Dacă ajungi la supermarket şi cutiile de cereale ţi se par prea mici pentru mai mult de 2 porţii…
Dacă ai nevoie de pachete de 7 body-uri pentru 18-24 de luni…
Dacă persoana refuză cu obstinenţă biberonul dar se bălăceşte cu plăcere în cana ta de cafea…
Dacă nu mai vrea să se joace cu cubul de pluş dar ştie să-şi pună fără asistenţa adulţilor filmele preferate la dvd….
Dacă se uită ciudat când îi pupi buricul…
Dacă dimineaţa îţi înmânează propria ta periuţă de dinţi şi apoi tubul de pastă şi aşteaptă să vadă cât de corect te speli…
Dacă îţi cere rujul când te fardezi…
Dacă nu mai poţi mânca nimic fără să-i dai cel puţin jumătate …
Dacă insistă să folosească o furculiţă metalică în locul celei de plastic…
Dacă ştie să-ţi aducă din dormitor ochelarii de soare şi din hol geanta neagră…
Dacă ajunge la clanţa uşii de la intrare…
Dacă protestează când vrei să-i schimbi pampersul…
Dacă nu vrea să iasă din casă decât cu o anume rochiţă…
Dacă atunci când te vede cu tălpile goale îţi aduce repede, repede “papoteii” şi insistă să te încalţe cu ei…
Dacă pleacă în parc fără să mai chirăie că nu vii şi tu…
Dacă se cocoaţă mai iute decât eşti tu în stare să fugi de la baza toboganului până la scară şi până ajungi, e deja pe burtă la jumătatea coborârii…
Dacă nu mai vrea să ştie de nisip şi lopăţele…
Dacă insistă să te dea pe tine în leagăn…
Dacă ştie că zâmbindu-ţi şi mângâindu-ţi cu tandreţe mâna, cuprinzându-ţi ambele picioare cu braţele şi oftând cu subînţeles, capătă exact ce doreşte…
Dacă ştie cine e Noddy, cine e Lala, cine e HumptyDumpty….
Dacă îţi spune la telefon “Aooo, mamaaaa, undi eeeeee, îhîîîîî”…
Dacă dimineaţa îşi flutură degeţelele cu o mină relaxată şi zice “pa, mami, vici, banii, papa bebe”…

… e semn că bebeluşul a crescut, a devenit copilaş, mâine poimâine pleacă la grădi, se-nnamorează şi fuge în lume şi până să te dumireşti te trezeşti singur pe lume şi pustiu, privind din inerţie la canalul de desene pentru copii. Dar aşa fac toţi, mai devreme sau mai târziu. Depinde doar de noi: să citim semnele, să ne scuturăm, să acceptăm că timpul trece, să ne bucurăm de timpul cât mai avem o urmă de autoritate şi în care încă mai au nevoie de noi să treacă strada, să urce trepte, să-şi pună ghetele…

- Hai la groapa cu furnici, ba i-aici, ba nu-i aici, uiiiii….
Irina aterizeaza în mijlocul patului mare din dormitor. Nici n-apucă bine să se aşeze fulgii de perne care plutesc prin aer, că e deja pe jumătate ridicată.

- Aaa!Naaaaa na!

Asta înseamnă pre limba ei: “încă o dată, hai la groapa cu furnici!”

Nu scăpăm decât după 5-6 ture… De la groapa cu furnici ne deplasăm spre patul cel mare din camera ei, unde ţinută de mânuţe de către tata, Irina ţopăie vioasă, fără să-i treacă măcar o clipă prin cap că nu e bine ce face, că nu se cade, că se strică arcurile, că poate să se lovească sau orice altă cugetare dintr-asta adultă şi responsabilă pe care trebuie să mi-o alung din minte ca pe o muscă bâzâitoare, verde fosforescentă.

S-a îndrăgostit de maşinuţele electrice din Parcul Moghioroş. Le iubeşte fără discriminare, pe toate, deşi la etatea dânsei nu prea poate să încerce decât vreo două. Tropoteşte din picioruţe pe lângă tata, “eo-teooo” zice ea de câte ori trece vreuna prin faţa ei. Cu acest prilej Irina a aflat ce înseamnă să aştepţi la coadă, a gustat niţel din adrenalină şi din beţia vitezei nemaiîntâlnite de dânsa până acum. Ce să mai vorbim de cele 6 maşinuţe de tablă vopsită roşu, galben şi albastru, care se învârt cu 6 rotaţii pe minut în sesiuni de câte 180 de secunde, maşinuţele infernale cu buton – claxon spart, strident, în care toţi copiii fără excepţie se proptesc cu o bucurie inexplicabilă.

