Astăzi n-a mai plâns la grădi. Şi la culcare, i-am povestit despre asta şi îngeraşului.
- Îngeraşule, să ştii că Irina a fost astăzi cuminte şi n-a plâns deloc la grădi. Şi când am venit s-o iau am găsit-o veselă şi la plimbare s-a purtat frumos şi acasă a fost tot cuminte. Să-i trimiţi un vis frumos.
- Da’… mami… eu nu vreau să mă duc mâine la grădiniţa cea nouă.
- Aoleu, îngeraşule, iar începe…
- Taci, nu-i mai spune!

După 20 de minute s-a dat jos din pat.
- Mami, poţi să te duci să-l aduci pe Costică puţin că am ceva de spus.
- Ia spune, că eu îi transmit cu prima ocazie. Ce-ai de spus?
- Uite. Dacă mă mai duce dimineaţa la grădi, eu am să-i mulţumesc.
- Foarte frumos din partea ta.
- Şi dacă mă mai duce şi la ziua lui Luca…
- Aşa…
- Eu iar am să-i mulţumesc. Îi transmiţi?
- Da.
- Când?
- Cu prima ocazie.

Adevărul e că şi mie îmi lipseşte Costică.

Posturi similare:

• Mulţumesc, Mami
• Prieteni imaginari
• Jurnal de vacanţă la Buni, decembrie 2010

6 comentarii la “Aşteptându-l pe Costică”