Arhiva pentru categoria ‘La treizeci’

Covor roÈ™u – check

Șampanie – check

Multe femei în rochii negre È™i albe – check

Și mai multe în rochii roÈ™ii – check.

MulÈ›i băieÈ›i tineri, nalÈ›i È™i cu papion roÈ™, plasaÈ›i strategic peste tot  – check

The usual suspects (Andreea Marin, Andreea Raicu È™i încă multe alte Andree) – Check.

Deci… ce-am câștigat eu după ziua de azi, sigur vă-ntrebaÈ›i.

Câteva ore cu voi, ore de joacă de-a rochia 1 vs rochia 2, biberon vs bonton.

Da, am purtat rochia lor roșie și, din curtoazie, bijuteriile lor (deși înclinam și eu spre perlele mele dragi). Am ajuns la 19.40, după ce am spălat și hrănit copila îndelung.

Imaginea Liei râzând când îi spuneam “Lasă-mă să plec în lume, că mă-ntorc repede, pe cuvânt”. Ea râdea È™i nu-mi dădea drumul È™i pace.

Imaginea Irinei mâțâindu-se că nu e drept să mergi acolo unde nu sunt primiți și copiii într-o seară de joi.

Un cristal de pus la colecție. Mi-au scris greșit numele de familie, dar era de așteptat. Dacă eram cuminte și luam numele soțului și mă chema Andreea Petre, sigur nu-l greșeau. O fi un semn?

O poză cu Smiley – nu era chiar lângă mine, dar era cinci premiante mai încolo.Pe aceeaÈ™i scenă erau Roxana DuduÈ™ de la LLL (att fata de la tvr, Leche se citeÈ™te Lece nu LeÈ™) È™i ar fi trebuit să urce È™i Sandra Ecobescu. Da, ar fi fost o onoare, dar n-a venit. Mi-ar fi plăcut să o revăd.

O cupă de È™ampanie dată peste cap pe repede înainte, de cald, de sete, de emoÈ›ie. EmoÈ›ii nejustuficate până la urmă, am reuÈ™it să mă strecor È™i prin această mulÈ›ime precum gâsca prin apă. De data asta la braÈ›ul soÈ›ului. Oameni buni, am ieÈ™it din lume, nu mai cunosc pe nimeni. Dar pe nimeni… SenzaÈ›ie stranie ca asta, mai rar.

O recapitulare a câtorva idei de preparate pentru musafiri cu fițe (prosciuto cu pepene galben, brânză cu mucegaiuri nobile combinată cu struguri albi și clasicele roșii cherry cu bulgărași de mozarella). De ținut minte.

Certitudinea că Lia nu e de biberon (nici 20 de mililitri n-a servit).

Ocazia de a i-l cumpăra Irinei pe puiul Pisei, jucăria ei preferată (what were the odds?).

Un super concert cu muzică din anii ’30 susÈ›inut de Irina Sârbu. Foarte fain, de văzut È™i de ascultat. Dacă nu È™tiÈ›i cine e Irina Sârbu, vă zic eu. E Șoricelul Rică, de la Clasic E Fantastic. Uneori È™oriceii se transformă cât ai clipi din ochi în femei foarte frumoase È™i talentate. De Rică vorbesc. De fapt despre Irina. Bravo, Chapeau!

Little Red Dress, parfumul. Nu l-am desfăcut, am nasul înfundat și n-aș simți mirosul. Mai aștept.

Deci, mulțumesc Avon pentru rochia mea roșie cu fermoar la spate și vouă celor ce ați optat pentru rochia 1, pe care, după cum se va vedea la un moment dat și-n poze, am purtat-o.

Și-acum că pauza s-a terminat, mă-ntorc la răceala mea de toamnă, care pare să nu se mai termine. Nu uitați mâine de concertul lui Bogdan Ota, sper să nu plouă și să putem merge și noi.

Acum câteva luni, prietena mea Simona m-a întrebat dacă e ok să mă propună pentru Campania 125 de Femei pentru Schimbare, de la AVON. Sunt convinsă că știți povestea, dacă nu de la televizor, măcar de pe web, s-a făcut suficient tam-tam. Am mai povestit și eu despre asta, când a fost gata site-ul lor și au făcut un badge cu fața mea din luna a noua, chiar din ziua în care aveam s-o nasc pe Lia.

Spuneam și atunci că e flatant să fii într-o companie atât de selectă, că n-am mutat eu munți din loc și nici n-am înființat vreun ONG care să salveze vieți. Până la urmă, ce e extraordinar la mine (și nu doar la mine, ci la întreaga populație trăitoare în România, care a absolvit pe bune o facultate și a mai și citit câte ceva) e că am reușit să supraviețuiesc într-o lume relativ anormală, în circumstanțe extrem de stresante, unor situații de viață deloc roz (dar nici dramatice, să nu exagerăm) fără să mă stafidesc pe dinăuntru și să mă transform într-o murătură cu pretenții intelectuale. Nimic exotic. Sunt un pește mic.  Mic dar Vesel.

