Author Archive

În caz că doriți să revedeți aceste două texte utile:

De la don Pandele citire, cum se frânează pe ghețuș (atenție, azi străzile sunt oglindă).

Și zece sfaturi pentru șoferițe.

Kind reminder: nu dați click dreapta pe linkuri, că vă enervați și pierdeți esențialul.

Sunt indignată. Așa ceva nu se poate să existe în România anului 2012. Citesc pe blogul Carlei despre cum sunt tratați copiii la Spitalul de Pediatrie din Sibiu.

“Există suspiciuni şi că, în timpul spitalizării, copiii sunt sedaţi pentru a nu mai plânge atât de mult după părinţii lor, iar celor “agresivi”  le sunt legate mânuţele cu fâşii de tifon de tăbliile pătuţurilor, pentru a nu mai putea să se zbată. Circulă poveşti, printre mamele victime ale acestui sistem de spitalizare, că unii copii au prezentat la externare urme de legături pe încheieturile mâinilor şi picioarelor, iar personalul medical a argumentat că a fost necesară imobilizarea copiilor pentru a li se putea aplica procedurile medicale la care opuneau rezistenţă…”

Îmi doresc din tot sufletul să nu fie adevărat. Gândul că cineva m-ar despărți de copilul meu bolnav e insuportabil. Nu mi-aș lăsa copilul nici bolnav de ciumă de-ar fi, singur, părăsit într-un spital, la mila asistentelor, care să-l lege cu tifon pentru proceduri medicale…

Aș vrea să fac ceva, dar nu știu ce. Așa că stau și fierb pe scaunul meu și mă rog la Dumnezeu să nu trăiesc așa ceva în viața mea, că sigur cineva nu scapă.

Incredibil!

Nu mai există Salvați Copiii? Nu mai există Crucea Roșie? Cine îi apără pe copiii ăia? Pe ce lume trăim de trebuie să ne apărăm copiii de medici? cum rămâne cu “În primul rând, să nu faci rău!”.

Nu, așa ceva nu se poate.

Iarna asta pare să nu mai plece. Se anunţă friguri mari şi din nou zăpezi. Nu e deloc amuzant şi e cam al doilea an în care resimt dureros lipsa bucuriei de a avea zăpadă. Nu îmi mai place zăpada, gata, am zis-o. E atât de frig, că nici nu+mi mai vine să ies din casă. Şi precum furnica, stau şi număr proviziile. Ulei, check. Zahăr, check. Cafea, check. Orez, check. Mălai, check. Făină, check. Drojdie uscată, check. Legume congelate diverse, check. Ceva carne de gătit, check. Filtru de apă, check. Detergenţi, scutece, şerveţele, chestii…

Voi cum staţi? Dacă mâine ninge şi se pun 3 metri de zăpadă (deşi, în Bucureşti şi un strat de 30 de cm e suficient de înalt ca să pună Primăria în dificultate), şi nu se mai aprovizionează mega image-ul până săptămâna ailaltă, vă descurcaţi?

Am rămas fără biscuiți de la Organix și mi-am luat inima în dinți să fac biscuiți în casă. M-am inspirat de la Ama . Am căutat o rețetă cât mai simplă pe net. Am folosit o ceașcă de cafea pe post de  măsură.

Ingrediente:

o ceașcă de făină de ovăz (fulgi de ovăz măcinați cu mașina de cafea)

o ceașcă de alte cereale măcinate de cookie (ea știe ce era acolo dar sigur erau ceva cereale pentru bebeluși, ceva bio în tot cazul)

un sfert de linguriță de nucșoară

un sfert de linguriță de scorțișoară

o linguriță de praf de copt

un vârf de cuțit de sare

două banane foarte coapte zdrobite cu ustensila aia specială pentru piureuri.

un pic de vanilie

4 linguri de ulei de floarea soarelui (că altul n-am avut în casă)

Toate aceste ingrediente au fost amestecate manual într-un castron. În vremea asta infanta foșnea niște folie de aluminiu și dădea s-o și mestece și se hlizea de mama focului când îi spuneam “Lia, NU! Scoate din gură, nu e de mâncat”. Când am văzut că nu se potolește, i-am smuls folia din mână, cu un gest scurt (like taking candy aluminium foil from a baby). Am continuat să frământ amestecul până s-a făcut un fel de cocă, nu foarte legată. Am mai turnat un pic de ulei, așa, după ochi, cât să se lege prafurile de banane. Am întins bila de cocă și am tăiat forme de fluturi (care vor fi făcuți jumătăți, ca să-i țină mai bine în mână). I-am pus (pe hârtie de copt) la cuptor 15 minute, i-am întors, i-am mai lăsat 5 minute, am stins focul și i-am lăsat în cuptor până ce acesta s-a răcit.

Nu-s răi. În casă mirosea frumos. Irina a crezut că am făcut pâine. Mâine aflu dacă Lia îi mănâncă. Mi-ar trebui un aparat foto mai pricopsit.

[Show as slideshow]

[View with PicLens]