Am avut un an fantastic. Un an în care am făcut Radio în adevăratul sens al cuvântului, ore întregi on air, nu doar documentare de 8 minute sau mici materiale de 180 de secunde. Am fost şi Fata de la Sport şi DJ şi responsabila cu chioşcul de ziare. Am reuşit să nu îmi iau decât 3 zile de concediu pentru îngrijirea copilului.

Nu că n-ar fi fost Irina răcită mai des, dar restul zilelor eu ştiu cum le-am acoperit.

Am reuşit să mut 3 camere şi 3 balcoane în 2 camere. Nu e chiar ordinea la care visam, dar se poate trăi. Am adus-o pe Irina înapoi la Smiley, mi-am văzut cartea publicată, am avut parte de o lansare cum nu îndrăzneam să visez, am ajuns în locuri unde anul trecut nu visam să ajung, mi-am luat doza de teatru la Sibiu, am prieteni noi, am reuşit să mă distrez foarte bine eu cu mine (mi-am cumpărat cărţi şi m-am invitat la filme).

Am învăţat foarte multe anul ăsta. Despre mine, despre blogging, despre copilul meu, despre cum e să mergi chiar şi când îţi vine să te întinzi pe jos.

Mi-am pierdut copilul păros care dormea pe jos. L-am plâns şi încă îl mai plângem.

Am trăit scene ca în filme. Am avut un divorţ de 7 minute şi am reuşit să depăşesc momentele în care îi doream răul unui om pe care l-am iubit. A fost un război cu mine, pe care nu l-aş fi câştigat fără ajutorul necondiţionat, preţios şi neaşteptat din partea singurului medic român căruia i-a păsat îndeajuns de mult de mine şi de copilul meu încât să mă întrebe exact când trebuie ce mai fac.

Am avut lângă mine un copil extraordinar de matur pentru vârsta lui. Am fost ajutată, mângâiată, ţinută în braţe, răsfăţată. M-am lăsat dusă de nas, păcălită, întoarsă, “jucată” aşa cum a vrut ea, atunci când am simţit că e loc şi e mai bine să fac şi ca ea.

Anul ăsta am învăţat că uneori viaţa e mai frumoasă ca-n filme. Că există şi Iubire şi Prietenie şi mai ales, Speranţă! Există Speranţă!

Cel mai tare mă bucur că suntem încă în picioare. Că suntem sănătoase. A fost greu dar şi foarte frumos. 2010 va fi şi mai bun! Mă ocup eu.

Revelionul îl petrecem cu Prietena mea şi ai ei.

Cântecul de mai jos este pentru voi şi ai voştri! La  mulţi ani!

Vă mulţumesc că aţi fost aici!

Parcă niciodată în timpul anului, nici măcar de ziua mea sau de Paşte nu mă simt mai bine decât de Crăciun. Îmi place Adventul, îmi place forfota din casă, iubesc toată perioada de dinainte de 25 decembrie, îmi place să pregătesc casa, să suflu de praf globurile de Crăciun, să ascund pe te miri unde cadourile mereu nu destule sau dimpotrivă, prea multe.

Îmi plac vizitele. Împăcările. Iertările.

Îmi place să primesc felicitări, deşi cu greu ajung să trimit eu însămi.

Mă bucur de toate mesajele, deşi eu personal nu trimit sms-uri din acelea cu “Luminile să vă aducă…”.

Îmi plac întoarcerile acasă, mai ales ale celor de foarte departe.

Îmi plac străzile pustii şi luminile oraşului.

Iubesc Crăciunul pentru toată bucuria pe care am ocazia să o ofer. Mi-ar trebui şi o sărbătoare de vară cu aceleaşi date, poate ar fi cazul să încep să sărbătoresc Sânzienele cu aceeaşi stare de spirit.

Tuturor celor ce m-au sunat sau mi-au scris, tuturor celor ce mi-ai trimis mesaje le doresc ceea ce îmi doresc şi mie:

Să fie sănătoşi şi să aibă înţelepciunea de a vedea ce au şi nu doar ce le lipseşte.

Sărbătorile cu bine!