De când se întunecă devreme însă, managementul timpului a devenit o problemă complicată. Am primit cadou de la Cristina 2 DVD-uri cu Baby Einstein. Sunt filmuleţe de câte 30 de minute, în care păpuşi animate de păpuşari fac tot soiul de lucruri pe muzică clasică. Irinei îi place în mod special unul numit Numbers Nursery. E în stare să-l vadă de 10 ori dacă o laşi, nu se desprinde de pe canapea decât în două momente cheie. Una dintre păpuşi, un cal… face numai prostii. Mănâncă o floare, dărâmă un turn făcut din cuburi. Toate acţiunile negative sunt subliniate de tobe, care o sperie. Vine atunci fuga fuga să se refugieze în braţele noastre – prilej extraordinar ca tata să se transforme în cavalerul în armură, care o apără de calul cel rău. Mă prăbuşisem într-o seară pe canapeaua mică şi-i priveam. Irina se cuibărise în braţe la tati, îi cuprinsese braţul cu ambele mânuţe şi nu-i mai dădea drumul.

- Pleacă de-aici, că-mi sperii fata! striga tati către cal. Şi calul obraznic pleca, evident, spre mara bucurie a celei mici.

De la 1 la 5, se plimbă pe ecran cifrele, într-un tren (tona) care se opreşte când Irina spune gata! 30 de minute cu 2 pauze cât să-şi apere regina de cal, şi apoi putem să ne aşezăm la masa din bucătărie, să mâncăm ceva ori să ne bem ceaiurile. Mare dezamăgire când într-una din zile Irina a venit la mama să o apere de cal. Tati s-a simţit jignit.
- Adică dacă până şi într-o situaţie de genul ăsta, când e vorba să-mi apăr familia de pericole, te preferă pe tine, eu ce mai caut p-aici?

Îmi venea să-l mângâi cu blândeţe pe cap, să-i spun “ştii, calul ăla nu îi face nici un rău, calul obraznic e doar o păpuşă, nu există cu adevărat”. Dar mi-a fost clar că în mintea lui, calul reprezenta o problemă pentru care el avea o soluţie. Am hotărât să nu mai fiu prin zonă când apare calul. Între timp Irina s-a convins că nu e nici un pericol dar tati încă o apără.
- Hai să-l batem, pleacă de aici urâtule!
- Ghighiiii! Poc! Îhîîîîî…., Na! Na! Na! îi ţine Irina isonul.

Deja face parte din ritual. Irina ştie că atunci când tati vine de la serviciu, deschide computerul şi pe ecran apare “one”. Valu a învăţat pe din afară succesiunea de imagini. Stăm în bucătărie şi el ciuleşte urechea.
- Aha, acum sunt broaştele alea.
- nu-s broaşte sunt gărgăriţe.
- Şşşşş să aud văcuţa aia cu clopoţei, că e înainte de cal.

Apoi mă trezesc că fredonează fragmentele de muzică folosite în film.
După Baby Einstein domnişoara are ora de masaj şi audiţie. În vreme ce-i întind cremele pe piele, pe Mezzo se produc diverşi tenori şi pianişti. Muzica mai blândă e semn că ne apropiem de “noapte bună”, e aproape ora bezelelor trimise de la uşă. Urmează negociera scurtă. Irina ar vrea ca mami să stea pe scaun şi să o ţină de mână până adoarme. Mami ar vrea să se scufunde în apă fierbinte, să se încălzească. Irina ar vrea însă să mai stea puţin cu cei mari şi de aceea, după ce uşa se închide, încep turele. Noi o punem în pat, ea coboară, deschide uşa şi circulă aşa, în sacul de dormit, verişoară de a şaptea spiţă cu Casper, fantoma drăgălaşă din filmul cu acelaşi nume. Noi o ducem înapoi în pat, după 2 minute iar ne trezim cu dânsa în pragul sufrageriei.

- Baaaaau! zice pe un ton cât mai dulce, plecându-şi căpşorul şi zâmbind îngereşte.

Mai supără-te, dacă poţi.