… In Drumul Taberei, cu Costica inzapezit atat de tare ca abia se mai vedea. A continuat cu mai multe companii de taxi care nu preluau comenzi. In Gara de Nord a fost bine. Am intrat la McDonald’s unde Irina a servit masa impreuna cu niste bodyguarzi care ne-au primit pe scaunul lor liber.

Ni s-a spus ca trenul probabil va avea o mica intarziere, de vreo 30 de minute. Nu mi s-a parut extraordinar, date fiind conditiile meteo. La 8 si 30 trenul de Constanta a ajuns in gara, cu o intarziere de o ora. Am tras la linia 11 si am intrebat unde sunt vagoanele de dormit. La coada trenului, mi s-a spus. Am mers pana la ultimul vagon. Nu se vedea nici urma de vagoane de dormit. Trebuie sa le aduca din depou, ne-au spus. Am urcat-o imediat pe Irina in ultimul vagon. Ii inghetase nasul deja si mi-era teama sa nu degere. Am  intrat intr-un compartiment si am asteptat sa vina vagoanele de dormit. Vagoanele de dormit erau in triaj. Dupa 3 ore am aflat ca nu exista locomotiva care sa le aduca pana la tren. Asa ca aveam de ales. Mergem la clasa a doua pana la Cluj sau ne dam jos din tren si asteptam sa se formeze alta garnitura, cam intr-o ora.Desigur, plecarea brusca din gara nu are nici o legatura cu faptul ca in ultimele minute ale emisiunii Sinteza zilei am reusit sa relatez in trei cuvinte situatia din Romania Absurda. E doar o coincidenta ca la numai cateva minute dupa ce Gadea s-a rastit pe Antena 3, cineva a hotarat ca trenul nostru trebuie sa plece. Cu sau fara vagoane de dormit, numai sa plece.

Am vrut sa ma intorc acasa. Irina a strigat insa ca ea vrea sa-si vada familia de la Cluj. Merge si pe scaune, ea vrea sa mearga. Am mers deci, cu bilet de vagon de dormit in valoare de 340 lei, la clasa a doua, cu Irina ghemuita pe patru scaune. Pe la Brasov, in compartimentul nostru s-a mai urcat un domn. Inghetase in compartimentul de alaturi, in vreme ce noi ne topeam, in tricouri cu maneca scurta.Irina s-a trezit din ora in ora. Avea cate o idee de impartasit sau chiar ceva dorinte de pus in gand si cu voce tare. Nu i-a placut  drumul.

Trenul a mers intins pana la Cluj, in regim de Intercity. La ora opt si ceva intram in gara, dupa o calatorie de aproape 14 ore. Fulguia linistit in Cluj azi dimineata. Nici urma de vijelii si prapadul din capitala Romaniei. Si as vrea sa va mai povestesc despre cum arata strazile din Cluj. Dar mai bine nu va mai zic, ca ne apuca plansul pe toti.

Avantajul librariilor mici e ca se umplu repede, mai ales cand incaperile lor sunt pline cu carti minunate. Am ajuns la 6 fara cateva minute, brigada de soc: Eu, Iri si strabunicii. Locul era deja ticsit. Erau mamici cu copii mai mari si mai mici, erau copii in carucior si copii la purtator. Erau din nou fete prietenoase si copii care tare s-au bucurat de bomboanele de la Mama Lia. Introducerea facuta de doamna librareasa a fost calda si cu zambetul pe buze. Doamna a prezentat cartea ca fiind o Mare Lucrare.

Spre deosebire de cititorii de la Bucuresti, ardelenii sunt ceva mai hotarati. Am treaba, va zic de acum. Mi-au fost comandate trei povesti: Una cu o mie de dinozauri, una cu zece masini albastre si una cu 10 animale cu pene, despre care am dedus ca totusi sunt pasari. Toate aceste povesti trebuie sa mearga la o singura adresa: Familia Marta din Cluj, pentru Ionatan, Beniamin si sora lor, al carei nume nu pot sa bag mana in foc ca este Sara. Am un deadline foarte strans, e vorba de doar o saptamana. Le-am propus o poveste cu 1000 de dinozauri care se intalnesc cu 10 masini albastre conduse de 10 pasari si incep sa se lupte, dar publicul meu nu poate fi dus cu zaharelul. Deci, trei bucati povesti, pentru baietii familiei Marta, incoming. Ce atatea printese, e vremea sa scriem si povesti baietesti. Mara a Milenei mi-a comandat o poveste cu Pokemoni, dar asta deja ma sperie putin asa ca sper sa ma ierte…

Lansarile astea se consuma foarte repede, de fiecare data. Plec la drum cu un plan, am in cap un mic speech, dar sunt lansari pentru copii si copiii fac cum vor ei. Azi, de exemplu, copiii au vrut sa le citesc o poveste. Speech-ul meu despre Ziarul Copiilor, Mafia Mamicilor si excelenta colaborare cu Calin Grigorovici s-a dus pe Apa Sambetei, mi s-a sters complet din minte si abia cand l-am vazut pe Calin mi-am dat seama ca toata regia construita in tren a fost, ca de obicei, inutila.

Dar e minunat sa scrii pentru copii. E minunat sa fie ei in centrul intalnirilor si nu speech-urile adultilor.

Sigur ca nu am poze, aparatul a ramas cuminte pe birou, a facut Irina poze cu casa strabunicilor. Dar daca are cineva, poate imi trimite si mie.

Multumesc ca ati venit. Multumesc ca ne-ati primit.

Am ajuns. Suntem bine. Ne pregătim de eveniment. Vorbim diseară! Mulţumim de grijă.

LE: Libraria se numeste Orfeu si e intr-un gang, foarte discreta. Langa Librarie e un podium pe care scrie Fashion TV. Ma gandesc ca daca vine prea multa lume, avem unde sa ne desfasuram… (wishful thinking!)