Trebuie să vă spun de la început că de vină pentru tot ce mi se întâmplă este Oana Bucur. Eu renunţasem demult, după ce o doamnă a editurilor româneşti îmi zâmbise îngăduitor şi mă chemase pe la dânsa pe la birou să-mi explice cum se scriu cărţile în general.

N-am ajuns la biroul doamnei, deşi am încasat mângâierea pe cap cu mult curaj şi am acceptat-o ca fiind îndreptăţită şi bine intenţionată. De atunci până acum încă mă gândesc cu drag la dânsa şi sper, sper să ajung să îmi arate cum se scriu cărţile, pentru că mă interesează, pe bune.

Dar Oana nu s-a lăsat. M-a întrebat într-o zi dacă poate să încerce şi ea pe la edituri. Eu eram deja sastisită de discuţiile sterile care începeau cu “ce interesant” şi se terminau cu “da’ vă plătiţi tirajul, da?”. Aşa că am zis “eşti invitata mea”. Merită spus că Oana a făcut toate desenele minunate pe un gratis dezonorant pentru mine, dar foarte onest. Ei bine, n-a fost de-ajuns, s-a apucat să şi “vândă” cartea.

Pe la începutul lui mai, mi-a zis că a scris la mai multe edituri şi că “unii, Aramis” i-au răspuns. Citeam mail-ul în timp ce tocmai luam o gură de cafea cam fierbinte, aşa că atunci când am văzut unii şi pe urmă cuvântul cu A, mi-a cam sărit cafeaua pe monitor.

Nu ştiu cât îi cunoaşteţi, dar Aramis sunt uriaşi. Eu aşa îi văd. O editură uriaşă, a cărei directoare ne aştepta să bem o cafea şi să ne înţelegem cum facem cu Firicel. Merde, zisei, eu care tocmai mă mutam şi trebuia să şi plec, cât pe ce să ratez bunătate de şansă, al naibii ghinion.

Şi uite-aşa am început să exist pentru Alina de la Aramis. Care e şi ea Mamă. Care m-a aşteptat să mă întorc de pe coclauri. Care m-a primit cu tot cu Irină în biroul ei şi a stat mai mult să coloreze cu ea decât să discute cu mine şi cu Oana, într-o după-amiază de prin iunie. Care ne-a pus în faţă un “dummie” de cum o să arate Firicel pe hârtie şi a convins-o pe Oana să mai facă nişte ilustraţii în plus, cu un termen de predare incredibil, ţinând cont că Oana munceşte la un desen cam trei zile şi s-a mai şi măritat între timp. Când am văzut dummie, am rămas mută.

Vestea bună e că Firicel a intrat  în tipar. Este superb ilustrată,  va apărea pe hârtie lucioasă,  va fi cap de serie în colecţia “Poveştilor de noapte bună”,  va avea şi un audiobook inclus, citit de subsemnata, şi  se va lansa, unde credeţi… La Gaudeamus. Doamnelor şi Domnilor, auzind eu toate astea era să leşin. Trăiam visul american pe malul  Dâmboviţii.

Nu că mă voi îmbogăţi eu din vânzările cărţii, nici nu ştiu cât din preţul ei îmi revine, pentru că nu ştiu preţul final. Simplul gând că am găsit o persoană dispusă să-şi sacrifice nenumărate week-end-uri pentru poveştile mele scrise ca pentru mintea copiilor de 2-3 ani, capabilă să găsească o editură care nu numai că nu pretinde să plătescu eu tirajul, dar îmi mai dă şi bani (într-o zi, după bilanţul contabil de anul viitor, că aşa e-n tenis) şi lansează cartea la Gaudeamus… a fost cam mult dintr-o dată. Dar n-a fost tot. În iulie am mai citit patru volume de basme (între care preferatul meu, Fata din Dafin) pentru patru audiobook-uri care vor însoţi cărţile, ce vor putea fi cumpărate tot de-acolo. Sunt poveşti ilustrate de Laurenţiu Calomfirescu, un regizor de teatru radiofonic cum puţini mai sunt prin radio, nu că am fi lucrat noi împreună, dar… credeţi-mă pe cuvânt. Sau mai bine nu mă credeţi, ascultaţi un fragment dintr-un basm (clic pe sageata).

Dar e adevărat, se întâmplă, aşa că vă aştept la lansare… Pe 28 noiembrie, dimineata, la Gaudeamus. Veniţi? Alina ar vrea să ştie câţi invitaţi avem. Să ştie câte baloane şi câte bomboane să pregătească. Deci, deschidem lista, la Box Populi. Dacă ştiţi sigur că veniţi, vă rog să apăsaţi pe “Da.”

Posturi similare:

• Domnişoara Firicel a intrat în tipar
• Telegrame: Webcast, Stand, harta…