- A-u-to-buz!
- Bravo, Irina!
- Cuuum spuuuneam când elam mică?
- Abuz spuneai.
- Acum spun autobuz.
- Da, acum spui corect.
- Sunt male.
- Da, eÅŸti mare.
- Până la tavan.
- Aproape până la tavan, da!
- Sau până la flunze…
- Sau…
- Sau până la clenguţe.
- Până unde vrei tu.
- Mami clenguţele volbesc?
- Numai alea fermecate.
- Su-fla-ge-li-e!
- Daaaa, bravo! sufragerie! perfect!
- Nu tadulie! Su-fla-ge-li-e!
- Felicitări, eşti foarte deşteaptă.
- Us-cat! nu u-su-cat!
- Nu mai am cuvinte de admiraţie pentru tine.
- Când elam mică…
- AÅŸaaa…
- Îmi cântai!
- Da. Şi-acum îţi cânt.
- Când o să fii tu mică…
- Vai de mine, ce-ai să faci?
- O să-ţi cumpăl dzeantă.*
- Whoaaa! Mulţumesc, Irina! Foarte drăguţ din partea ta.
- O să mă duc la selvici şi o să câstig bani. Şi o să-ţi cumpăl o dzeantă. Mami, de ţe mi-ai spalt balonul**?
- Care balon?
- Ä‚la losu cu alb!
- A fost un accident, Irina! Mama n-a vrut să spargă balonul.
- Accindent?
- Accident!
- Accindent!
- Accident…

Ce cuvinte mai pocim – BEST OF
- masina de compieli. (“pomieri, Irina, cu p. Pom-pi-eri” “compieli!”)
- a puteza. (“cuteza. cu c! Zi “cu!”" “cu” “te” “te” “za!” “Zaaaa!” “a cuteza!” “a puteza!”)

Vineri avem serbare. Avem emoţii, avem rochiţa pregătită, mai trebuie să cumpărăm balerini albi, a propos unde găsesc balerini albi, repede? Poeziile le spune frumos. Mai complicat e cu statul pe loc. La ultima repetiţie cu costume (noi două şi domnul Mitz) Irina era în plină mişcare browniana. Aştept cu interes ziua premierei.
Şi-acum, legenda, adică de ce am pus mai sus steluţe:

* Am primit astă vară o gentuţă de umăr. mică. neagră. de fâş. Irina spune că e urâtă. Mie mi se pare practică. ÃŽncap în ea telefonul ÅŸi portofelul, îmi lasă mâinile libere, e bună de parc/cumpărături. I-am zis într-o zi când comenta cât de ulâtă e dzeanta “să nu uiÅ£i că atunci când erai mică mama ta avea o geantă urâtă”. N-a uitat. Åži plănuieÅŸte să ÅŸi facă în curând ceva în legătură cu asta. Draga mamei!
** Acum două săptămâni Irina a mers la căluÅŸei. Acolo era ÅŸi un pui de caracatiţă care era prea mic ca să ne urcăm în el. (abia fusese montată caracatiÅ£a asta care numai mică nu era, dar V ne-a interzis să ne dăm în “drăcia aia”.) După o întreagă teorie despre puii de caracatiţă (“uuunde e mămica luuui?” “Dal de Å£e doalme afală în flig?” “Dal îl acopelă cu pătulica?” “Dal uuuunde eeee pătulica luuuui?”) am reuÅŸit să o luăm încet spre casă, noi trei ÅŸi-un balon alb cu unul roÅŸu (culoalea plefelată) în burtica ăluia alb. I l-am legat de mânuţă să nu zboare. “Dal zboală!”. “Nu zboară, mămico! balonului îi place aÅŸa de tare de tine că ÅŸi să vrei nu te mai lasă. Uite-l cum se Å£ine după tine! Dar trebuie să mergem repede că îi e frig!” “N-ale pătulicăăă?” “Nu, dar îl ducem acasă, la tine în cameră, unde e cald ÅŸi bine ÅŸi el ÅŸtie ÅŸi se bucură, vezi cum dă din codiţă?”
AÅŸa de bine l-am păzit că exact la intrarea în bloc, balonul a rămas prins între uÅŸa de la intrare ÅŸi mami care dădea să se strecoare, ÅŸi ghiciÅ£i ce tragedie… balonul s-a spart.
Åži-a fost sfârÅŸitul lumii. Nu m-a iertat până-n ziua de azi…
Încă vreo două d-astea şi m-am lins pe bot de dzeantă.

Posturi similare:

• Leac de dor ÅŸi de-ntristare
• O mie de vise cu MoÅŸ Crăciun
• Cât costă un “Mă doare”?

3 comentarii la “Dezvoltarea vorbirii”