Mi-amintesc foarte clar că povestea asta cu amigdalita le-o serveam şi eu alor mei când eram mică. În special în concediile la mare. Cam din a doua zi, ca să n-apuce să se relaxeze prea tare, începeam cu 38.5 şi ajungeam rapid spre 39.7 . De aceea, părinţii mei nu s-au plictisit niciodată. Acum îi înţeleg de ce la ei nu exista conceptul de odihnă activă. Tot ce-şi doreau de la vacanţele lor era să doarmă până târziu (de obicei, reuşeam să le dau scularea pe la 7 totuşi) şi să fie linişte (şi mai greu…). Pe vremea noastră nu existau însă siropuri şi spray-uri de gât, mă distram cu penicilină injectabilă şi badijonări cu albastru de metil. Oribil.

Însă între chinurile cele mai mari, dincolo de amorţelile de la penicilină, dincolo de badijonări, era mâncatul. Când ai amigdalele cât nuca, orice ai încerca să mănânci e un supliciu. Am reuşit deci să găsesc câteva feluri de mâncare pe care i le pot servi Irinei în zile ca aceasta de azi, când îmi întoarce lecţiile pe care le-am dat eu părinţilor mei.

Când sunt bolnavi, copiii au nevoie de lichide. Deci supele sunt foarte importante. Apa chioară însă, fie ea şi caldă, nu ajută prea tare. De aceea, îi propun copilei supa-cremă portocalie, pe care nu mi-o refuză niciodată.

Cum se face? Reţete sunt multe, dar când eşti contra cronometru poţi s-o încerci pe asta.

1 dovlecel, 2 morcovi, un cartof mare, o ceapă mică, un pătrunjel, un păstârnac, o bucăţică de ţelină – se taie cuburi mari sau rondele (cu excepţia cepei care se fierbe întreagă) şi se pun la fiert. Când toate legumele s-au înmuiat, se scurg (dar păstraţi jumătate din zeama în care au fiert) şi se pasează. Adăugaţi sare, tarhon (dacă aveţi), o bucăţică de unt şi apoi turnaţi peste piureul obţinut zeama pe care aţi păstrat-o. Puneţi oala la loc pe foc şi lasaţi supa să mai fiarbă cam 5 minute, amestecând din când în când, să nu se prindă. Pregătiţi şi câteva crutoane (astea sunt chiar simplu de făcut: două, trei felii de toast tăiate pătrăţele şi puse la cuptor într-o tavă, pe hârtie de copt, se usucă imediat).

Pentru felul doi, cel mai simplu aliment e un piure cu mult lapte. Sau încercaţi o mămăliguţă moale, cu smântână. Dar dacă doriţi ceva mai consistent, puteţi pregăti friganele cu mazăre. Friganelele sunt minunate. Sunt calde, sunt moi, sunt aurii, sunt gustoase, se fac rapid şi se mănâncă uşor. Bateţi un ou, amestecaţi cu puţin lapte, dacă aţi obişnuit copilul cu verdeţurile, puteţi pune şi ceva verdeţuri uscate. Înmuiaţi bine pâinea în ou şi prăjiţi-o în unt. Aveţi grijă să nu se ardă, se face foarte repede. Mazărea fiartă cu bucăţele de morcov se amestecă într-o crăticioară cu puţină ceapă călită cu usturoi, sare, mult mărar şi o lingură de pastă de tomate. Dacă aveţi în casă pui, puteţi folosi zeama de la puiul fiert separat. Puneţi şi bucăţelele de carne deja fierte, completaţi cu zeamă şi daţi la cuptor până scade.

Apoi serviţi cu următoarea poveste: a fost o dată o insulă (friganeaua) în Marea Roşie . Pe insulă erau multe cufere mici (bucăţelele din piept de pui, de exemplu) pline cu smaralde (boabele de mazăre) şi alte pietre preţioase (morcov tăiat rondele sau mici baghete)… Şi oricine reuşea să deschidă aceste cufere, descoperea minunatele pietre preţioase. Dar vezi, că nu se deschideau decât cu dinţii… Ia să deschidem noi un cufăr. Tu poţi? Bravo, acum poţi servi nişte delicioase smaralde. După ce terminăm cu smaraldele, putem mânca şi insula. Nu vrei să mâncăm o insulă? Bravo! Acum am să-ţi dau şi desert. Tu ştii care e cel mai bun desert din lume? Mierea! Am să-ţi dau doar o linguriţă. Nu, nu două. Doar una, să avem şi pentru mai târziu. Bine, dacă insişti, poftim, mai ia una.

La mine a ţinut povestea cu insula. A mâncat tot. Inclusiv desertul. Poftă bună!