Ok. Suntem gata. Sub bradul nostru au încăput toate (da, şi eu mă mir) cadourile pentru Miss şi câteva pentru oamenii dragi. Am fost foarte precaută de data asta, am plecat la cumpărături repetându-mi refrenul: “Frunză Verde, de-i dai, n-ai. Ia nu-i da, să vezi cum ai!”.

Aşa se face că portofelul meu nu plânge cu lacrimi de sânge. Mă bucur că am putut cumpăra lucruri mici pentru cei mari şi lucruri mari pentru cei mici. Buni şi-a primit deja cadoul. Băieţelul meu de suflet e bolnăvior, la el cadoul va ajunge după Crăciun.

Eu am primit deja ce mi-am dorit. E prima oară când nu-mi cumpăr eu-mie nici un cadou. Până acum am avut acest… să-l numesc orgoliu? Nu, era doar amărăciune şi frustrare. Mergeam în magazin şi-mi cumpăram ceea ce îmi doream, ştiind prea bine că sigur Moşul mă sare şi de data asta. Paradoxal, anul trecut, când era deja prea târziu, am primit un cadou neaşteptat: o pereche de mânuşi speciale pentru condus. Gestul a fost surprinzător.

Anul ăsta mi-am dorit să nu fim singure de Crăciun. Şi nu suntem singure. Am avut cu cine face bradul şi cu cine frământa cozonacii, am avut cu cine lega fundele cadourilor, am avut cu cine complota şi ascunde daruri pe te miri unde prin casă.

A fost şi este frumos.  Suntem înconjurate de prieteni, de gânduri bune, de zâmbete nebănuite, de dragoste şi de atenţie.

Mulţumesc pentru mesaje, comentarii, e-mail-uri, dar mai ales, pentru călătoria fantastică pe care am făcut-o împreună anul ăsta. E 12 noaptea şi abia am eu răbdare să se trezească Irina, să-i văd ochii. Dar mai aştept.  Crăciun fericit, tuturor! Ne vedem dimineaţă.