Dialoguri
- Mami, cum se fac copiii?
- Cu multă dragoste, Irina.
*
- Aseară am visat că zburam cu aripile mele.
- Erai înger?
- Nu. Eram pasăre.
- Ce fel de pasăre?
- O pasăre mare.
*
- Când am să fiu eu mare am să mă mărit cu Luca.
Eram la volan. Involuntar am apăsat pe frână şi bietul Costică s-a cam înecat.
- Ce-ai să faci?
- Mă mărit cu Luca.
Nu-i deloc o partidă rea. Silvana o să se amuze. Aş suna-o chiar acum să-i zic dar prind toate semafoarele în undă verde.
- De ce, mămico?
- AÅŸa a zis Luca.
- Cum a zis?
- “Când o să fii tu mare să te măriÅ£i cu mine”. Auzi, da’ eu când cresc?
- De ce te grăbeşti?
- Vreau să fac copii.
Aer. Aer în piept. Inspir, expir. Oare ştie? Cine i-a spus? De ce?
- Cu cine, mamă, să faci tu copii ?
- Cu mine, cu cine!
Bun. Inocenţa e încă salvată. Îi povestesc şi lui V.
- Ei, să vină s-o ceară şi mai vedem. Când o să vină eu probabil n-o să fiu acasă.
Mintea bărbaţilor e un mister.
Azi o sun pe mama lui Luca. ÃŽi povestesc.
- Şi unde or să stea, întreabă mama de băiat.
- Păi la mine nu, că stăm cu chirie. Dar am zis să vă spun din timp, să vă pregătiţi.
Râdem. O aud întrebându-l:
- Luca, te-ai hotărât să te însori, mamă?
- Da!
- Cu cine?
- Cu tine.
End of story. Mai au de rezolvat aspectele astea.
*
- Mami, uite o maşină fără geamuri.
- Da, mămico, e o maşinuţă bătrână.
- Şi tu o să îmbătrâneşti?
- Toţi îmbătrânim, Irina.
- De ce?
- Aşa se întâmplă. Ne naştem, creştem, trăim, îmbătrânim şi pe urmă murim.
- Dar eu nu vreau să îmbătrânesc.
- De ce?
- Nu-mi place mie. Am să îi spun lui Dumnezeu că mie nu îmi place să îmbătrânesc. Şi dacă am să îmbătrânesc, am să-l cert.
- Dar cine eşti tu să-l cerţi pe Dumnezeu?
- Sunt mămică.
- Acum?
- Nu, dar o să fiu. Mămicile au voie.
imi faceti pofta de vorbit cu Vlad! Dar trebuie sa mai am putintica rabdare.
Maria facuse pasiune acum vreun an pentru baietelul unor prieteni (exact de-o seama cu Irina). Ii striga pe totii baietii cu numele lui si vroia sa-l luam la noi acasa. Da-ti seama, la 1 an jumate … imposibil sa incerci vreun dialog explicativ!
)
Ei, lasa, lasa, ca le amintim noi de fazele astea … cand le-o fi lumea mai draga, pe la 18-19 ani incolo!
)
p.s. Sper ca ai mai iesit din starea de mother’s guilt, m-am simtit aiurea ca eu comentam vesela ca o floricica si tie ti se inecasera corabiile. Uite, ti-am trimis un gand de primavara australa sa te faca sa te simti mai bine!! Sa-mi spui daca ajunge!
))
Alina, multumesc de gand. Mother’s guilt vine si trece. Acum a trecut.