Èši se încălzeÈ™te inima, cum frumos spun americanii (sau È›i se măreÈ™te pipota, cum se zice pe româneÈ™te) să te vezi la panou. Mai puÈ›in plăcut e să zici votaÈ›i-mă! votaÈ›i-mă pe mine. N-am nimic de câștigat, dar voi votaÈ›i-mă, că aÈ™a e jocul, cine are cele mai multe clickuri nu È™tiu ce va putea să facă diseară, probabil va È›ine un speech È™i va primi o excursie în insule, sau doar o bătaie pe umăr în lumina reflectoarelor, habar n-am. Mi-amintesc È™i acum de momentul în care am câștigat un important premiu profesional È™i voiau să mă dea la gazeta prăvăliei È™i È™eful cel mare a zis “Scrie ceva frumos despre tine È™i eu semnez”. N-am scris frumos despre mine, am rugat-o pe È™efa mea directă. Eu nu È™tiu să mă laud pe mine. D-aia nici n-am bătut prea tare din picioare să mă votaÈ›i, dacă mă iubiÈ›i, ca să mă trimită pe mine în Insule. De fapt, È™tim că n-am cum să plec în Insule, cu ȘcolăriÈ›a la È™coli È™i bebeluÈ™ul la țâță. ÃŽnÈ›elesesem că numai cele votate mai voios din mouse (unele întemeietoare de È™coli de cosmetică È™i de comunități mămiceÈ™ti s-au pricopsit cu mii de voturi pe zi) vor fi invitate la Gala în sine. Eu am vreo 250 de voturi (nu-l întreb pe Laur de câte ori a votat), nimic în comparaÈ›ie cu cele  12477 ale doamnei dr estetician de pe primul loc. Ei, surpriză. La Gală vin È™i peÈ™tii mici. Și nu oricum, ci frumos îmbrăcaÈ›i în rochiÈ›e roÈ™ii.

Observă cineva leitmotivul rochiței roșii în viața mea?

Reluând…

ÃŽntr-o zi primesc un mail de la info@avon în care mi se spune că am să primesc o rochie roÈ™ie cadou, numai să aleg modelul (aaaaa…. un model din vreo cinci) È™i să le trimit măsurile (ouch). Din Goldfish m-am făcut pe loc blowfish. Dar de ce, zic eu, să nu vin în propria mea rochie roÈ™ie. De ce să venim în uniformă, 125 de muieri îmbrăcate aproximativ la fel, nu mai bine vin eu în rochia MEA roÈ™ie? Cumpărată de mine, pe talia mea, pe probate… Că din ce am văzut în poze nu È™tiu ce mă avantajează, È™tiÈ›i, eu abia am născut È™i…

Doamnă, (multă răbdare a avut info@avon cu mine, o cheamă Mihaela de fapt, mulțumesc, Mihaela), rochia e un cadou de la noi, sigur nu vreți, ia vedeți, mai sunt încă două modele, poate vă place vreunul.

Bine, zic, și dacă nu-mi vine pot s-o returnez?

N-o returnați, o dați cadou mai departe dacă nu vă place.

Hai, fie, să-ncercăm modelul X , Măsura zz. (46, recunosc, 46).

Plec la mare, uit de rochie. Mă-ntorc de la mare, sună telefonul. Bună ziua, de la Porumbelul Curier (exagerez,  nu mai știu ce curier au folosit) sunt, aveți un pachet.

Știți filmele alea cu Marilyn Monroe care primea de la diverși admiratori rochii în cutii lunguiețe, ascunse sub foițe foșnitoare, cu bijuteriile asortate la ținută ?

Check THIS out:

Rochia roÈ™ie – dintr-un soi de mătase, în cutie lunguiață, sub foiÈ›e foÈ™nitoare. Colier negru È™i cercei asortaÈ›i. InvitaÈ›ie la plic.

Oh, well… ce mai poÈ›i spune. SenzaÈ›ia a fost de milioane. Gestul în sine, prezentarea, surpriza cu bijuteriile (ok, ok, sunt bijuterii din catalogul Avon, nu diamante montate în platină, dar È™i eu sunt un peÈ™te mic, remember?), invitaÈ›ia atât de frumoasă încât Irina a izbucnit în lacrimi să i-o dau ei (altă poveste, altă dată)…

A fost o dimineață frumoasă.

Și, iată-mă, în această dimineață. Dilema zilei:

Rochia e fixă. DAR îmi vine. Ok, cam fixă. Poate până la urmă mă-mbrac totuÈ™i cu rochia mea. Nu È™tiu ce să fac. Nici una dintre ele nu este o rochie de cocktail. DeÈ™i nu È™tiu exact dacă e vreun cocktail, ori e doar o chestie d-aia cu “hai să ne aplaudăm reciproc”. Nu mai zic că ora 19 e un dezastru, de obicei la 19 începeam ritualul de seară cu fetele. Ok, se poate ocupa Nana de baia Liei È™i de culcatul Irinei. Pot să las un biberon cu lapte sau pot să mă duc un picuÈ› mai târziu decât ora 19 (mai e de bonton să întârzii un pic?), cât să-i dau Liei masa de seară È™i s-o pun eu la culcare.

