Archive for 2008

Azi am făcut cozonac. Irina a făcut toată treaba de fapt. Apoi, când să ne urcăm în pat, la uşa noastră au răsunat glasuri de îngeri.
Am deschis uşa şi mirosul de vanilie a ieşit pe scara blocului, a întors capetele îngerilor şi au cântat şi pentru noi.
A fost o zi frumoasă.

ÃŽn fiecare an, de Crăciun, Mami ÅŸtie să facă vrăji. GraÅ£ie companiei Lindt (una dintre puÅ£inele mărci de ciocolată care au primit undă verde de la homeopata noastră), cam de pe la 15 decembrie aÅŸa, în casa noastră apar – ca prin magie – oameni de zăpadă, îngeraÅŸi, MoÅŸi Crăciuni… Ba îi chemăm cu celebrul “Hocus Pocus preparatus” ÅŸi ei apar cuminÅ£i în palma mamei, ba vin singuri ÅŸi se aÅŸează în calendarul de Advent care stă la loc de mare cinste, atârnat de întrerupătorul în formă de floricică.
Primul Calendar de Advent l-a avut Irina la un an. Pe vremea aia nu ştia ce e ciocolata, aşa că i-am cumpărat una din acele cutii cu o mulţime de ferestruici. Diviziunea muncii era clară: ea deschidea ferestrele, eu făceam ciocolata să dispară. În 2006 ne-am petrecut Crăciunul la bunici. Acolo e raiul jucăriilor şi al micilor ouă de ciocolată de la Cadbury, dar Calendar de Advent nu a avut. Anul trecut însă am găsit un calendar confecţionat din stofă, cu 24 de buzunăraşe. Minunat, mi-am zis, cu ăsta putem lucra. Nu există pericolul să dea iama în toate ferestruicile. Aşa se face că în fiecare dimineaţă, Irina găseşte o figurină de ciocolată pe care are voie s-o pape după micul dejun.
De ieri nu prea mai am voce. De joi de fapt. Tuşesc până la lacrimi şi vorbesc groaznic. Irinei îi e greu să mă înţeleagă. Preocupată fiind să tuşesc în noaptea trecută, am uitat să mai trec pe la calendar.
Vai, ce dezamăgire în dimineaţa asta. După ce mi-a cântat Edelweiss şi m-a mângiat ca să mă fac bine mai repede, după ce m-a ţinut strâns în braţe, ca o mămică, după ce m-a bătut pe spate când aproape mă înecam din pricina tusei, şi-a amintit de calendar.
Greu de explicat cum am făcut să apară omul ăla de zăpadă. De două ori a trebuit să spunem formulele magice. Până la urmă a apărut.
- Ai văzut, mami!
- Am văzut.
- Poţi iar să faci vrăji. Înseamnă că mai e puţin până la Crăciun.
Ca să ne umplem timpul şi să ne mai luăm gândul de la Mitzul (care iar locuieşte sub pat şi sperăm să nu plece în Raiul pisicilor taman acum înainte de Crăciun), azi am scos din cutie bradul.

Nu l-am împodobit încă. Am pus doar luminiţele şi vârful. Irina s-a instalat rapid sub el, dimpreună cu multe din jucăriile ei. Apoi l-a decorat, cu nişte mărgele, cu nişte suluri de hârtie pictate de ea, câţiva biscuiţi şi toţi bănuţii ei. Am convins-o cu greu să aibă răbdare până în Ajunul Crăciunului, când o să-l împodobim cu adevărat, cu toate podoabele lui cele frumoase. După masa de prânz am rugat-o să se urce în pat, până spăl eu vasele. Mi-am uscat mâinile cu prosopul şi din uşa bucătăriei am întrebat:
- Eşti în pat?
- Da, mi-a răspuns ea convinsă.
Mă uit în pat, nu era. Pe canapea nu era. În dormitor nu era.
- Irina, unde eÅŸti?
- Aici.
- Unde?
- ÃŽn pat!
- Care pat?
- ÃŽn patul de brad!
Întinsă cât era de mică, între brad şi bibliotecă, printre luminiţe, nici ochii nu i se mai vedeau.
- Mi-am făcut un castel aici.
“Castelul” ei e făcut din ligheanul de rufe, peste care a pus fructiera plină cu bănuÅ£i, coÅŸuleÅ£ul plin cu portocale ÅŸi încă vreo câteva chestii pe deasupra. Am scos-o cu greu de-acolo.
Caut o soluţie să ancorez bradul înainte de a-l împodobi. Îmi place de el, e mititel şi des şi verde şi colorat. Dar nu miroase. Pentru asta i-am propus Irinei să înfiem un pui de brad. Ideea am preluat-o de la Bădici cărora le mulţumesc că mi-au dat ocazia să mai înfiinţez o tradiţie.
Aştept să se trezească domnişoara şi plecăm să-l luăm. Ne mai trebuie o coroniţă, Crăciuniţă deja avem.

Mai sunt 5 zile până la Crăciun!

Eu nu mai voiam să pomenesc de serbare pentru că nu ştiu dacă e ghinionul nostru sau aşa se-ntîmplă peste tot.
Până la urmă, aÅŸa cum am anticipat, în biserică a fost cumplit de frig, aÅŸa că fetele au stat cu hăinuÅ£ele pe ele cam tot timpul. Erau niÅŸte scaune puse pentru părinÅ£i dar pe copii i-a adunat cu spatele la “public” ÅŸi de fapt serbarea a însemnat că doamna educatoare ne-a Å£inut un concert de cântece religioase, puÅ£ine dintre ele având de-a face de-adevărat cu Crăciunul. Copiii erau mai preocupaÅ£i să se-nvârtească prin biserică, încântaÅ£i că-s albi ca niÅŸte îngeraÅŸi. MoÅŸul a fost însă fabulos, s-a lăsat fotografiat, filmat, călărit de îngeraÅŸi ÅŸi agresat de blitzuri.
Pe o masă puseseră două japoneze şi o tăviţă cu miez de nucă, din care se serveau pe furiş, ba unul, ba celălalt. Plecau cu pumnişorii plini: în stânga miez de pâine, în dreapta miez de nucă. Mirosea a tămâie şi a aer rece.

Am rămas cu nişte imagini frumoase, cu merele cu căndeluţe uitate pe la icoane şi cu gândul că am mai făcut rost de o rochiţă pentru reprezentaţiile de-acasă.
De doamna Anghel am ales să ne despărţim pentru că oricât s-ar fi străduit, nu ne-a plăcut cum cânta.