Plecăm foarte de dimineaţă, când soarele abia răsare. N-am reuşit încă să identific fereastra (pe Maniu se circula foarte prost, deloc si relativ ok, în funcţie de minutul la care ieşi din casă). Dar exact când stau la stopul de dinainte de Cora, soarele e sus pe cer. Foarte strălucitor. Ne intră drept în pupilă.
- Nu-mi place soareleeee!
- Nici mie nu îmi place soarele, Irina.
Ne întoarcem pe la 17.00…
Când soarele apune. Stăm în vest. Mergem spre vest. Urcăm pe pante. Soarele ne intră în ochi. Foarte strălucitor. Uneori ne dau lacrimile. E de la soare!
De-aia purtăm ochelari de soare. Ca să nu ne vadă soarele ochii şi oamenii lacrimile.
Ieri n-a plâns deloc la grădiniÅ£a cea nouă. Am lăsat-o râzând, am găsit-o jucându-se cuminte. ÃŽi promisesem un ou kinder dacă nu plânge. S-a bucurat de el, s-a bucurat de un teanc de jucării primite din partea grădiniÅ£ei, de un puzzle nou primit de la mami ÅŸi de la tati pentru că a fost aÅŸa o fetiţă cuminte…
Azi a fost de neconsolat. Deşi i-am promis că dacă e cuminte când vin să o iau îi mai aduc un ou kinder. Am cămara plină de ciocolată şi bomboane în acest scop.
- Dar eu nu mai vreau să mănânc niciodată ciocolată. Eu vreau la tine.
Am crezut că va fi mai uşor de data asta. Nu e. Ştiu că va fi bine. Ştiu că o să treacă. Ştiu că se va obişnui. Am plecat cu ochelarii ei de soare agăţaţi de bluză.
Sper să n-o găsesc plângând. Ce se face ea fără ochelari?

Posturi similare:

• AÅŸteptându-l pe Costică
• Cea mai curajoasă fetiţă din lume
• Cum mi-am petrecut eclipsa

3 comentarii la “Cu soarele în ochi. Cu ochii în soare.”