Archive for 2009

Atenţiune. Facem cozonac. Reţeta e aici.

Va multumim anticipat pentru citirea apelului umanitar de mai jos pentru copilul Radu Berteanu de 10 ani, fiul colegului nostru Dan Berteanu – President of the Board al United Business Development.

Persoane de contact:
Oana Sandu Stefanescu

mobile: 0731 037 372

Cristina Ecobici
mobile +40729 600 923
Tel: 031 7100 360
Fax: 0372 870 356

Toate Calendarele de Advent încep pe 1 şi se termină pe 24 decembrie.

Aceasta este, deci, ultima fereastră pe care noi (eu, Irina şi onor, Don Pandele) o deschidem pentru voi. Suntem acasă de Ajun. Dacă ştiţi unde stăm şi vreţi un covriguţ şi-o nucă, treceţi pe-aici când se lasă întunericul. Dacă sunteţi departe, vă dăruim câteva pseudocolinde. Veţi auzi multe asemenea pseudocolinde în seara asta mare. Amintiţi-vă, măcar voi, cei ce citiţi pe aici, că la noapte se deschid cerurile şi animalele prind grai şi colindele pentru asta sunt făcute: să crape norii. N-am găsit pe nicăieri un colind aşa cum le-am trăit în Vrancea sau prin satele pe care le-am bătut cu microfonul în mână. Colindele nu-s ceea ce auziţi pe scara blocului. Bradul nu se împodobeşte doar cu beteală şi luminiţe… Împodobiţi-vă casa cu miroase. Amintiţi-vă că pâinea dulce pe care o coaceţi e trupul Domnului. Amintiţi-vă că de Crăciun se naşte Fiul lui Dumnezeu. Sărbători fericite!

Darul nostru pentru sufletul vostru:

PS: Oana, pentru tine şi fetele tale:

Anul ăsta am convins-o cu greu că laptopul în formă de broscuţă, cel a cărui reclamă o vede rulată obsesiv, excesiv, la Minimax nu merită banii pe care îi cer magazinele pentru el. L-am găsit pe un site cu 400 RON, l-am întâlnit şi la Diverta, cu 250 RON, am auzit că la Selgros ar fi 200… Oricum ar fi, e mult, mult prea scump pentru a se alătura grămezii de jucării neatinse din colţul Irinei. Nimic din ce se vede la Minimax în mult prea desele pauze de publicitate nu merita milioanele alea; îmi pare rău pentru firma Noriel, dar probabil nu suntem noi în publicul lor ţintă. Noroc că am avut de unde împrumuta un laptop d-ăla preţ de vreo lună, ca să aibă vreme să se plictisească. Ştie că în curând va trebui să-l înapoiem. Nu face scandal pe tema asta.

E un copil bun. A cerut o Barbie Degeţica. 170 ron. La Diverta, să ne înţelegem bine. Pe Amazon se găseşte şi cu 12 dolari, adică un sfert din preţul de vânzare în România. Am apelat la un prieten şi Thumbelina asta, care va locui probabil în aceeaşi cutie cu Mariposa, a ajuns la noi la un preţ final suportabil. DVD-ul cu Albă ca Zăpada de la Disney e cumpărat de vreo două luni şi ascuns, l-am împachetat.Azi i-am cumpărat şi “A doua carte cu Apolodor.” Pe prima o ştim pe dinafară. Deci Irina va găsi sub brăduţul ei pe Barbie, pe care şi-o dorise, un film Disney pe care îl va aprecia şi o carte despre care ştiu sigur că o va bucura. I-am mai luat o pereche de cizme, dar i le-am dat de azi, nu vreau să-i dăruiesc articole de strictă necesitate de Crăciun. În plus, darurile primite de departe. Care-s tare multe, va avea ce despacheta domnişoara. Plus tona de dulciuri de la Oana. Planurile mele de a instaura legea cadoului unic şi semnificativ la fiecare Crăciun au eşuat lamentabil.

O voia şi pe Albă ca Zăpada. Ar fi vrut şi o maşină cu telecomandă. Şi eu mă gândisem şi la un costum de karate. Toate aceste daruri au fost distribuite cu generozitate celorlalţi membri ai familiei, pe care îi felicit că au fost destul de inspiraţi să mă întrebe ce să-i ia copilului. Bunicul vine în ianuarie cu patine roz.

Mi-a plăcut tare mult ce a cerut Irina pentru restul celor importanţi pentru ea. Nu dau decât câteva exemple: un ceainic cu sănătate pentru Mamina, mama Naşei ei. O vază în toate culorile curcubeului pentru Tracey, în care să încapă multe flori de plastic. Un băieţel de lemn atârnat de o pană care scrie pentru Bunicul. Un computer mare în care să încapă toate pozele cu ea, de când era bebeluşă, pentru Bunica. Şi o maşină de spălat cu ochi pentru Ana noastră sau poate o icoană…

Din păcate, scrisoarea pe care mi-a dictat-o în noiembrie plimbându-se prin camera de zi, ca un scriitor în căutarea cuvintelor potrivite, a fost luată de Spiriduşii lui Moş Crăciun, care au venit la grădi. Voiau să le păstreze ca amintire. “Amintirile noastre? Pe alea le păstrăm noi!” le-a transmis Cosmina în numele mamelor copiilor de la Smiley. Când o recuperez, îi fac poză.

Mai am de cumpărat două cadouri importante. Pentru băieţelul meu de suflet, Luca. Şi pentru Buni.

Ai voştri ce primesc? Le-aţi împachetat? Eu azi am descoperit ce greu e să împachetezi frumos. Parcă anul ăsta a fost tare greu de împachetat. Anul trecut, când i-am dăruit doar o cutie muzicală din partea mea, parcă a fost mai simplu. Nu, poza de mai sus nu e cu cadourile noastre. Ale noastre sunt mai rustic legate…