Am ajuns cu greu la concert. Zone Arena e pe Barbu Văcărescu, imediat după Billa, pe un fost teren viran transformat în spaţiu de concert.

Mi-a plăcut, zic de la început. S-a auzit bine, nu m-a călcat nimeni pe picioare, m-am întâlnit cu o mulÅ£ime de cunoscuÅ£i, unii pe care nu-i mai văzusem de… 20 de ani sau de 15 ani sau de acum câteva luni. Doar stând într-un singur loc ÅŸi privind de jur împrejur, i-am văzut pe Dana, fosta mea colegă de bancă din generală, pe unul dintre cei mai cool băieÅ£i din generaÅ£ia mea de la liceu, pe Sana ÅŸi pe Tiberiu, pe Andra, colega de clasă din liceu. ÃŽmi pare rău că am ratat-o pe Andi, cu care multe ore am chiulit de la ÅŸcoală.

Cum a fost la concert? Reamonn ÅŸtiu să cânte. Fără îndoială. Supergirl e “the song”, tot fără îndoială. Dar Aerosmith… ÅžtiÅ£i ce, eu nu sunt fan Aerosmith. Adică… dacă mă iei la bani mărunÅ£i, din tot ce au cântat aseară nu ÅŸtiu dacă au fost 4 cântece pe care să nu le fi putut fredona. La restul (ÅŸi au fost două ore de spectacol) versurile s-au cântat singure. Le ÅŸtiam. Le-am trăit. Am crescut cu ele. Steve Tyler e un artist extraordinar. Nu se mulÅ£umeÅŸte să cânte. Exprimă, interpretează, cu fiecare gest pe care îl face, cu fiecare grimasă, adaugă o nuanţă în plus la sunete. Concertul ăsta a fost pentru mine ca o întâlnire la care mergi numai aÅŸa, pentru că insistă lumea. Nu-Å£i prea place tipul, e cam în vârstă, dar oricum n-ai altceva de făcut mai bun în seara aia, aÅŸa că hai să vezi cum e, că doar n-ai nimic de pierdut. Åži vii. Åži-l vezi. Åži el face tot ce ÅŸtie să-Å£i atragă atenÅ£ia. Nu mizează pe faptul că venirea ta la întâlnire e un semn că accepÅ£i orice îţi oferă. Nu te plictiseÅŸte cu banalităţi, tipul e, chiar ÅŸi la vârsta lui, un cuceritor. Are metodă.

N-am respirat la concertul ăsta, n-am avut când. “Hit after hit after hit after hit” nu e o vorbă goală. Dacă eu care nu-s fan am ÅŸtiut să cânt la refren… Dacă eu am fost în stare să Å£opăi de bucurie de la primele acorduri, când am recunoscut “Love in an elevator” sau “Pink” sau “Sweet emotion” sau “Living on the edge” sau “Dream on” sau… Nu, n-am să le înÅŸir aici pe toate… apăi asta chiar e o trupă mare. O trupă mare e aceea pe care nu ai cum s-o ignori pentru că piesele ei sunt undeva în mintea ta. Le ÅŸtii pe de rost, deÅŸi nu ai căutat să le ÅŸtii. Åži nu poÅ£i să nu le cânÅ£i, pentru că au fost coloana sonoră a tinereÅ£ilor tale. Ascultam Pink ÅŸi simÅ£eam gustul de Chesterfield măturându-mi papilele gustative. Chesterfield la bucată, cumpărate de la metrou, una sau două Å£igări preÅ£ioase, ascunse cu grijă, să nu le găsească tata. Am resimÅ£it mirosul de Garone, Garone alb băut direct din sticlă, fără pahar glazurat ÅŸi fără feliuţă delicată de lămâie, Garone cumpărat după ce unul dintre  noi făcea chetă. M-am transpus pentru câteva minute înapoi în toate cabanele la care am dansat pe muzica aia, cu băieÅ£ii slabi, deÅŸiraÅ£i, cu vocile în schimbare, tremurând atunci când trupurile ni se atingeau pentru blues. Am cântat din tot sufletul, înconjurată, la propriu, de oameni care, ca ÅŸi mine, se simÅ£eau foarte bine. Oameni de care m-am rupt, o generaÅ£ie întreagă de care viaÅ£a m-a separat doar ca să trăim mai intens revederile astea, când nu ne dăm întâlnire, dar ne bucurăm atât de tare că ne putem lua în braÅ£e.

Dacă ar fi să transpun experienţa în dimensiunea erotică, a fost ca o partidă cu un bărbat pe care nu dai prea mulţi bani la început, dar după două ore de amor sălbatic nu ştii cum să-i ceri numărul de telefon, pentru că mori să-i mai dai o întâlnire. Merci Steve Tyler.

Despre Reamonn nu pot spune decât că peste 10 ani voi fi mândră că am asistat la concerte la care ei cântau în deschidere. Şi ei se vor face mari.

PS: Nu Ştiu câţi au remarcat Theremin-ul în concert. Eu m-am bucurat să-l văd pe viu.

PS2: un super interviu tradus de prietena mea, Ana.

Posturi similare:

• Videoteca InJoacă
• Cântece de leagăn pentru Lia È™i alÈ›i bebeluÈ™i
• Rockabye Baby

4 comentarii la “Aerosmith: Perfect night, perfect place, and the girls in the front row…”