Archive for 2009

După ce toate cadourile au fost despachetate şi înainte de a pleca spre Buni, ne-am reapucat de treburi. Ne-am încercat mâna cu nişte globuleţe de carton.

DeÅŸi în imagini se vede un copil extrem de muncitor ÅŸi de atent, în viaÅ£a reală tot adulÅ£ii au terminat treaba, în vreme ce copilul se juca în camera cealaltă, cu maÅŸinuÅ£a cu telecomandă. Mai avem de făcut încă vreo cinci globuri. M-am gândit să aÅŸtept totuÅŸi să mai crească Irina…

Acasă la Buni se duc bătălii pe frontul mărgelelilor.

[Show as slideshow]

[View with PicLens]

A intrat în sufragerie.

- Bună dimineaţa, mami!

- Bună dimineaţa, Irina, cum ai dormit?

- Am visat urât.

- Ce ai visat?

- Am visat că ne-am despărţit.

- A fost doar un vis. Noi nu putem să ne despărţim. Hai, vino în braţe.

Nici măcar n-a tras cu ochiul la cadouri.

Nici nu s-a uitat.

Åži-a luat caietul ÅŸi pixurile cu sclipici.

- Vreau să desenez.

- Ce vrei să desenezi?

- Nu ştiu ce o să iasă.

S-a aşezat pe marginea canapelei şi abia atunci a îndrăznit să se uite spre brad.

- Mami! Ce ne-o fi adus MoÅŸul acolo?

- Nu ştiu, uită-te!

Mult dorita Barbie era în ultimul pachet. S-a jucat cu ea toată ziua. A luat-o în vizită. A luat-o cu ea la Buni. Doarme cu ea. E fericită. Pentru că la grădi e vacanţă până după Anul Nou şi pentru că Mama lucrează, Iri va sta câteva zile la Bunica. Nici nu ştiu cine se bucură mai tare. Irina, Bunica?

Ok. Suntem gata. Sub bradul nostru au încăput toate (da, ÅŸi eu mă mir) cadourile pentru Miss ÅŸi câteva pentru oamenii dragi. Am fost foarte precaută de data asta, am plecat la cumpărături repetându-mi refrenul: “Frunză Verde, de-i dai, n-ai. Ia nu-i da, să vezi cum ai!”.

Aşa se face că portofelul meu nu plânge cu lacrimi de sânge. Mă bucur că am putut cumpăra lucruri mici pentru cei mari şi lucruri mari pentru cei mici. Buni şi-a primit deja cadoul. Băieţelul meu de suflet e bolnăvior, la el cadoul va ajunge după Crăciun.

Eu am primit deja ce mi-am dorit. E prima oară când nu-mi cumpăr eu-mie nici un cadou. Până acum am avut acest… să-l numesc orgoliu? Nu, era doar amărăciune ÅŸi frustrare. Mergeam în magazin ÅŸi-mi cumpăram ceea ce îmi doream, ÅŸtiind prea bine că sigur MoÅŸul mă sare ÅŸi de data asta. Paradoxal, anul trecut, când era deja prea târziu, am primit un cadou neaÅŸteptat: o pereche de mânuÅŸi speciale pentru condus. Gestul a fost surprinzător.

Anul ăsta mi-am dorit să nu fim singure de Crăciun. Şi nu suntem singure. Am avut cu cine face bradul şi cu cine frământa cozonacii, am avut cu cine lega fundele cadourilor, am avut cu cine complota şi ascunde daruri pe te miri unde prin casă.

A fost şi este frumos.  Suntem înconjurate de prieteni, de gânduri bune, de zâmbete nebănuite, de dragoste şi de atenţie.

Mulţumesc pentru mesaje, comentarii, e-mail-uri, dar mai ales, pentru călătoria fantastică pe care am făcut-o împreună anul ăsta. E 12 noaptea şi abia am eu răbdare să se trezească Irina, să-i văd ochii. Dar mai aştept.  Crăciun fericit, tuturor! Ne vedem dimineaţă.

Am furat reţeta de la Oana. Noi de obicei facem cozonacii împreună, over the web aşa, cu camerele deschise şi cu microfoanele atârnate cumva de pervaz. Cel puţin aşa făcurăm de doi ani încoace. Anul ăsta Oana mi-a tras clapa. A trebuit să fac singură cozonacii. Vă puteţi imagina ceva mai înspăimântător?

La început drojdia n-a fost bună.

Pe urmă mi-am dat seama că am pus absolut TOATĂ făina din casă în castronul pentru frământat.

După care am remarcat că nu mai am esenţă de rom. Nici cacao. Nici măcar Nesquick. Noroc cu tonele de ciocolată din casă.

O, zei!

Cu ocazia asta am descoperit un magazin non stop în spatele brutăriei de la Romancierilor. Nu, nu e non stop şi în noaptea de Crăciun, nu vă faceţi iluzii.

Copila a făcut şi ea ce a putut. Prima dată a ros pe ascuns ciocolată. Apoi a furat din bucăţelele de rahat pentru cozonac. După ce coca a zâmbit la poză şi a crescut destul, am transformat fotograful în brutar şi l-am pus să frământe cozonaci. Au fost primii lui cozonaci. Asta e cu adevărat mai înspăimântator decât să faci cozonaci fără Oana. A supravieţuit.

I-am umplut cu bunătăţi. Am uitat să pun stafidele, sunt şi acum înmuiate în lapte cu vanilie. Dar rezultatul e relativ făţos. Şi cum Oana încă nu a postat pozele cu cozonacii ei şi nici pe YM n-a apărut, iaca, strig în gura mare: Prima!

I-am scos din cuptor. Şi casa miroase frumos. Nici nu mai contează ce gust au. Parol!

[Show as slideshow]

[View with PicLens]