strig?
- Ba da.
- Şi de ce nu răspunzi?
- Eram ocupată.
Plec la bucătărie bombănind. Pun de mămăligă. Două căni de apă la o cană de mălai.
Stau să se fiarbă, o pun în castron, castronul pe geam, să se mai răcească şi hai să scot copilul din cadă.
Mă duc în baie, copilul nu era în cadă.
- Irina!
LiniÅŸte.
Mă reped în dormitor. Nu e.
Mă duc la bucătărie, nu e.
Mă uit la uşa de la intrare: încuiată.
Mă-ntorc în sufragerie.
- BAU!
Irina sare de după uşă. Inima dă să-mi stea pe loc. Dânsa e uscată. Şi-a pus şi chiloţei curaţi luaţi din sertar. Râde.
- Te-am speriat?
- Nu! Pe mine nu mă sperie nimic. Te-ai spălat?
- Da.
- Cu săpun?
- Da.
- Cu care săpun?
- Cu ăla de copii.
- Şi te-ai şters singură?
- Da, cu prosopul meu. Vezi cât am crescut?
- Mda, văd. Treci la masă.
Îşi întinde tacticoasă smântâna peste mămăliguţă.
- Mmmmm… Ai făcut o mămăliguţă pe cinste. Am să mănânc pe săturate…
După masă, ne uităm la povestea lui Piotr Ceaikovski. E minunată, aflu chestii despre care habar nu aveam, Irina se lipeşte de mine, se amuză, a învăţat Frumoasa Adormită pe dinafară şi are senzaţia că pricepe perfect limba engleză, chiar se hotărăşte să nu mai vadă filmele decât în engleză de-acum înainte. Trebuie să-i explic de ce compozitorul e copil, apoi tânăr, apoi bărbat, mă tot întreabă dacă s-a făcut tătic, nu, Irina, nu s-a făcut tătic, nu toţi bărbaţii sunt tătici. Dar lebăda s-a transformat în balerină? Da, Irina. Şi asta e o prinţesă? Da. Nu-i adevărat, prinţesele nu-s aşa.
- EÅŸti prea aproape de televizor.
- Scuză-mă, mami!
Se trage înapoi, se întinde lângă mine, pe burtă, cu palmele sprijinite în coate, pe urmă cugetă:
- Acum sunt la nivelul tău.

ÃŽncă puÅ£in, Irina, încă puÅ£in…

Da, Doamne, ai dreptate, n-am o existenţă banală, merci, meriţi o Lavazza.

Posturi similare:

• Campania de escrocare sentimentală a bunicului dinspre mamă
• Familia Regală
• Și gata!

3 comentarii la “Dumnezeu se amuză pe un nor”