So, dacă tot m-ați votat (clar că voi m-ați votat, Laur nu putea vota de 250 de ori), acum ajutați-mă și cu aceste 2 dileme.

Rochia 1 sau rochia 2?

Biberon? (ar fi al doilea din viața ei) sau bonton?

Come on, Fashionistas. Little Help.

PS: Să nu uit să vă mulÈ›umesc. Și să vă zic că sunt în continuare în a treia zi de răceală, că probabil n-am să ajung la coafor È™i că nici cosmeticiana mea nu e prin zonă, că gala e diseară È™i că CHIAR nu È™tiu ce să fac… Recunosc că nu suntem È™apte fraÈ›i acasă È™i de mâncare am făcut aseară, deci disconforturile mele sunt strict mofturi psihice, dar hai, jucaÈ›i-vă cu mine.

Sursa imaginii

L.E. de Don Pandele: Am pus Poll, puteți alege 2 răspunsuri (rochiile, respectiv biberonul), pe care le bifați frumușel și apăsați Vote. Mulțumim!

Dan Mihu a postat ieri pe facebook acest articol. Pentru cei ce n-au timp/chef să-l citească în engleză, iată, pe scurt, despre ce este vorba:

Un om de știință indian a inventat o metodă anticoncepțională care până acum s-a dovedit sută la sută sigură și care are efect timp de 10 ani. Mai mult, procedura este reversibilă, nu are efecte secundare și durează doar 15 minute. Se numește RISUG (reversible inhibition of sperm under guidance). Presupune injectarea unui polimer ne-toxic încărcat pozitiv în tubulețul prin care trece sperma. Polimerul nu blochează tubul, dar rămâne în tub, și atunci când spermatozoizii (încărcați negativ) trec prin tub, sunt pur și simplu electrocutați. Toți. De fiecare dată. Dacă vă răzgândiți, după încă două injecții, polimerul dispare. Partea neplăcută este că injecțiile se fac în scrot. Dar să ridice mâna sus cine preferă vasectomia în loc de două injecții reversibile.

Nu vă repeziți la farmacie. Deși a intrat în a treia fază de testare, evident, nu se grăbește nici un producător de medicamente să susțină fabricarea lui la scară largă, pentru simplul motiv că siringile ar putea ajunge să coste mai mult decât ce e înăuntru. Ce producător are nevoie de așa ceva? În Statele Unite există o singură fundație, Parsemus, care tocmai a primit 100.000 de dolari de la fundația Gates, pentru a studia dacă metoda poate fi adaptată și folosită și de femei.

Cine știe, poate peste 20-30 de ani vor dispărea anticoncepționalele hormonale de pe piață. Pentru noi e posibil să fie cam târziu ca să ne mai intereseze metodele de contracepție.  Desigur, RISUG nu v-ar feri de bolile transmisibile pe cale sexuală, deci industria prezervativelor n-ar suferi prea tare. Mă gândesc însă că industria farmaceutică ar tuși serios. De-aia e bine să se știe că se poate.

Acum 17 ani, pe când mă pregăteam să trec pragul majoratului, visul meu era să am propria mea casă È™i în casa asta – care ar fi putut fi È™i o garsonieră – un perete alb, pe care toÈ›i cei ce-mi trec pragul să poată scrie ceva sau lăsa un semn. Eram la vârsta la care îmi respingeam familia cu toate ghearele, coarnele È™i copitele, vârsta la care prietenii erau cei mai importanÈ›i È™i de aceea ei erau aÈ™a de prezenÈ›i în visul meu.

Astăzi împlinesc 35, vârstă la care am senzaÈ›ia că am parcurs cam jumătate de viață – asta dacă Dumnezeu are suficient simÈ› al umorului să mă mai lase pe aici încă o dată pe atât. Acum un an mă întreba cineva unde mă văd peste alÈ›i cinci. Spuneam că mă văd la casa mea, cu un soÈ› È™i doi copii. ÃŽncă nu am casa mea È™i dacă aÈ™ avea-o, nimeni, dar nimeni nu s-ar atinge de pereÈ›ii ei albi. Poate că aÈ™ zugrăvi camera copiilor cu o vopsea specială, care transformă orice suprafață în tablă numai bună de mâzgălit, dar în rest, aÈ™ fi foarte posesivă cu spaÈ›iul nostru È™i pereÈ›ii lui. Am în schimb soÈ›ul È™i cei doi copii, am în jurul meu o familie frumoasă È™i prieteni cât să nu sufăr niciodată de singurătate. AÈ™ putea spune că visul meu e ca È™i complet.

Citeste mai departe »