“În Regatul Florilor trăia mai demult Prinţul Lalea. Regele şi Regina erau tare mândri de fiul lor. Era foarte frumos, cu petalele sale aurii şi catifelate, strălucind în lumina soarelui de dimineaţă. Frunzele lungi i se unduiau graţioase în bătaia vântului şi tulpina, deşi părea firavă, îi era destul de puternică încât să nu se îndoaie nici când ploua niţel mai repezit, cum se întâmplă uneori în luna lui mai.

Ai fi zis că Prinţul Lalea avea toate motivele să fie bucuros de viaţa pe care o avea. Trăia într-o grădină frumoasă, anume pregătită pentru Înălţimea Sa. Fluturii cei mai minunaţi îi ţineau companie, un roi întreg de albine avea grijă de treburile grădinii, dimpreună cu furnicile cele harnice, iar din suita sa nu lipseau nici sfioasele lăcrămioare, nici clopoţeii cei veseli, nici zambilele parfumate.

Şi totuşi, de la o vreme, Prinţul Lalea ofta, de seara până dimineaţa. Se învăluise într-o tristeţe deasă, ce-i atârna pe umeri până la pământ. Sub greutatea mantiei sale de tristeţe, prinţul Lalea începuse să se încovoaie. Până şi petalele sale îşi pierduseră strălucirea.

- Dar de ce oftezi, stăpâne, îl întrebau lăcrămioarele, gata, gata să izbucnească şi ele în plâns de atâta tristeţe.

Prinţul Lalea nu răspundea nimic, doar îşi pleca uşor capul şi iar ofta.”

Şi, sfioasă, Şeherezada tăcu.

Nu, nu e pauză de publicitate. Ci începutul unui joc pentru aceia care sunt interesaţi de poveşti şi vor să le citească înainte să apară pe hârtie.

Dacă doriţi să citiţi şi restul poveştii, trimiteţi vă rog un mail pe adresa ada at injoaca  punct ro.

Veţi primi o parolă spre o pagină la care au acces doar membrii înregistraţi pe site.

Vă mulţumesc pentru răbdare, pentru curiozitate, pentru dragul de poveşti.

Şi vă aştept.

Posturi similare:

• Povestea neînfricatului Laurică şi a preafrumoasei Angelica
• Ce mai face domnişoara Firicel